Cuvintele din ochii verzi

XXXVII - Însușirea unui mutism și mai drastic

„Există momente în care viaţa îi desparte pe unii oameni doar pentru ca amândoi să înţeleagă cât de importanţi sunt unul pentru celălalt." - Paulo Coelho

***

Gabriel întoarse situația cu fratele său pe toate părțile în încercarea de a găsi o soluție. Nu putea să lase lucrurile așa, să stea pur și simplu cu mâinile în sân și să privească cum fratele său își distruge viața, dar nici nu putea să reușească de unul singur. Încercase toate soluțiile posibile, o trimisese chiar și pe Daria ca să vorbească cu Zoltan, știind cât respect îi poartă acesta din urmă soției lui, însă fără succes. De aceea apelă și la ajutorul domnului Elviran.

Chiar în aceeași săptămână se duse la casa acestuia și îi prezentă toate grijile lui în privința fratelui său, dar și a lui Iris, concluzionând la final cu una dintre convingerile sale:

— Eu sunt convins că odată ce se vor revedea nu vor mai putea sta departe unul de celălalt. Hai să admitem că Iris încă este supărată și orgoliul își va spune cuvântul, însă pentru Zoltan bag mâna în foc că își va schimba hotărârea asta prostească imediat ce o va revedea. Trebuie să facem cumva să-i aducem fața în față.

— Nu știu ce să spun, Gabriel. Eu am avut o discuție cu Zoltan la câteva zile după ce s-a întors, și-a cerut scuze fața de mine că a făcut-o să sufere și mi-a promis că nu o va mai deranja niciodată pe fiica mea. Părea foarte hotărât în decizia lui.

— Este un prost pentru că habar nu are ce face! rosti Gabriel nervos la adresa fratelui său. Adrian, Zoltan suferă și se distruge singur din cauza acestei decizii, iar eu nu pot sta liniștit și să-l privesc.

— Asta am observat și eu. Este parcă și mai tăcut decât atunci când l-am cunoscut, irascibil mai mereu și a început să bea din ce în ce mai mult. Eu știu cel mai bine cât te poate distruge o nefericire combinată cu alcoolul. 

— Și fiica ta? Pe ea cum ai observat-o?

Domnul Elviran oftă la auzul acestei întrebări. Își cunoștea copilul și știa ce dureri ascunde în adâncul sufletului ei.

— Lipsită de strălucirea ei obișnuită și mai ales de acea fericire permanentă în ochi pe care o avea alături de fratele tău. Deși încearcă să ascundă, eu știu că încă suferă. Să fiu sincer îmi plăcea de ei doi împreună și chiar am sperat că vor rămâne așa. Dacă la început par a fi extrem de diferiți și nepotriviți, odată ce-i vedeai împreună păreau a fi cel mai potrivit cuplu. Fratele tău mi s-a părut mai mult decât potrivit pentru Iris și încă mi se pare, chiar dacă a greșit în felul în care a plecat. Nu doar că m-a salvat pe mine, dar și faptul că a plătit operația lui Iris îmi demonstrează cât de mult ține la ea. Dar ce putem face noi? Eu nu mă pot băga. Sunt hotărârile lor și trebuie să le respectăm chiar dacă nu ne plac.

— Eu nu sunt de acord cu asta! Cred că amândoi au nevoie de un mic impuls și sunt hotărât să fac o ultimă încercare, dar am nevoie de ajutorul tău. Este un lucru pe care nu-ți cer să-l faci pentru mine, ci pentru fericirea fiicei tale. Ce spui?

Domnul Elviran nu se arătă prea încrezător în reușita planului lui Gabriel, dar acceptă cu o oarecare speranță să dea o mână de ajutor.

În weekendul aceleiași săptămâni, Zoltan fusese chemat de către Gabriel la o ședință privind unul dintre proiectele de susținere a orfelinatului, împreună cu tatăl lui Iris și părintele Ghiță. Intră în curtea fabricii de textile și se îndreptă hotărât către biroul fratelui său, privind curios către grupul de copii de la orfelinat din curtea de alături care vopseau și pictau, într-un mod suspect de organizat ținând cont că nu păreau însoțiți de un adult în acel moment, toboganul de lemn din noul lor parc de joacă.