Cuvintele din ochii verzi

XXXIX - Teama de a ierta (prima parte)

„Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viață de mulți ani, nu are norocul sa întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea." - Liviu Rebreanu

***

Bulgăraș trecuse cu bine peste noapte, iar Iris întâmpinase noua zi cu reale speranțe în salvarea și recuperarea lui totală. 

Zoltan îi scrise un mesaj chiar de la prima oră în care o întrebă cum se simte cățelul și îi aminti că peste câteva ore trebuie să vină cu el la clinică pentru injecție. 

Iris se pregăti și ieși din apartament cu Bulgăraș în brațe cu vreo oră și jumătate mai devreme, din dorința de a se vedea cu Lidia la ceainăria din oraș înainte ca aceasta din urmă să înceapă programul de lucru la restaurant. Nu se mai întâlniseră doar ele două de foarte mult timp, iar Iris simțise nevoia să-i destăinuie cuiva tot ceea ce trăia și simțea de când Zoltan se întorsese. 

După vreo oră în care Lidia o ascultase cu răbdare și o sfătuise să facă doar ceea ce simte cu adevărat și să nu facă compromisuri împotriva inimii ei, aceasta se văzu nevoită să plece pentru că se făcuse timpul să meargă la serviciu. 

Iris mai rămase câteva zeci de minute ca să-și termine de băut ceaiul comandat de care aproape că nu se atinse. 

De puțin timp, pe terasa ceainăriei, chiar la masa din spatele ei, mese care erau despărțite doar de o plantă mare decorativă, își făcuseră apariția două femei a căror discuție despre distracțiile de care avuseră parte în vacanța exotică din care abia se întorseseră, o auzise și Iris dată fiind distanța prea mică între mese, dar și lipsa lor de discreție.

Pe una dintre ele, care se bucura de o popularitate ceva mai mare prin oraș, o recunoscuse după voce ca fiind Valentina Iavnic, fiica unui om de afaceri local, fiind chiar și ea însăși la începutul aceleiași cariere prin magazinul de modă pe care-l deținea.

Cu toată discuția lor, Iris rămase cufundată în propriile gânduri și nu receptă prea multe cuvinte din vorbele lor lipsite de importanță, însă un nume din întrebarea pe care prietena Valentinei o rosti o făcuse să acorde atenție pentru prima dată discuției lor:

— Ai auzit că a revenit în oraș fiul dictatorului?

— Nu am auzit! De când? ceru mai multe detalii Valentina entuziasmată de acea veste și cu un interes care o făcuse pe Iris și mai curioasă cu privire la discuția lor.

— Cred că zilele astea. Mi-a spus Cristina. Știi că lucrează la fabrica de porțelan. Oricum, eu mă mir cum de a avut tupeul să se întoarcă! Chiar nu-i este rușine că la înmormântarea tatălui său nu a venit? Ăsta continuă să șocheze nu doar cu felul în care arată.

— Crede-mă că el nu cunoaște conceptul de rușine. Nu-i pasă de gura lumii. Trăiește după propriile reguli cu mult diferite față de ale noastre. Ciudat că eu aflu de întoarcerea lui abia acum, am vorbit cu prostănaca de maică-sa chiar ieri, dar nu mi-a spus nimic. 

— De ce îi spui așa? se interesă prietena ei amuzată de adjectivul folosit de Valentina.

— Pentru că așa este. Este o femeie fără caracter. A stat să îndure atâtea bătăi și umilințe din partea dictatorului ca bleaga. Nici măcar pentru bani nu poți spune că a răbdat, când de fapt averea familiei Romanov era a ei. În fine, să revenim la fii-su. Pe mine el mă interesează.

— Eu nu știu cum poate să te intereseze în continuare un bărbat ca și el! Arată neîngrijit, înfricoșător și zici că este diavolul în persoană.