Cuvintele din ochii verzi

XXV - Lumea lui Zoltan (partea a doua)

„Acum văd care este secretul formării omului ideal. Este să crești în aer liber și să mănânci și să dormi cu pământul” - Walt Whitman

***

Când toți coborâseră la masa de prânz, era o mare gălăgie dată de numărul mare de persoane, dar cu o atmosferă plină de râsete și de voie-bună. Zoltan sosise ultimul și cum Daria arânjase locurile la masă, acesta avuse un scaun păstrat liber chiar în fața lui Iris.

Se așeză, salută discret din nou pe toată lumea și apoi își îndreptă ochii la ea și o privi stăruitor. Iris îl privi și ea preț de o clipă, dar știind la ce anume conduc aceste schimburi de priviri între ei doi, se luptase cu ea însăși ca să evite ochii lui verzi și migdalați, în care se ivise deja acel foc pasional și ademenitor și cu care simțea că deja o sărută, o dezbracă, o mângâie și o posedă ca un expert al plăcerii, fără nicio îndurare și cu o nestăpânită dorință. Din nou se simțise goală și expusă în fața lui, mai goală și mai expusă ca niciodată, iar acest sentiment o îndemnă să-l privească de vreo două ori cu acei ochi încruntați ca de tigroaică și să-i ceară prin intermediul lor să înceteze. Inevitabil începuse să se fâstâcească pe scaun și să-și treacă degetele prin păr din ce în ce mai des. Dar când își conștientiză și acest gest, știind foarte bine ce efect are asupra bărbatului din fața ei, se stăpâni să nu-l mai repete și își jurase că data viitoare se va așeza într-un loc cât mai ferit de ochii lui.

Când felul doi de mâncare fusese servit, lui Zoltan îi atrase atenția faptul că Albert, Leonard și Mario se luptaseră ca niște hiene flămânde care să ia primul bucata de carne din farfuria lui Iris, iar ea nu se opuse deloc. Nu înțelese gestul lor și vizibil deranjat, interveni:

— Mă nemâncaților, ce faceți? Lăsați-i mâncarea în farfurie! Dacă vreți porție dublă este suficient doar să cereți, dar nu-i luați ei mâncarea. Și așa este o mână de om.

— Păi ea oricum nu mănâncă niciodată carnea și ne-o dă nouă mereu când i se pune carne în farfurie, îi explică Albert, fiind ajutat cu o explicație în plus și de Leonard:

— Iris este vegană. Face parte din acei oameni care au o cu totul altă filozofie de viață față de majoritatea.

— De când? o întrebă el mirat, fixând-o cu privirea.

— De vreo șase ani, răspunse Horia de această dată, așteptându-se ca surprinderea de pe chipul prietenului său să crească și mai mult.

Și chiar așa se și întâmplă, deoarece, aflând acest aspect, Zoltan o privi și mai uimit, dar și cu o urmă de reproș pe care și-l exprimă și cu voce tare:

— Și eu de ce nu am aflat lucrul ăsta până acum?

— Pentru că nu am avut ocazia să-ți spun, îi explică Iris prin intermediul semnelor.

Curioasă și neînțelegând semnele ei, Daria îl întrebă pe Horia, care stătea chiar vizavi de ea, ce i-a răspuns lui Zoltan.

Acesta din urmă, nu se arătase prea bucuros de răspunsul primit. Într-adevăr, faptul că împărtășeau aceleași principii și aceeași filozofie de viață îl bucura și era chiar ideal pentru ei, dar tot îl deranja faptul că ea nu îi spusese acest lucru despre ea, mai ales în contextul în care el îi spusese acest aspect despre el. Și cum tocmai lui, bărbatul care dorise să știe despre ea absolut totul și să o cunoască în profunzime, bărbatul cu care fusese pe cale să se mute împreună? Își mută privirea de la ea și si-o îndreptă către Daria, vorbindu-i:

— În acest caz, va trebui să-i spunem doamnei Oana ca de aici înainte să pregătească două porții din meniul meu.

— Sigur, o anunț eu, îl aprobă ea pe Zoltan, venind cu o soluție chiar și pentru acea masă: Chiar mă duc la bucătărie să le cer încă o porție din ce au pregătit pentru tine, ca să mănânce și ea ceva pe ziua de azi.