Cuvintele din ochii verzi

XV - Mistuiți (a doua parte)

„Simţi prima adiere?
Vino,
Din aceste două inimi
Să facem un foc mai înalt.” - Marin Sorescu

***

După vreo două ore de la cererea și destăinuirea lui Iris, fiind necesară o nouă ședință între directorii departamentelor fabricii, cei doi se aflau din nou față în față. Ea evitase cu orice preț să-l privească, în schimb, Zoltan nu pierduse nicio clipă să nu se uite la ea, încercând să-și dea seama cum de era posibil ca o femeie ca ea să se îndrăgostească de unul ca și el? Știa că și Iris se simte atrasă de el, simțise acest lucru foarte clar, de câte ori o sărutase, o avuse în brațe, văzuse aceasta și în ochii ei, dar nu se gândise nicio clipă că ea ar putea să dezvolte sentimente pentru el. Tocmai pentru un bărbat ca și el? Femeia aceasta era atât de neinspirată, încât să se îndrăgostească doar de bărbații nepotriviți pentru ea, tocmai de aceia de care ar trebui să fugă, fără să privească înapoi? se întrebă el, ușor revoltat pe ea, ca apoi să își schimbe imediat starea, când realiză, că prin reținerea ei impusă de a nu-l privi, îl atrăgea și mai mult.

Când fusese înștiințat că toată lumea era prezentă și că ședința poate începe, își drese glasul și luă cuvântul, cu o atitudine sobră, conservatoare și rece ca un adevărat lider și bărbat de afaceri, fiind o antiteză năucitoare între această atitudine și înfățișarea lui neîngrijită în mod voit.

— Bun, mai întâi trebuie să vă anunț că fabrica noastră a câștigat concursul pentru recuzita serialului și că acest lucru implică un nou plan de lucru, o organizare și mai bună, pentru că trebuie să profităm de oportunitate și să ne facem demni de ea. Acest concurs câștigat și contractul ce îl urmează, înseamnă un nou colac de salvare pentru noi. Un colac de salvare pe care ni l-a aruncat domnișoara director de creație, deoarece datorită talentului ei a fost posibil ca noi să câștigăm. Desenele ei și viziunea pe care a transpus-o în ele i-au impresionat foarte mult pe judecători și astfel am obținut o victorie clară în fața celorlalte fabrici.

Odată ce Zoltan începuse să vorbească, Iris se văzuse nevoită să îl privească, iar atunci când el își expuse gratitudinea față de ea, deși se exprimase la adresa ei atât de formal, avuseră primul contact vizual de la mărturisirea ei în scris. Zoltan o simțise destul de emoționată și de stânjenită, însă nu știa dacă este din cauza lui sau a aplauzelor și a felicitărilor primite de la colegii ei.

Întreaga ședință fusese presărată cu acest schimb ezitant de priviri dintre ei doi, ca și când se străduiau să nu se uite unul la celălalt, mai mult decât era necesar, dar fără un succes prea mare.

La final, Iris ieșise din sala de ședințe, împreună cu colegii ei, fără să-l mai privească. Zoltan evită și el să se uite după ea, iar când rămase singur, se abținuse cu greu să nu își verse furia și frustrarea pe mobilier, ca și data trecută. Nu-i plăcea deloc situația în care se găsea. Să se îngrădească el însuși și să aparenteze că nu există nimic, că nu se întâmplă nimic, că nu simte nimic, era un lucru pe care îl urâse toată viața și împotriva căruia se luptase cu toate resursele, iar acum Iris îl obliga să se afle din nou într-o postură ce-i impune limite felului său de a fi și de a se exprima.

Și următoarele trei zile avuse parte de aceeași atmosferă, de încorsetare a sentimentelor, de negare și reținere din partea amândurora. Întâlnirile dintre cei doi fuseseră doar cele cu adevărat necesare, discuțiile lor avuseră ca subiect doar lucrurile legate de fabrică, însă ochii lor și privirile izvorâte din aceștia, spuseseră mult mai mult și ei nu se supuseră cu totul planului făcut de Iris.

În după-amiaza celei de-a treia zi, după ce programul de la fabrică se terminase, Iris se duse la adăpostul pentru câini, unde imediat ce intră în biroul micuț al celei care administra acel loc, dăduse nas în nas cu Zoltan, care se afla deja acolo de câteva ore. Amândoi rămaseră blocați și se priviră cu intensitate unul pe celălalt, fiind readuși la realitate de doamna administrator, care își făcuse apariția din camera din față și care îi vorbi lui Iris imediat ce o zări acolo: