Cuvintele din ochii verzi

XL - Teama de a ierta ( a doua parte)

„Dragostea, puterea de a iubi împodobită de erori ca fluturele de polen, numai ea ne face să trăim." - Nichita Stănescu

***

Pentru că Răzvan, medicul veterinar încă se afla în concediu, Zoltan se văzu nevoit ca după plecarea Lidiei să mai rămână la clinică ca să se ocupe de câteva cazuri urgente. 

Trecuse deja de jumătatea zilei când aranjase toate lucrurile în clinică și fusese gata să plece. Se opri la restaurantul doamnei Victoria pentru o masă rapidă, apoi la magazinul de bricolaj de unde cumpără cele necesare pentru proiectul pe care-l dezvoltase în mintea sa din seara precedentă.

În tot acest timp, Iris se afla la fabrică și se zbătu cu ea însăși să nu se întrebe de ce el nu venise la birou, unde este, ce face și dacă cumva a dispăruta din nou sau doar încerca să o evite după cele întâmplate cu o seară înainte la ea în apartament, obținând deja ceea ce dorise. Apoi, imaginația sa în complot cu îndoiala care se făcuse stăpână pe logica ei, începuse să-i proiecteze în minte tot felul de imagini cu Zoltan împreună cu Valentina bucurându-se unul de celălalt și răzând de agonia și naivitatea ei. 

La sfârșitul programului, când tocmai se pregătea să plece, intră la ea în birou una dintre colegele de la design cu niște schițe în mână:

— Iris, ți-am adus retușurile despre care am vorbit la ședința din această dimineață.

— Ok. Îți mulțumesc! O să mă uit mâine pe ele, azi nu mai am timp.

— A, păi Rareș tocmai m-a rugat să-ți spun că dacă mai aștepți zece minute îți aduce și el graficul la care a lucrat azi.

— Spune-i că nu este atât urgent modelul acela și că mi-l poate aduce și mâine. Nu pot din păcate să mai rămân. Am o întâlnire și mă cam grăbesc.

— Ce întâlnire? se auzi o voce masculină, impunătoare și groasă dinspre ușă.

Iris își ridică surprinsă și iute ochii în acea direcție și-l văzu pe Zoltan în cadrul ei, privind-o încruntat și așteptând nerăbdător un răspuns la întrebarea lui.

— Georgiana, unde sunt retușurile cu care ai venit? se interesă Iris la colega ei, devenind brusc interesată de acele retușuri doar ca să-l ignorare complet pe Zoltan.

— Uite-le aici! îi răspunse aceasta, înmânându-i respectivele schițe după ce le luă de pe birou chiar din fața ei.

— Mulțumesc! Te poți așeza să discutăm acum despre ele. 

Aceasta ușor nedumerită de schimbarea deciziei lui Iris, intenționă să ia loc pe un scaun, dar fusese oprită de vocea dură și poruncitoare a lui Zoltan: 

— Nu te așeza și te rog să ne lași singuri!

— Domnule Romanov, încercăm să lucrăm, iar dumneavoastră ne cam țineți din treabă. Dacă aveți ceva de vorbit cu mine privind treburile fabricii, vă rog să reveniți mai târziu după ce termin cu colega mea.

Zoltan își miji ochii la Iris când îi auzi discursul atât de formal și intră și el în jocul ei cu o simțitoare ironie și iritare:

 — Domnișoara Elviran, îmi bag... ceva în... Sunt sigur că treaba ta cu fata asta mai suportă amânare până lămurim noi doi niște lucruri. Iar tu ieși afară! îi porunci el Georgianei, făcându-i semn către ușă.

Aceasta se intimidă imediat ce el își făcuse apariția în acel birou și de privirea lui dictatorială, astfel că odată cu acel ordin se pierdu și mai mult cu firea și mulțumită că i se ceruse să plece din preajma lui, nu ezită să-i dea ascultare.