Cuvintele din ochii verzi

XXI - Un început stângaci

„Sunt minute în viaţa omului, unde inima în nenorocirea ei, dureri doreşte, ca şi bolnavul în chinurile sale, mai că se bucură văzând cuţitul chirurgului ce are să-i reteze carnea. Sunt lucruri pe care, cu toată experienţa tristelor încercări, totuşi le crezi imposibile, până nu le treci.” - Iulia Hașdeu

***

Încă de la prima oră a dimineții, înainte să se ducă la restaurant, Lidia trecuse pe la prietena ei, fiind extrem de curioasă de ce se întâmplase cu o seară în urmă, între ea și șeful ei.

Iris îi povestise ceea ce se întâmplase și discutaseră, fără să intre prea mult în amănunte, mai ales ținând cont foarte mult ca viața personală a lui Zoltan să rămână personală.

— Ce?! Deja ți-a propus să te muți cu el? țipă Lidia, când Iris îi povestise și despre acest lucru, făcând-o pe aceasta din urmă să-i pună mâna la gură ca să nu mai continue să țipe de uimire și să existe riscul ca mama ei să audă.

— Uau, tipul ăsta nu pierde timpul deloc, zise Lidia de data aceasta cu o voce șoptită. Și ce faci? Ai de gând să te muți cu el?

— Nu știu. Cred că da. Oricum, de când tata pleacă prin diverse delegații, am ajuns să stau acasă doar cu mama și este un adevărat calvar conviețuirea cu ea, îi răspunse Iris prin semne.

— Știu asta, dar... Iris ești sigură că asta îți dorești? Adică, mie mi se pare că prea luați lucrurile în serios. Ok, este evident că există între voi doi o atracție, dar am crezut că vă va fi suficient să vă tăvăliți și voi de vreo două ori ca să vă răcoriți. Adică genul de bărbat, ca șeful tău, care arată ca un Zeu, este perfect pentru așa ceva. Să ai o aventură cu el sau o iubire de o vară, dacă asta vrei, mi se pare ok, dar deja cred că este prea mult să te muți cu el, mai ales după nicio săptămână de relație. Iris, prietenă dragă, trebuie să fim realiste, Zoltan ăsta nu este ca orice bărbat, este un ciudat, unul care îți bagă groaza în oase doar cu o simplă privire, unul despre care se vorbește numai de rău și știm perfect amândouă că de cele mai multe ori se poartă ca un bădăran și că are o mulțime de defecte. Chiar ai de gând să te legi la cap cu așa ceva?

— Nu este chiar așa cum l-ai descris tu. Adevărul despre ceea ce este el și ceea ce a trăit este altul, nu cel care circulă prin oraș. În plus, toți avem defecte, iar dacă se întâmplă ca el să aibă mai multe decât majoritatea, nu-mi pasă. Defectele îl definesc, îl fac să fie el. Adică, defectele lui sunt precum găurile din șvaițer. Fără găuri șvaițerul nu ar mai fi șvaițer, iar fără defecte și chiar și fără grosolănia lui, Zoltan nu ar mai fi Zoltan.

În pofida cuvintelor scrise de Iris și a convingerii ei că este sigură de ceea ce vrea, Lidia se arătă în continuare îngrijorată pentru prietena ei în privința acelei decizii mult prea precipitată după părerea ei.

De cum ajunse la fabrică, Zoltan fusese oprit chiar la capătul scărilor de către unul dintre ingineri care venise la el cu o propunere de noi soluții tehnice, privind desfășurarea echipei pe care o avea în subordine.

Se arătase interesat de propunerea lui până în clipa în care o văzuse pe Iris că își face apariția pe ușa de la intrare. Aceasta se oprise în loc pentru o clipă când îi văzuse în fața sa pe cei doi bărbați, mai ales când îl văzuse pe Zoltan cum își însușește acea privire pasională și intimidantă pentru ea.

Inspiră profund, ceru ajutor divinității ca nu cumva să se împiedice de la tremuratul picioarelor și înaintă către ei, salutându-i cu o înclinare a capului și intenționând să treacă de ei și să urce scările către biroul său.