Cuvintele din ochii verzi

XXXVI - Primele cuvinte

Îmi cer mii de scuze pentru întârzierea aceasta prea mare! Sper că nu v-am supărat prea mult. 

***

„Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut" - Amza Pellea

***

Octav mai stătuse în spital încă o săptămână pentru investigațiile necesare, timp în care aflase cu stupoare despre divorțul părinților, despre faptul că sora lui își găsise dragostea, dar o și pierduse și că se mutase din casa în care locuiseră toți patru. Cu toate că relația lui cu mama sa fusese întotdeauna și încă era una bună spre deosebire de relația dintre Iris cu aceeași mamă, pentru că în ochii ei Octav era fiul perfect și întotdeauna îi acorda credit în tot ceea ce făcea, sufletul lui Octav începuse să încline mai mult către tatăl său mai ales că doamna Elviran îl denigra în fața lui cu fiecare ocazie, exagerând și mințind fără scrupule.

Deși începuse recuperarea medicală chiar din acea săptămână în care mai rămase în spital, când ieșise o făcuse în scaun cu rotile din pricina picioarelor care încă nu cooperau. În mod surprinzător pentru mama lui, Octav alesese să stea cu Iris în apartamentul ei, dar pentru faptul că avea nevoie de ajutor și de o mână puternică de bărbat pentru că încă nu se putea ridica singur din scaun, doar după trei zile în care Horia stătuse mai mult pe la ei, se hotărâse să se mute la Horia. 

Această  decizie fusese peste puterea de acceptare a mamei lui, astfel că se dusese peste cei doi bărbați și îi impuse fiului ei ca unui copil de șapte ani care plecase de acasă fără să ceară voie, să meargă cu ea în casa lor. Octav o refuzase într-un mod respectuos, deși începuse să-și piardă răbdarea cu atitudinea mamei lui și pentru că se se hotărâse ca această a doua viață care i se oferise să nu o mai trăiască în minciună, îi mărturisi mamei lui adevărata relație dintre el și Horia. 

Aceasta nu doar că fusese stupefiată de cele auzite, dar înnebunise de furie pur și simplu și începuse să-l acuze pe Horia că-i corupsese fiul și să-l învinovățească doar pe el.

— Mamă, potolește-te! strigă Octav la ea. Horia nu poartă nicio vină, din contră. Relația mea cu el nu este prima relație pe care am avut-o cu un bărbat. 

— Fiule, te rog spune-mi că nu vorbești serios! strigă și ea la Octav cu disperarea ce o cuprinse.

— Ba vorbesc foarte serios. Sunt homosexual, întotdeauna am fost și nu-ți rămâne decât să accepți acest lucru. 

— Niciodată! țipă mama lui  izbucnind într-o isterie cu care Octav nu mai avuse de-a face. M-ai auzit? Niciodată! Și atâta timp cât continui cu nebunia asta și nu devii din nou un om normal, să uiți că eu sunt mama ta. M-ai auzit?

— Mamă, calmează-te te rog! îi sugeră el cu blândețe, privind-o uluit de cuvintele și manifestarea ei. Eu cred că sunt un om normal, eu așa mă simt și consider că orientările mele sexuale nu ar trebui să mă scoată din această categorie și cred că nu este nici o condiție ca tu să mă renegi în calitate de fiu. 

— Deci tu chiar continui cu... cu prostia asta? Tocmai tu vrei să mă faci de rușine în halul ăsta?întrebă ea scoasă din minți și privindu-l cu niște ochi aproape ieșiți din orbite. 

— Nu cred că asta este o rușine sau o prostie, mamă! Vorbim despre natura mea pe care va trebui să o accepți pentru că nu am cum să o schimb nici dacă mă ameninți cu asemenea lucruri și nici dacă țipi în halul acesta.