Cuvintele din ochii verzi

XII - Marionetele destinului

 Sărbătoarea aceasta să fie cu pace, înțelepciune, iubire pentru tot ce ne înconjoară, să uităm de răul din noi și de lângă noi și să reînvățăm să fim OAMENI!
Din toată inima cu prietenie și cu o imensă recunoștință pentru voi, cititorii mei dragi!
Hristos a Înviat!

***

„Atunci când crezi că totul merge pe dos, în viața ta încearcă să pătrundă o minune.” - Dalai Lama

***

A doua zi de când Zoltan se afla pe munte, dimineața când se întorcea de la izvor, fără să aibă vreo grabă ca să ajungă, îl văzuse pe Thor cum o rupe la fugă printre copaci, foarte bucuros, către locul unde avea campat cortul. Din reacția câinelui știa că cineva îl aștepta la cort și era convins că respectivul este Gabriel. Însă avuse parte de un șoc când, apropiindu-se, printre copaci zări o statură mică, ce se apleacă să-l mângâie pe Thor, și un păr lung de un șaten-deschis strălucind de la razele soarelui ce-și făceau loc printre frunzișul pomilor și se împleteau în părul ei.

Descălecă fără grabă, iar când Iris se ridică și se întoarse cu fața la el și îl privi cu atâta seninătate și îi zâmbi atât de frumos, simți că inima îi saltă în piept de o emoție puternică și nefirească pentru el. Cu toate acestea, încă uluit de prezența ei, o întrebă:

— Ce mama mă-sii cauți aici, Panseluță? Și cum m-ai găsit?

Iris, cu același zâmbet larg, îi scrise pe obișnuita ei tabletă:

— Cred că este timpul să îți dai seama, că oricât încerci tu să scapi de mine nu mai ai nicio șansă. Este prea târziu și a devenit imposibil.

— Iris, ce cauți aici? De ce mama mă-sii ai venit? o întrebă el din nou, enervat de cuvintele ei scrise și de siguranța arătată de ea și chiar și de prezența ei.

— Ca să îți spun că nu am reușit să îmi țin departe de tine sentimentele, așa cum tu m-ai sfătuit, și că dacă tu mai continui să te opui fericirii noastre, eu nu voi putea rezista. Am venit să îți spun că te iubesc, Zoltan.

El rămase împietrit odată cu citirea acelor cuvinte, în special ultimelor trei, ce-i transformă vâltoarea din el într-un adevărat gheizer. Își îndreptă lent privirea șocată de la tabletă la ea, și văzându-i acei ochi și cuvintele din ei, pe care ea nu le putea rosti, își dăduse seama că fusese foarte sinceră când scrisese acea declarație.

— De ce fugi și mă respingi, când este clar că și tu simți ceva, nu doar eu? îl întrebă ea, tot prin scris.

Zoltan oftă, își scărpină barba și cu o sinceritate debordantă, îi răspunse:

— Nu contează ce simt eu, Panseluță, pentru că eu te vreau din prima zi în care te-am văzut, însă nu îți cer să stai la distanță ca să mă pun pe mine la adăpost. Din contră, cererea și respingerea mea sunt ca să te protejez pe tine. Ești prea inocentă și delicată pentru un bădăran descreierat ca și mine.

Iris, zâmbind la el ca la un naiv, se apropie cu pași mici, dar cu o încredere desăvârșită în ea, devenind dintr-o dată cam periculoasă pentru Zoltan. O văzu cum se oprește în fața lui, îl trage din nou de păr, ca și data trecută, ca să îl forțeze să își aplece capul și ea să ajungă la fața lui și începe să îl sărute cu tandrețe și o reală pasiune.

Zoltan, complet amețit de îndrăzneala ei și de ceea ce trăiește, spunându-și că acela sigur era doar un alt vis, și neputând să reziste ispitirii, începuse și el să o sărute cu patimă. Însă, când realiză că el venise acolo tocmai ca să uite de influența ei și de ceea ce simte, puse capăt acelui sărut și încercă să o depărteze de el. Chiar în acel moment, înainte să apuce să își ia mâinile de pe umerii ei, o simți cum se clatină pe picioare și în următorul moment își pierdu cunoștința.