Cuvintele din ochii verzi

VII-Bestia cu suflet bun (a doua parte)

„Adesea, sub haine zdrențăroase se ascunde o inimă de aur." - Cicero

***

Restul acelei zile atât de tumultuoasă, Zoltan și-o petrecuse la rulotă. O parte din timp îl consumase pentru treburile de la fabrică, iar în cealaltă parte, se îndeletnici să construiască o căsuță pentru câini, din materialele pe care le cumpărase de la un magazin din drumul său, după ce plecase de la fabrică. Era evident că nu făcea acest lucru pentru prima dată, deoarece părea că știe foarte clar fiecare pas pe care îl are de făcut pentru realizarea ei. O terminase doar în câteva ore și din mâinile lui ieșise o căsuță deosebită, dotată cu o mică terasă acoperită și cu locuri speciale de pus bolurile pentru apă și mâncare.

Când fusese gata, o dăduse și cu un prim strat de lac, apoi o lăsase la uscat, iar el făcuse un duș și își pregăti ceva de mâncare. Cu toate că ora era destul de înaintată când termină cu toate acestea, știa că nu era cu putință să adoarmă și ca să nu înceapă din nou să-l copleșească gândurile și amintirile, plecă de la rulotă, urmând același drum ca și cu o seară în urmă, însoțit bineînțeles de către Thor, ajunse în scurt timp la pub-ul de rock.

Acolo găsise o aglomerație de nedescris, ceea ce însemna că în acea seară era cântare și niciun rocker din oraș și din împrejurimi nu lipsea de la așa ceva. El sosise chiar în pauză, iar agitația din pub era și mai mare, pentru că unii își făceau provizii de băutură de la bar, alții ieșeau afară la o țigară sau pentru o gură de aer proaspăt.

Din păcate locul lui preferat de la bar era ocupat, așa că se mulțumise cu altul mai apropiat de celălalt capăt. Barmanul începuse să-l perceapă ca pe unul de-al casei, îi zâmbi când îl văzu și îl întrebă dacă de data aceasta vrea whisky sau bere fără alcool.

— O votcă vreau, îi răspunse Zoltan amabil.

— O votcă să fie atunci. Ia să fii atent, rockere! Dacă te uiți la fata care se apropie acum, îți jur că ai ocazia să vezi cei mai frumoși ochi din tot universul, îi zise barmanul în clipa în care îi pusese în față paharul cu votcă.

Zoltan privise în spatele său cu interes, deoarece când auzise de ochi frumoși, în el se activase imediat amintirea lui Iris.

— În partea ta dreaptă, s-a așezat după tipul care este lângă tine, îi șopti barmanul.

Însă nu mai fusese nevoit să se uite după tipul respectiv, pentru că acesta plecase, iar posesoarea celor mai frumoși ochi din univers, venise chiar lângă el, cu scopul de a se apropia de locul în care era barmanul și să-și poată da comanda înainte ca pauza să se termine.

Zoltan bănuise că despre Iris era vorba, dar când o văzu lângă el, tot se mișcase ceva în interiorul său și rămase cu ochii la ea.

— Ia zi, Tinker Bell, cu ce te servesc?

Iris începuse să-i arate barmanului pe meniul de băuturi ceea ce dorea, dar nu apucă să termine pentru că bărbatul impunător de lângă ea, cu miros de cedru și mandarin sălbatic, îi atrase atenția și își întoarse brusc privirea către el. Uluirea ce apăruse treptat pe chipul său, fusese oarecum amuzantă pentru Zoltan și probabil că dacă nu ar fi fost atât de vrăjit de imaginea ei, ar fi râs copios.

Pentru câteva secunde se priviră unul pe celălalt cu o intensitate nefirească, fără ca vreunul să spună ceva, până în clipa în care barmanul interveni cu următoarea întrebare:

— Ia zi? Nu-i așa că sunt cei mai frumoși ochi?

— Într-adevăr, are cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată, îi răspunse Zoltan, dar fără să se uite la el, ci pe Iris o fixă cu o privire de parcă voia să se asigure că ea va înțelege perfect ceea ce el urma să spună, cu o privire de cel mai infailibil seducător, ce o tulburase și mai mult pe Iris, iar uluirea de mai devreme de pe chipul ei, devenise și mai avansată odată cu înțelegerea acelor cuvinte.