Cuvintele din ochii verzi

III - Întâlnire cu scântei și miros de cafea

„Există în mine ceva, de o natură pe care n-o pot defini, şi datorită căreia nu voi fi niciodată în regulă cu lumea aceasta.” - Emil Cioran

***

Zoltan plecă de la fabrică, după întâlnirea cu englezii, cu o brumă de mulțumire. Întâlnirea decurse așa cum dorise el, cu profesionalism din partea ambelor părți, cu rezultate pozitive, fără niciun impediment pentru realizarea obiectivelor propuse, nici măcar unul născut din vestimentația lui Zoltan sau din înfățișarea sa fizică, așa cum se temuse mătușa lui. Pentru el această realizare însemna plecarea cât mai rapidă din acel oraș, de aici și satisfacția simțită.

Înainte să lase în spatele său și ultimul cartier de case din oraș și să urce spre platoul pe care se afla campată rulota, se opri pentru aproximativ o oră la apartamentul mătușii sale, așa cum îi promisese la fabrică, în urma insistențelor ei de a veni la ea la masă. Își parcă mașina mare și neagră chiar în fața blocului, iar când intră în incinta acestuia, își lăsă prima dată câinele să înainteze, iar el îl urmă fără grabă.

Thor, cunoscând foarte bine drumul, se îndreptă țintă către ușa liftului, unde întâmplarea făcea ca o domnișoară la vreo douăzeci de ani să aștepte în fața aceluiași lift. Tânăra nu păru nicicum speriată de apariția câinelui și începuse să vorbească cu el pe un ton jucăuș, în același mod în care li se vorbește cățelușilor de talie mică. Se apropie de el cu intenția de a-l mângâia, dar Thor se feri de mângâierea ei, fără să se arate agresiv. Fata auzi în spatele ei pași și bănui că este stăpânul câinelui, astfel că nu se deranjă să privească în spate. Zoltan odată ajuns în dreptul ei, din politețe, îi spuse bună seara și așteptă și el sosirea respectivul lift, fără să aibă vreo privire stranie, atitudine suspicioasă sau vreun gest amenințător. Cu toate acestea, în clipa în care tânăra auzi vocea dură și groasă a lui Zoltan, îi pieri imediat glasul, iar după ce îl privi cu atenție și cu niște ochi ce deveneau din ce în ce mai temători, cu grijă și cu pași mici, se retrase către scară, preferând să urce până la etajul la care avea nevoie să ajungă, decât să intre cu Zoltan în același lift.

Nu-l miră gestul fetei și nici nu-l deranjă în vreun fel, nu era prima dată când i se întâmpla așa ceva. Era obișnuit ca femeile să aibă o asemenea reacție, să manifeste teamă și lipsă de încredere atunci când el se afla prin preajmă și într-un fel sau altul nici nu le condamna. Probabil că și el însuși, dacă ar fi fost în locul lor, ar fi reacționat la fel în apropierea unuia care arăta ca și el. În fond, era de părere că făceau bine că își iau astfel de măsuri de precauție în privința bărbaților care nu inspiră încredere și siguranță.

Nu mai fusese în casa mătușii lui de foarte mulți ani, iar în clipa în care intrase, inevitabil fusese copleșit de unele amintiri. Ca un flash-back o văzu pe Laura stând timidă și emoționată pe canapeaua din sufragerie, în ziua în care veniseră amândoi în vizită la mătușa lui, ca cele două să se cunoască.

Zoltan profită de plecarea mătușii sale din cameră și se apropie de ea, o luă în brațe și o sărută în felul său pasional și îndrăzneț.

— Zoltan, ce faci? Ne poate vedea mătușa ta! îl mustră Laura, devenind și mai emoționată decât era și încercând să pună oarece distanță între ei.

— Și ce dacă ne vede. Ce-i cu tine de ești atât de speriată și de emoționată?

— Îmi este teamă că nu mă va plăcea.

— Nu înțeleg, de ce atâta stres? o întreabă el, amuzându-se puțin de grijile ei.

— Deoarece ea se află printre acele puține persoane care sunt importante pentru tine și vreau să îi las o impresie bună.