Nouăzeci de secunde

Capitolul 4 - Kaleb

      Ştiam că avocatul are bani, dar nu mi-am imaginat că ar putea avea atâţia bani. În urmă cu două săptămâni mi-a ieşit în cale, iar acum stau în casa lui. Ciudat proces. Nici nu vreau să-mi amintesc cum au trecut aceste două săptămâni, cum nici nu vreau să mă gândesc câtă milă am putut să-i inspir avocatului de m-a luat în casa lui. La urma urmei, sunt un potențial pericol pentru familia sa.

      Inconștient tipul. Oare cum a ajuns avocat? Mă face să creez un cu totul alt nivel pentru categoria „avocații miloși".

      Imediat cum am ajuns în casa aceasta mi s-a făcut lista de reguli. Pf. Deloc surprinzător. Regula numărul unu: fără băutură sau droguri. Regula numărul doi: fără arme. Regula numărul trei: fac parte din familie, dacă am o problemă, o rezolvăm cu toţii.

      Regula numărul trei este destul de ridicolă. Dacă stai să te gândeşti, nu mă leagă nimic de ei în afară de tatăl meu. Am înţeles de la Jackson că el şi tata au fost buni prieteni în adolescenţă şi se ajutau şi aveau încredere unul în altul, că dacă sunt fiul lui Brandon sunt şi fiul lui, dar... e exagerat. Poate am eu cazierul curat, dar aş putea fi un criminal în serie.

      Dacă el nu s-a gândit la asta, sigur s-a gândit nevastă-sa, pentru că se uită la mine cu cea mai urâtă privire pe care o poate deţine o femeie. Asta ca să nu mai menţionez că nu mi s-a cerut părerea când am fost mutat în casa asta. Jackson a discutat cu mama și asta e tot ce știu.

      O ador pe mama, ăsta e singurul motiv pentru care am cedat. Liniştea ei.

      Familia avocatului e încurcată. El are o fiică, care am înţeles că este apropiată ca vârstă de mine. Această fată este rămasă dintr-o căsătorie anterioară. Acum are altă soţie, cu care au fetiţa, Kacey, de doi ani și ceva, cu o gură cât toată casa şi nişte ochi cât tot oraşul. Mda, nu că mă dau eu în vânt după copii, dar nu este atât de enervantă.

      Nevastă-sa îmi va crea probleme, asta pot să afirm.

      Cât despre cealaltă fiică a sa... chiar nu ştiu ce să spun. Nu ştiu nimic despre ea. Nici măcar numele.

      Viaţa mea s-a schimbat în douăzeci şi patru de ore radical, asta este afirmaţia la care ajung. Am stat trei ore, de când am ajuns aici şi până acum, ca să mă gândesc la asta. Nu ştiu dacă nu pot dormi din cauza schimbărilor prin care trec, sau de vină este galbenul enervant de pe pereţi. Cine dracu foloseşte galben neon pentru pereţi?

      Mă uit la ceas. Trecut de miezul nopţii. Nici nu ştiu de ce speram să adorm. Oftând, mă ridic din pat, îmi trag nişte pantaloni pe mine şi îmi pun un tricou — asta cred că era regula patru: nu umbla dezbrăcat prin casă. Avem două fete — şi cobor până jos. Îmi e sete. Totuși, cred ca nevasta lui mi-a înșirat mai multe reguli. În afară de aia cu rezolvatul problemelor împreună, toate sunt de la ea.

      Hm, la asta nu m-am așteptat. Aflat în capul scărilor, văd lumina aprinsă în bucătărie. Credeam că bogătașii nu au insomnii. Intru în bucătărie şi mă încrunt. Imaginea mă trăsneşte. În faţa mea stă cel mai sexi spate pe care l-am văzut. Clar, e o fată. Are părul lung. Foarte lung. Până la fund. Lăsat pe spate. Drept.

      Şi... colorat. Nu are o singură nuanţă în cap. Are toate culorile între blond şi şaten. Nu ştiu de ce, dar mi se pare extraordinar cum îi stă.

      Sigur m-a auzit, dar mă ignoră. Pe ea nu o ştiu. Fiica cea mare e imposibil să fie, Jackson mi-a zis că e liniştită. Deci să fie în bucătărie la miezul nopţii îmbrăcată în haine de stradă este exclus.

      Se întoarce spre mine şi face ochii mari. Nici ea nu ştie cine sunt. Deci nu are cum să fie fiica avocatului. Dacă era fiică-sa, tatăl ei ar fi anunţat-o că va locui cineva nou în casa lor pe o perioadă nedeterminată. Plus, nu seamănă deloc cu Kacey. Nici măcar nu arată de aproape aceeași varstă cu mine. Nu cred că are mai mult de șaișpe ani. Cum nu este fiica lui, îmi permit să o studiez. Primul lucru care mă intrigă sunt ochii. Nu credeam că poate exista cineva cu ochii turcoaz. Atât de turcoaz şi atât de mari. Fața îi este ovală, albă, atât de delicată încât cred că dacă râde prea mult se sparge. Sprâncenele îi sunt tot undeva între blond şi şaten, deci părul din cap este natural. Nas mic, buze... oh, la buze nu cred că aş putea să mă uit mai mult de câteva secunde fără să mă gândesc la chestii la care clar nu ar trebui să mă gândesc. Sunt... roz. Închis. Pline. Perfecte. În formă de inimă. Oh, da, trecem de buze. Gât subţire şi... mda, trecem şi de gât. E slabă. Nu slabă anorexică, dar mai slabă decât sunt persoanele obişnuite. Blugii negrii mulați şi tricoul negru larg nu fac decât să scoată în evidenţă cât de slabă este. Mda, sub șaișpe.

      Trebuie să stau departe de ea. Să fiu acuzat de corupere de minori, atât îmi trebuie.

      Şi cum nu e fata avocatului... nu mai am decât o variantă.

      — Tu eşti Agatha? o întreb, după ceva timp, în care doar m-am holbat la ea.

      Nu m-am mai holbat niciodată la o fată în halul ăsta.

      Se uită urât la mine şi dă din cap că nu, iar eu chiar nu ştiu unde să o plasez în ierarhia casei. Oricum, nu i se potrivea numele de Agatha. Fiica Agathei? Nu ştiu nimic despre femeia aia, în afară că e bucătăreasa lor, că locuiește în casă şi că şi-a terminat programul cu puţin înainte să pun eu un picior aici. Sunt în etapa în care trebuie să mă înţeleg bine cu toţi, ca să nu-mi creez probleme, dar cred că tocmai mi-am dat cu stângu-n dreptul.

      — Șii... atunci de ce eşti în bucătărie la aproape unu dimineaţa?

      Ok, întrebarea asta n-am gândit-o prea mult.

      Contrar așteptărilor mele de a mă lămuri, trece pe lângă mine în drumul spre ieşirea din bucătărie, cu o cană în mâini pe care abia acum o observ. Şi când trece... oh, mamă, când trece, devin brusc conștient de orice parte a corpului şi toţi muşchii mi se contractă. Toţi muşchii. Ce naiba?

      Iese din bucătărie şi mă lasă singur, luând-o în sus pe scări, fără ca măcar să mai ştiu de ce am venit aici.