Nouăzeci de secunde

Capitolul 80 - Kaleb

      Oh, Doamne! Oh, Doamne! Oh, Doamne!

      Îmi simt rațiunea electrocutată. După toate nopțile în care am ținut-o în brațe când dormea, în care a trebuit să îmi înfrânez pornirile, acum simt că sunt pe punctul să explodez.

      Beverly a mea. Dulce, inocentă... excitată.

     Doar că, de această dată, excitația ei nu e consecința unui drog. Nu e amețită când se uită la mine. Reacțiile ei sunt provocate de mine.

      Nu știu de ce, dar chestia asta mă face să mă simt al naibii de mândru. Îi eliberez buzele și ridic privirea spre ea. Ochii ei turcoaz strălucesc. Oare poată să vadă cu ei până în adâncul sufletul meu? În momentul acesta, îmi doresc să poată. Vreau să vadă tot ce mă face să simt. Vreau să vadă toată iubirea pe care ea a adus-o în sufletul meu.

      Îi zâmbesc și expresia de pe chipul ei se schimbă, ochii îi devin și mai strălucitori. Nu știu de ce, dar zâmbetul meu pare să o bucure. Aș vrea să-i spun ceva, dar nu știu ce, așa că mă rezum să o ating fin pe obraz. Sunt roșii și asta mă încântă.

      Îmi las mâna să alunece și îmi trec degetele prin părul ei. Atât de unic. Atât de Beverly.

      Dar totuși, nu sunt sigur. Oare chiar e pregătită? Eu sunt de luni de zile.

      Înainte să îmi termin gândul, Beverly îmi cuprinde gâtul cu brațele și mă trage spre ea. Gura ei o găsește pe a mea și mă sărută. Brusc, corpul mi-e străbătut de un curent electric și toate simțurile mele se trezesc la viață. Doamne, o ador!

      De fiecare dată e la fel. Buzele ei sunt Raiul pentru mine. Îmi amintesc de primul sărut. Timidă, ușor speriată, dar atât de dornică. Acum, nu e nici timidă, nici speriată. Spatele ei se arcuiește și sânii i se lipesc de pieptul meu și atunci înțeleg.

      Nu o să mă oprească. Are suficientă încredere în mine încât să-mi spună da.

      Ok, Kaleb... hai că știi ce trebuie să faci! Trebuie doar să-ți amintești.

      — Beverly..., șoptesc încet, îndepărtându-mă puțin.

      Nu-mi răspunde, dar zâmbește. Are o expresie calmă pe chip. Vrea. Și vreau și eu.

      O să explodez.

      Inspir adânc și mă ridic în genunchi între coapsele ei. Beverly protestează, vrând să mă tragă înapoi deasupra ei, dar dau negativ din cap și prind de marginile tricoului ei. O văd înghițind în sec. Închide ochii și suspină, arcuindu-se și mai mult.

      Fără să mai stau pe gânduri, îi dau jos tricoul, lăsând-o doar în sutienul alb. Mă opresc și o privesc.

      E atât de frumoasă. Pielea ei, deși acoperită de cicatrici, e perfectă. Ea e perfectă.

      Îi desfac fermuarul lateral al fustei și își ridică șoldurile, lăsându-mă să o dezbrac. Cred că mai am puțin și inima o să-mi explodeze. N-am fost niciodată în viața mea atât de emoționat și nerăbdător de ceea ce urmează să se întâmple. Nu e ca și cum ar fi prima dată când fac asta. Am fost cu destule fete, știu ce trebuie să fac, dar cu Beverly e altfel. Ea trebuie protejată. E fragilă și mie îmi e o frică să nu o rănesc.

      Dacă o sperii? Scutur capul, nu vreau să mă gândesc la asta. N-am să o sperii. Aș muri dacă i-ar fi frică de mine după asta.

      O privesc iar.

     Sigur e reală? Mă întreb, admirând-o. Trebuie să fie, tot ce simt e real. Imaginația mea nu avea cum să o născocească.

      Inspirând iar adânc, mă ridic din pat și arunc hainele de pe mine. Beverly stă cu ochii închiși. Are obrajii roșii și pieptul ei se mișcă în ritmul respirației ei sacadate. Dar nu se mișcă. Nu caută să se ascundă. Stă liniștită pe pat și mă așteaptă.

      Mă duc la ușă și rotesc cheia în broască, încuind-o. Cu grijă, mă întind pe o parte și îi cuprind talia cu brațul, trăgând-o spre mine. Icnește și deschide ochii. Zâmbește, un zâmbet atât de plin de dragoste că simt că o să mă topesc.

      Buzele noastre se caută iar. Flămânde.

      Mâinile se mișcă. Eu o ating pe ea, ea pe mine și pot să jur că amândoi simțim la fel. Aceiași fiori, aceleași sentimente care ne unesc.

      Pentru o clipă, îmi fac iar griji, dar când degetele ei mă ating fin pe spate, renunț să mai gândesc. Dacă îmi spune nu, o să mă opresc. Nu vreau să o rănesc, o iubesc prea mult ca să nu fac orice mi-ar cere, indiferent cât de greu sau dureros ar fi pentru mine.

      La fel de tandru, o răstorn pe spate, ajungând eu deasupra ei. Suntem strâns îmbrățișați, îi simt pielea pe pielea mea. Suntem goi, dar al naibii să fiu dacă știu când au dispărut și restul pieselor vestimentare de pe noi. Nu contează.

      Coapsele ei îmi înconjoară talia și mă las condus de instinct. Faptul că știu ce trebuie să fac îmi dă încredere. O lipesc și mai mult de mine și trec acea linie invizibilă.

      Beverly icnește și îi simt trupul încremenind. Brațele ei se strâng în jurul meu și simt cum îmi vine să înjur. O doare și e din vina mea.

      Temător, îmi ridic capul și mă uit la ea. Are o încruntătură între sprâncene și își mușcă buzele. Parcă simțindu-mi privirea cercetătoare, pleoapele ei se deschid. Nu știu ce vede pe chipul meu, dar se relaxează. Îmi zâmbește și ridică mâna. Prinzându-mi ceafa în palmă, mă trage spre ea și mă sărută dulce pe buze.

      M-am topit. Nu sunt la prima experiență, dar niciodată nu a mai fost așa. Oare asta înseamnă cu adevărat să faci dragoste? Cred că da.

      — Te iubesc, șoptește cu un glas încărcat de tandrețe și simt că mă pierd.

      Soarta mea e pecetluită. Sunt al ei. Din clipa în care am dat cu ochii de ea în bucătărie, m-a cucerit. Ce s-a întâmplat până să ajungem în punctul acesta, toate relele, toată suferința, nu mai contează. Împreună, o să fim bine. Totul o să fie bine atâta timp cât o am pe ea lângă mine. Beverly e puterea mea.

      — Și eu te iubesc, îi răspund, strângând-o și mai tare în brațe.

      Beverly suspină. Pare ușor surprinsă.

      — Kaleb, poți să..., și își arcuiește ușor spatele. Hai că înțelegi tu, murmură cu o notă de amuzament în glas și eu încep să râd, înțelegând perfect ce-mi cere.