Nouăzeci de secunde

Capitolul 77 - Beverly

Mă desprind din braţele tatei şi fac câţiva paşi în spate, privindu-l. Pare fericit. Lacrimile i s-au uscat pe obraji. Ştiu că aşteaptă ceva. Ştiu şi ce aşteaptă. Dar eu nu-i pot oferi asta acum. Nu ştiu când o să-i pot spune adevărul despre Audrey, l-ar distruge. Poate se va simţi mai bine când va afla dacă va şti că eu sunt bine.

Nu știu cum, dar chiar mă simt bine.

Mă apropii de Kaleb şi el îşi aşază braţul pe umerii mei, lipindu-mă de el. Tata se uită la noi şi zâmbeşte slab.

— De cât timp ţine asta, mai exact? întreabă, gesticulând cu mâna spre noi.

— De mai puţin decât ai crede, răspunde Kaleb.

Sau mai mult decât ar vrea tata să ştie, adaug în mintea mea.

Înainte să mai apuce vreunul din noi să zică ceva, uşa de la intrare se deschide şi aud tocurile lui Audrey, cât şi ţopăielile lui Kacey. Cea din urmă aleargă până la mine şi îşi trece braţele prin jurul picioarelor mele, povestind deja cum a fost petrecerea cu o energie incredibilă. Audrey vine şi ea, oprindu-se în prag când vede imaginea din faţa ei. Kaleb încă mă ţine în braţe, iar tata se poartă foarte normal. Cred că a pălit în mai puţin de zece secunde.

— Audrey, zâmbeşte tata spre ea, trăgând-o mai aproape. Te simţi bine?

Forţează un zâmbet să-i apară pe chip.

— A fost obositor la petrecere, spune uitându-se la braţul lui Kaleb din jurul meu. Totul e în regulă, se întoarce spre tata.

Sătulă de imaginea din faţa mea, îl iau pe Kaleb de mână şi îl trag după mine până în camera mea, lăsând-o pe Kacey să-i zică tatei cum a fost la ziua colegei sale.

Deschid uşa de la cameră şi îl las pe Kaleb să intre primul, apoi o închid în urma mea. Dar nu apuc să fac un pas ca să mă depărtez de uşă. Kaleb mă lipeşte şi îşi izbeşte buzele de ale mele, sărutându-mă lacom, până când tot corpul meu ajunge de gelatină. Îmi aşez mâinile pe umerii săi, încercând să ţin ritmul cu mişcările sale rapide şi pasionale, dar mă dau bătută şi îl las să facă ce vrea cu gura mea... şi îmi place la nebunie ce face.

— Ai ascultat toată conversaţia mea cu Jackson din holul de sus, nu? zice amuzant, depărtându-se câţiva milimetri de buzele mele.

— Am vrut doar să îi aud reacţia, ridic nevinovată din umeri.

Îşi lipeşte tot corpul de mine şi simt cum iau foc. Şi eu şi obrajii mei.

— Nu ştiam că ne-a vrut împreună de la început, murmur, lăsându-mi capul să se lipească de lemnul uşii. Mi-am dat seama de ceva, după toată povestea asta cu tata. Şi chiar şi cu Dorian. Şi cu tine.

Îşi mijeşte ochii nedumerit.

— Nu poţi judeca un om după ce face şi nici nu poţi pretinde că îl cunoşti. Tata, tu... poate aţi făcut greşeli, dar mereu aţi avut cele mai bune intenţii. Ţie ţi-a fost teamă să-mi spui despre Brent, iar tatei i-a fost teamă să se apropie de mine. În schimb... Dorian, până în acea noapte, nu s-a purtat urât, dar intenţiile lui... mă strâmb dezgustată, amintindu-mi.

— Şi eu mi-am dat seama de ceva, zice Kaleb hotărât.

— Şiii... ai de gând să-mi spui ţinându-mă lipită de uşă?

— Te incomodez, fecioară? rânjeşte.

Deschid gura să zic ceva, dar mă sărută scurt înainte să apuc şi se depărtează de mine.

— Mă rog, nu mi-am dat seama de asta ţinându-te lipită de uşă, se aşază pe pat, dar cred că e momentul să-ţi spun la ce m-am gândit în ultimul timp. Cred că tatăl tău este singurul care ne-ar putea scoate din încurcătură.

Mă încrunt nedumerită, dezlipindu-mă de uşă şi rămânând în picioare în mijlocul camerei.

— Poftim?

— Cea cu Brent. Ascultă-mă puţin. În perioada în care noi am fost despărţiţi... eu m-am străduit să-l pot acuza pe Brent de ce ţi-a făcut. Am destule dovezi împotriva lui... doar că...

— Doar că...?

Cumva, sunt şocată că el a făcut ceva împotriva lui Brent. Nu i-am povestit ca să facă ceva, ci ca să nu am secrete faţă de el şi să mă înţeleagă mai bine. Dar cred că ura lui pentru acel om depăşeşte cu mult ce mi-am imaginat eu.

— Îmi e teamă că Audrey l-ar putea influenţa, oftează Kaleb. E îndrăgostit de ea, îl are la degetul mic.

— Ea pleacă în Londra peste o săptămână.  Am putea să-l facem pe tata să rămână în oraş dacă îi spunem de ce s-a întâmplat cu Dorian şi după ce ea pleacă, îi spui ce ai de zis în legătură cu Brent.

Se uită neîncrezător la mine.

— Vrei să depui plângere împotriva lui Dorian?

Mă enervează neîncrederea lui.

— Tu nu vrei?

— Dacă ar fi să fiu sută la sută sincer, nu, aş prefera să-l omor direct. Dar tu eşti sigură că poţi să...

— Port un proces împotriva celui care m-a drogat şi aproape m-a violat în acelaşi timp în care povestesc despre Brent şi ce s-a întâmplat acum aproape patru ani? zâmbesc. Nu ştiu. Dar tu vei fi lângă mine, nu? mă aşez lângă el pe pat, înconjurându-i gâtul cu braţele.

— Mai ai vreo îndoială? mă trage mai aproape.

Instinctiv, îmi muşc buza de jos, bucurându-mă de agitaţia din stomacul meu. Ochii lui se întunecă cu câteva nuanţe când îmi priveşte mişcarea.

— Nu, nu am. Ce dovezi ai împotriva lui Brent?

Începe să râdă şi mă ia în braţe apoi mă aşază pe pat atât de rapid încât nici nu-mi dau seama ce se întâmplă cu mine, iar el se pune deasupra mea. Părul îi cade peste ochi şi zâmbesc. Poate ar trebuie să mă sperie poziţia, dar nu se întâmplă asta. Sunt mai mult curioasă de ce s-ar putea întâmpla în continuare.

— Nu o să discut despre Brent când sunt în poziţia asta, îşi apropie chipul de al meu. Hai că înţelegi tu, zâmbeşte, apoi își lasă buzele peste ale mele fără să-mi dea dreptul la o reacţie.