Nouăzeci de secunde

Capitolul 75 - Beverly

— De ce? întreabă Kaleb nedumerit. Credeam că fetelor le plac siropoșeniile.

— De ce toţi băieţii cred asta? îmi dau ochii peste cap.

— Toţi? îşi arcuieşte acuzator o sprânceană spre mine.

— Poate n-am mai avut eu iubiţi, dar am văzut filme. N-am crescut într-o grotă.

— Deci te uiţi la siropoșenii.

— Uite, dacă vrei atât de mult să vezi un film de dragoste, eu nu am nimic împotrivă. Dar le prefer pe cele de acţiune şi credeam că şi tu la fel.

Se mai uită încă o dată la panoul luminos cu titlurile de filme care se dau acum la cinema şi o ia înainte spre coada de bilete, trăgându-mă după el.

— Acţiune să fie, murmură.

I-o iau înainte în faţa femeii de la casa de bilete. Am propus să mergem la un film ştiind deja la care vreau, chiar dacă pe el nu l-am anunţat despre asta.

— Două bilete la Labirintul: Tratament Letal vă rugăm, zâmbesc.

Îl simt pe Kaleb înţepenind lângă mine, iar când mă întorc spre el mă priveşte încruntat. Dar îl ignor şi aleg locurile în sala aproape plină. Nu ştiu dacă încruntătura i se adânceşte pentru că nu le aleg pe cele din spatele sălii, dar bănuiesc că da, pentru că aud un oftat dezamăgit şi silenţios din partea lui. Zâmbesc, dar nu mă vede.

— Alegerea ta nu are legătură cu tipul a cărui faţă ocupă aproape toată poza de promovare, nu-i aşa?

— Exagerezi, îmi dau ochii peste cap, mergând pas la pas spre el spre barul lung cu popcorn şi băuturi. Faţa lui Dylan nu ocupă aproape tot panoul de promovare.

— Nu mi-ai răspuns la întrebare.

— Chiar vrei un răspuns?

Pentru că alegerea mea cu siguranţă are legătură cu Dylan O'Brien.

— O să te holbezi la el tot filmul? Perfect.

Ştiu că nu ar trebui... de fapt, habar nu am ce ar trebui, dar mi se pare că e adorabil cu acel chip gelos. Mai ales că ştie că nu trebuie să fie gelos. Am vrut un film cu Dylan ca să fiu sigură că o să şi văd ceva din el, aseară când am încercat să ne uităm la ceva de pe laptop am fost atentă doar la Kaleb şi la respiraţia lui care se izbea de părul meu.

— Asta se întâmplă când o anume Kiara îţi dă ador pe facebook.

Se întoarce şocat spre mine.

— De unde ştii asta? Nici măcar n-ai facebook, zice oarecum amuzat.

— Ştii că atunci când telefonul e blocat cu ecranul în sus, acesta luminează toată camera când priveşti orice fel de notificare, nu? Nici măcar nu a fost nevoie să mă uit. Era exact în faţa mea.

Se strâmbă, dar la scurt timp începe să râdă.

— Touche.

Îşi scoate portofelul şi plăteşte popcorn-ul, iar eu iau sucurile şi beau din amândouă în drum spre locurile noastre din sala de cinema. Îmi aruncă câteva priviri amuzate, dar nu comentează nimic când îi dau sucul din care am luat mai multe guri. Kaleb e iubitul perfect!

— Cât mai e până începe? îl întreb.

— Cinci minute, îmi spune uitându-se la ceasul de pe telefon, iar eu îmi lungesc în glumă gâtul spre ecran. Se uită la mine încruntat, dar amuzamentul îi rămâne pe chip. Vreţi să aflaţi ceva anume, domnişoară?

— Nu, scutur din cap, luând încă o gură din sucul lui.

— Ştii că de când ne-am împăcat în toamnă nu m-am mai uitat la vreo fată, nu?

— Adică în vara ce ai făcut? îl întreb prefăcându-mă ofensată, evitând intenţionat să reacţionez la ce voia el de fapt să zică.

Rânjeşte.

— Chiar vrei un răspuns?

— Touche, zâmbesc.

Dar cred că îmi iese un zâmbet cam şters, pentru că e prima dată când mă gândesc cu adevărat la ce s-a întâmplat în vară şi, mai ales, la ce a făcut el în vară. Simt cum o gelozie adevărată mă cuprinde şi inima este lovită de un mic junghi. Naiba m-a pus să deschid discuţia. Ce a făcut el în vară e mult mai dureros decât ador-ul pe care i l-a dat acea Kiara.

O mână îmi prinde bărbia şi Kaleb îmi întoarce chipul spre al său, sărutându-mă scurt pe buze.

— Te iubesc. Şi eşti singura pe care o iubesc. Până acum şi de acum, îmi șoptește, uitându-se în ochii mei.

Buzele îmi zâmbesc fără să vreau... aşa, din proprie iniţiativă.

— Şi nu ai idee cât m-a bucurat că ai cerut tu biletele. Nici nu mi-a mai păsat pentru ce ai ales filmul ăsta.

— Nu păreai bucuros.

— Eram şocat.

Ştiu la ce se referă. Am vorbit. Cu cineva care nu e el... sau Dorian. Înlătur repede numele acela din capul meu. Tipa de la casa de bilete este cineva total străin, dar dacă el consideră că acesta este un pas înainte... atunci la fel îl consider şi eu. Poate chiar este. Înainte nu vorbeam nici cu străinii. Nu e ca şi cum i-am spus ceva tatei sau lui Audrey... sau lui Kacey, dar o să ajung şi acolo într-o zi.

Luminile din sală se sting, iar eu îmi încolăcesc degetele cu ale sale şi îmi las capul pe umărul său. Ultimul lucru pe care îl simt înainte de începerea reclamelor sunt buzele lui care îmi sărută fruntea.

Sper că v-a placut acest capitol. Prima dată voiam să sar peste momentele lor frumoase și doar să menționez că s-au intamplat, dar după m-am gandit că la câte momente triste și dramatice am scris în cartea asta, ar fi drăguț din partea mea să le descriu și pe cele frumoase :)) Și când am văzut că am urcat din nou pe 2 in dragoste, nici nu am mai fost în stare să scriu ceva trist. Mulțumesc!