Nouăzeci de secunde

Capitolul 66 - Kaleb

Îi pun în farfurie lui Jonas porţia de cartofi prăjiţi, apoi îmi pun şi mie ce a mai rămas. Nu-şi ridică ochii din laptop şi tastează ca nebunul, aşa că nu-l mai aştept şi încep să mănânc, pregătindu-mă sufleteşte pentru ce urmează să fac azi.

— Bingo! strigă, iar eu aproape mă înec din cauza sperieturii. Scuze, se strâmbă când mă vede tuşind.

— Ce-ai găsit? îl întreb răguşit, ignorând senzaţia de mâncărime din gâtul meu.

— Hotelul la care stă Brent. Mă rog... are o stea. Dar măcar s-a înregistrat cu numele lui.

— Nu ai căutat şantierul? mă încrunt nedumerit.

— Sigur, Kaleb, asta mi-ar fi redus căutările la doar câteva sute, exclamă sarcastic. Plus că mai mult ca sigur lucrează la negru, ceea ce face treaba aproape imposibilă. Am căutat în istoricul contului de la bancă, dar cred că a plătit cu bani gheaţă pentru recepţie. Mă rog, nu contează. L-am găsit!

Îşi ridică palma mândru, aşteptând să o lovesc. Îmi dau ochii peste cap şi o fac, amuzat.

— Te duci la el azi?

Ridic din umeri, luând un cartof prăjit în gură.

— Aşa se pare. Iar tu cum de stai în casă și mă ajuți, în loc să alergi după vreo tipă? Compensezi pentru ce a făcut Dorian?

— Să zicem... Apropo, cum te înţelegi cu Beverly acum?

— Nu am mai văzut-o de o săptămână, de când m-am dus să iau lucrurile mamei din casă şi am ajuns beat în camera ei. Chipul lui Jonas se luminează de amuzament. Nici să nu te gândeşti să comentezi, îi zic când îşi deschide gura.

În ziua aceea am fost atât de dat peste cap de scrisoare încât nu i-am mai putut lua lucrurile. Abia peste trei zile m-am întors în casă şi am reuşit să o golesc. Acum, toate hainele zac în garajul lui Jackson şi acolo vor sta până mă hotărăsc ce să fac cu ele.

— Cât despre Beverly, încep, e... nu vreau să vorbesc de Beverly, scutur din cap. Dar că tot ai menţionat, ştii că ţi-am zis de nişte camere de luat vederi acasă la Jackson?

— Alea despre care a zis că Audrey că nu mergeau în nu ştiu ce seară?

— Da. Poţi să afli dacă ce au înregistrat mai există pe undeva?

— Ă... ce ar trebui să văd pe ele, mai exact?

— Pe Brent intrând şi ieşind din casa lui Jackson. A fost cu aproximativ opt luni înainte să se nască Kacey, iar ea a făcut trei ani acum două săptămâni. Dacă vrei neapărat o data exactă, caută pe internet un articol despre asasinarea Fetei Morgana şi o să găseşti şi data. Pe la şapte seara, aproape de opt s-a întâmplat.

— Ăăăă..., zice total nedumerit.

— Te prinzi care e faza când citeşti, îi spun, ridicându-mă de la masă. Să-mi dai adresa hotelului prin mesaj.

— Iar tu să vii la prânzul mamei de duminică, urlă în urma mea.

— Duminica asta? îl întreb, sprijinindu-mă de tocul uşii.

— Viitoare.

Aprob din cap şi ies din casă, urcându-mă la volanul maşinii lui Jackson. Mă întreb ce crede el despre faptul că îi consum aproape toată benzina.

***

Parchez în fața hotelului care nu arată a hotel şi trag aer în piept. Nu îmi este teamă de Brent, niciodată nu mi-a fost, îmi este teamă de cum mă voi purta când voi ajunge în faţa lui şi de ce voi spune sau face. Trebuie doar să reuşesc să-mi păstrez controlul.