Nouăzeci de secunde

Capitolul 70 - Kaleb

— De ce eşti atât de abătut?

Jonas îşi mănâncă cina uitându-se la meciul de fotbal foarte relaxat. Am încercat şi eu să mă relaxez. Dar nu pot.

— De cât timp a plecat?

Când am aflat de la Jonas că Beverly a acceptat invitaţia lui Dorian în oraş m-am simţit ca ultimul om. Mai mult decât atât. Am simţit cum îmi cade tot cerul în cap. Şi partea cea mai rea este că nu am niciun drept să mă opun.

Eu şi Beverly ne-am despărţit. Iar eu, după ce l-am lăsat pe Jackson acasă, nu am rezistat să rămân acolo ştiind că ea e cu el. Aşa că am venit aici.

— De aproape o oră. Era grăbit când a plecat, că întârziase deja.

Mda. De ce nu mă miră?

De sus începe să se audă o melodie total necunoscută mie şi foarte enervantă. Asta îmi mai lipsea.

— Ce e asta?

Jonas se uită spre sursa zgomotului, fluturându-şi mâna.

— Jocul lui Dorian în reţea. Trebuia să joace nu ştiu ce meci în seara asta.

E la facultate, pentru numele lui Dumnezeu!

— Te poţi duce să o închizi? Nici mie nu-mi place.

Mă uit la el, cum stă foarte comod pe canapea şi clatin dezamăgit din cap. Urc până în camera lui Dorian şi închid clapeta laptopului. Mă opresc din drumul meu spre uşă când văd o carte aruncată neglijent pe pat. Dar nu asta îmi atrage atenţia, ci distanţa dintre paginile de la jumătatea cărţii. O iau în mână şi o deschid, găsind un plic alb mare şi gros în ea. Curiozitatea învinge şi de data asta şi îl desfac, iar din el cad pliculeţe mici şi transparente cu un praf incolor în fiecare dintre ele.

O panică înfricoşătoare pune stăpânire pe mine.

Desfac unul dintre ele şi miros puţin conţinutul. Nu miroase.

Jigodia naibii! E GHB*!

______________________________________

*GHB - acid gamahidroxibutiric sau „drogul violului" este unul dintre cele mai puternice droguri existente. Acesta produce o stare crescută de excitaţie consumatorului dacă este luat în cantitate mică. În cantitate mare, poate deveni fatal.

_______________________________________

Arunc tot ce aveam în mână pe jos, fără să-mi pese dacă conţinutul plicului desfăcut se varsă pe parchet. Inima îmi bate cu o putere ieşită din comun şi pentru prima dată în viaţă sunt pe atât de terifiat, pe atât de nervos.

— Jonas! strig, coborând scările. Unde e Dorian?

— Ce...

Până se dezmeticeşte el îl ridic de pe canapea, apucându-l brutal de gulerul bluzei.

— Dorian, mârâi, simţind cum corpul îmi cedează din cauza nervilor. Unde este?

— Ce se întâmplă?

Îi dau drumul şi se prăbuşeşte dureros de tare pe canapea, iar eu scot un urlet de nervi.

— Are GHB în cameră! Poate deja i l-a dat lui Beverly! strig, scos din sărite.

Se ridică de pe canapea şi tastează ceva pe telefon, dar eu nu-l mai văd. Simt cum toată disperarea pe care am simţit-o de-a lungul vieţii se revarsă asupra mea în câteva secunde, cu o viteză ucigătoare. Piciorul mi se izbeşte de canapea. Apoi încă o dată. Iarăşi.