Nouăzeci de secunde

Capitolul 72 - Kaleb

      — Revin în curând.

Îmi e teamă să o las pe Beverly singură, dar nici nu mai pot sta într-un singur loc. Chiar dacă nu am închis un ochi toată noaptea, mă simt ca și cum am băut un bax întreg de energizant. Beverly, pe de altă parte, este la polul opus. Nu a băut aseară, dar se simte ca după o beție foarte puternică din cauza porcăriei ăleia.

Am stat și am privit-o toată noaptea, gândindu-mă cu groază la momentul în care se va trezi. Surprinzător, s-a purtat perfect normal.

— Atunci mai dorm cât ești tu plecat. Mă doare capul, murmură și se întinde înapoi în pat, trăgându-și pătura până deasupra capului, deranjată de lumina soarelui.

Dechid ușa și verific holul, ieșind din camera ei. Intru în camera mea și îmi iau telefonul. Pe la trei dimineața m-am hotărât că Beverly doarme suficient de adânc, așa că m-am schimbat și am făcut un duș rapid, curățând sângele care îmi rămăsese pe articulații. Îl deblochez, privind plictisit lista de apeluri pierdute de la Jonas. Îi formez numărul și îl apelez.

— Cum e Beverly? mă întreabă imediat cum răspunde.

— Nu știu. Ea zice că e bine.

Dar eu nu sunt convins de asta. De câteva ori mi-a fost groază la gândul că va vrea să-și ia zilele după întâmplarea asta. Când s-a trezit și mi-a zis că e bine nu am crezut-o. Știu că așa face. Pretinde că e bine în fața tuturor, iar în realitate este la un pas de autodistrugere. Pe măsură ce îmi povestea ce s-a întâmplat, am început să o cred. Cel puțin, să cred că nu mă minte și ea chiar crede că se simte bine. Mi-a zis tot. Toate gesturile, tot ce au vorbit, toate locurile în care a atins-o... mi-a zis tot ce își amintește. Poate chiar e bine.

Sau poate este atât e distrusă încât nici nu-și mai poate da seama.

— Ăla a supraviețuit?

— Mda, o să fie bine. L-am dus la spital și de atunci stă sedat. Poliția e la ușă, dar o să vorbesc cu el să nu zică nimic de tine. Și el se poate arde. Mult mai rău decât tine. GHB e interzis în State.

— Dacă aștepți să-mi cer scuze, află că singurul meu regret e că nu l-am omorât. Aș fi făcut-o dacă Beverly nu ar fi avut nevoie de ajutor.

— Kaleb, modul în care l-ai bătut... nu zic că nu merita, zice când mă pregătesc să-l înjur. Merita. Sunt de acord cu tine. Mai ales că Beverly nu este o fată obișnuită. Dar eu mă refer la tine și la furia care ieșea din tine. Atât de mult ai intrat în rolul eroului?

Oftez, sprijinindu-mă de birou. Nu mi-am putut lua gândul de la asta în timpul nopții.

— Nu a fost nimic eroic în ce am făcut, îi spun. A fost doar... calm. Nu mă mai gândeam la Beverly sau la drog sau la orice altceva. Nu mai vedeam nimic în fața ochilor. Nici măcar corpul nu mă durea de la impactul loviturilor.

Se face liniște, iar amintirile a ce s-a intâmplat cu adevărat aseară îmi trec prin fața ochilor.

M-am speriat când Beverly a început să plângă, eliberându-se de tot ce a ținut în ea ani de zile. Când am văzut-o plângând în peșteră mi s-a rupt sufletul în două și am rămas șocat de cât de multe poate o persoană să țină în ea. Dar aseară am făcut exact la fel ca ea. Am eliberat ce am ținut în mine, deconectându-mă de la orice avea legătură cu realitatea. Am simtit cum mintea mi se golește de griji, de vinovăție și furie.

Nu a fost nimic eroic în ce i-am făcut lui Dorian. Doar am lăsat afară cele mai oribile lucruri și gânduri care zac in mine.

Îmi spune că ajunge acasă în câteva ore și închidem apelul. Iar eu nu știu dacă mă voi putea vedea cu el.

Mi-am dat seama de ceva azi-noapte. Și nu-mi pot lua gândul nici de la asta.

Jonas este un expert în calculatoare, dar nici măcar el nu-l putea găsi pe Dorian în doar câteva secunde. Îl supraveghea. L-a găsit cu ajutorul GPS-ului din telefon, iar acela funcționează doar dacă setează ceva din telefonul lui Dorian. Iar asta ia zeci de minute de la distanță, nu secunde. Jonas îl urmărea pe Dorian pentru că nu avea încredere in el.

Iar eu și Jonas am fost la fel de contrariați de venirea lui Dorian în oraș în perioada asta. E mijlocul semestrului la facultate. Iar părinții lui Jonas trebuie să vină în vizită și Dorian nu s-a înteles niciodată cu ei. Jonas mai mult ca sigur a investigat venirea lui. La fel cum am făcut și eu azi-noapte. Dorian nu a venit de bună-voie in oraș. A fost trimis acasă de campusul în care stătea, din cauza drogării și tentativei de viol a unor colege.

Iar Jonas știa asta. Mie mi-a luat zece minute să sparg adresa de e-mail a lui Dorian, Jonas putea intra în dosarul lui de la facultate în câteva secunde.

Și, cu toate astea, prietenul meu mi-a zis că nu trebuie să mă îngrijorez în legătură cu Dorian și apropierea lui de Beverly.