Trilogia Amintiri din Viitor - Andreea Russo

Volumul I. Capitolul 10

Nu ne temem de ce are să se întâmple,

ci de ce vom simți când aceasta se va întâmpla.

Pentru oraș eram un om străin. Acele clădiri înalte, ce văd zi de zi mii de oameni îmbrăcați în propria neajutorare, tot m-au luat drept un străin. Oare ce anume m-a trădat? Posibil frica mea față de un nou început sau, mai bine zis, frica față de începutul unui sfârșit. Pereții simt totul. Hainele nu ascund față de ei adevărata personalitate a omului. Aceștia simt fiecare bătaie de inimă în parte. Urmăresc ochii care fug de la un colț la altul. După șase ani de viață în pădure, sosise timpul pentru o viață printre oameni. Fusesem acceptat la universitate. Așa cum a dorit mama. Urma să studiez matematica aplicată. Deși, cu destinul pe care-l aveam, puteam inventa un nou curent în filosofie.

Amânasem până în ultimul moment pregătirea bagajelor. Melancolia invadase casa. Îmi era trist că plec și îmi era frică de viitor. Chiar și eu mă temeam de el. Nu ne temem de ce are să se întâmple, ci de ce vom simți când aceasta se va întâmpla.

În acea zi, domnul Frank era mai tăcut ca oricând. Logic, ce avea să-mi spună? Când a venit automobilul să mă ia, domnul Frank a rostit o singură frază:

— Mir, niciodată nu am întâlnit un copil mai normal decât tine.

M-a îmbrățișatși mi-a dăruit și două carnete în care erau descrise, pas cu pas, toate acțiunile mele din ultimii ani. Pe fiecare carnet era scris același titlu: Amintiri din viitor. Am plecat cu sufletul împăcat, știam că domnul Frank va trăi încă mult timp, căci va fi prezent la înmormântarea mea.