Trilogia Amintiri din Viitor - Andreea Russo

Volumul I. Capitolul 15

Răbdarea nu m-a definit niciodată. Cu toate că eram la curent cu fiecare amănunt din viitorul meu, eram nerăbdător ca acel ceva să se întâmple anume acum.

Crescând și studiindu-mi mai bine viitorul, am observat că acesta are tendința să se schimbe. Nu radical, bineînțeles, multe amănunte se schimbau totuși. Așa am început să mă tem de propriul viitor, înțelegând că nu mai pot fi sigur pe el. Eu, acel de mâine, m-am format datorită eului de azi, astfel am ajuns să-mi trăiesc mai atent prezentul. Timp îndelungat am așteptat un om. Pe ea. Doar datorită ei primeam plăcere de la viitor. Din fericire, de oameni nu ai cum să scapi, probabil așa e scris undeva cu sânge, că trebuie să ne ciocnim de persoane concrete. Nu în zadar se zice că ne formăm prin prisma celorlalți, găsind bucăți de noi în alți oameni. Ea nu era o simplă bucată, era ceva mai mult de atât. Mă simțeam normal lângă ea.

Niciodată nu am încercat s-o întâlnesc înainte de timp, deși puteam. Nici în perioada de admitere a noilor studenți nu mi-am făcut apariția la universitate. Așteptam. Mi-am regretat alegerea. Astfel i-am demonstrat universului că trăiesc după un scenariu anumit, fără încercarea de a schimba ceva. Alte fete nu mă interesau. Le percepeam drept niște umbre. O colegă de facultate mă simpatiza. Eu unul urma să trăiesc mult timp fără a-mi da seama de acest fapt. Mark a fost cel care m-a înștiințat:

— Liza te place, chiar nu vezi?

— Aiurea! De unde ai mai luat-o și pe asta?

— Păi, e clar, uite cum te privește.

— Ca pe un om.

— Ca pe un bărbat!

— Ar fi straniu să mă privească ca pe un copac, râdeam eu.

— Termină! Ce ai de gând să faci?

— Trebuie să fac ceva? am întrebat mirat.

— Păi, e simpatică. S-ar putea să încerci.

— Ce să încerc, Mark? Nu am ce încerca cu ea. Pentru mine este doar o colegă.

M-a înfuriat acel dialog și am plecat. Liza nu avea motive să mă placă, nu i le-am oferit. Mai târziu am înțeles că pentru a plăcea pe cineva nu este nevoie de cuvinte, priviri sau motive. Îi plăceam pentru ceea ce eram. Niciunul dintre noi nu era vinovat.