Trilogia Amintiri din Viitor - Andreea Russo

Volumul I. Capitolul 29

Dacă ați ști când treceți pe lângă un viitor prieten, dușman, suflet pereche, probabil ați fi mai atenți la trecători.

Petalele de lumină ale felinarelor erau împrăștiate peste tot. Îmi priveam mâinile și observam cum liniile din palmă sunt prinse într-un labirint, la fel cum și eu eram prins în ultima mea noapte din viață. Era ora 21.53. Mai rămâneau șapte minute până la sosirea Ameliei. Credeți-mă, au fost cele mai insuportabile șapte minute din viața mea: pe de o parte, voiam ca acestea să nu treacă, iar din altă parte, nu aveam răbdare să dispară cât mai repede.

Timp de șapte minute, pe lângă mine au trecut nouă oameni. Unul dintre aceștia urma să fie cu mine în avion, adică, asemenea mie, își trăia ultimele ore din viață. Interesantă e viața, nu? Treci pe lângă un om străin care are să își sfârșească drumul odată cu tine. Dacă ați ști când treceți pe lângă un viitor prieten, dușman, suflet pereche, probabil ați fi mai atenți la trecători.

— La ce te gândești, Mir?

— Amelia, scuze, nu am observat cum te-ai apropiat.

— E în regulă.

— Mă gândeam la viață.

— La ea nu se gândește, ea se trăiește!

— Adevăr zici.

— Păi, am mințit eu vreodată?

— Hm, probabil.

Am zâmbit ambii.

— S-a întâmplat ceva? Nu mă așteptam să mă chemi aici.

— Am vrut să fac o plimbare prin oraș înainte de plecare.

— Cu mine? a întrebat mirată.

— Da. A tăcut.

— Mir, de mult vreau să te întreb ceva.

— Întreabă-mă.

— De ce ai procedat atât de dur, atunci, în bibliotecă?

— Am vrut să te apăr.

— De ce să mă aperi? De cine?

— De mine.

— Poftim? Nu înțeleg.

— Uneori e mai bine să nu înțelegi.

Am răsuflat greu.

— Îmi pare rău, dar chiar am nevoie de o explicație.

— Explicația nu are să schimbe nimic.

— Greșești!

— Din păcate, nu greșesc.

Tăcea, aștepta să-i ofer răspunsuri, dar acestea nu mai contau, iar atunci când ceva nu contează, se trece peste.

— Mir, trebuie să-ți spun...

— Nu trebuie, am întrerupt-o. Știu ce vrei să-mi spui, dar nu e nevoie.

— De ce?

— Îți promit că îți voi răspunde la toate întrebările, dar nu azi. Să aștepți, bine?

— Bine.

Am sărutat-o. La acel sărut am avut tot dreptul.