Trilogia Amintiri din Viitor - Andreea Russo

Volumul I. Capitolul 28

Am fost alungat din propria casă, din propria viață, ca un câine ce și-a mușcat stăpânul. Oamenii nu vor ști niciodată care e ultima clipă petrecută alături de o persoană, care e ultima vizită. Toți știu că trebuie să prețuiască momentul, dar nimeni nu-l prețuiește, consolându-se cu ideea că viața e lungă, totul e înainte și că mâine va fi altfel, că vom începe să prețuim. Dar nu se mai ajunge la acest capitol, de parcă viața e o carte cu foi albe, și pentru a ajunge la ultimul capitol scris, trebuie să treci peste aceste pagini nescrise.

Trei zile, tot ce îmi mai rămânea, anume cu trei zile înainte de accident l-am vizitat pe domnul Frank. Ultima vizită.

— Mir.

— Da, dascăle.

— De ce ești trist? Pari atât de pierdut.

— Pur și simplu trebuie să plec pe un timp, îmi va fi dor.

— Unde pleci?

— În Coreea, la nunta unui prieten.

— E un eveniment frumos.

— Da.

Amelia apăru în ușă:

— Amelia, ești gata?

— Da, putem pleca.

M-am întors să plec, dar am simțit o mână luându-mi brațul:

— Noi nu o să ne mai vedem, așa-i?

Nu am putut să îi răspund, ce era să-i zic? Că mai am câteva ore și mor? Am tăcut și am ieșit doborât din bibliotecă.

Automobilul se îndepărta, în urma acestuia rămânând figura neagră a prietenului meu bătrân. Lipsit de trecut, simțeam totuși, aveam emoții. Un atașament nu-l ștergi nici cu uitarea, el pur și simplu e veșnic. Am oprit mașina și am alergat către domnul Frank, mi-am pus capul pe umărul lui și am început să plâng în hohote. Îmi plângeam destinul și durerea.