Trilogia Amintiri din Viitor - Andreea Russo

Volumul I. Capitolul 12

Începuturile sunt frumoase? Ba nu, sunt grele! Diminețile rămăseseră la fel de insuportabile și zilele negre nu dispăruseră din viața mea. Deși știam să le țin sub control, mereu mă sufoca gândul că aceștia doi mă vor trimite la un ospiciu. Spre norocul meu, locuiam singur în cameră și, în caz de ceva, puteam să le spun că am avut un coșmar sau că mă doare enorm capul. Trăiam într-o minciună continuă, ceea ce mă făcea să mă simt penibil, pentru că de fiecare dată când mințeam un om, mă mințeam pe mine, îmi trădam propria onoare.

Aveam o cameră cu puțină mobilă, un pat pentru o persoană, un șifonier care-mi ajungea până la brâu, o masă cu un scaun pentru studiu și o lampă. Pereții albi măreau vizual camera, ce și așa era mare, astfel încât părea un spațiu destul de pustiu. Pe parcurs am adus niște rafturi pentru cărți care m-au ajutat să creez o încăpere mai armonioasă decât era inițial.

La universitate era ușor, cel mai probabil pentru că îmi plăcea. Zilnic eram prezent și la orele de literatură. Fiind interesat de cărțile autobiografice sau biografice, speram că undeva, cândva voi descoperi un om asemenea mie. O anormalitate care, prin simplul fapt că e prezentă și la alt om, să mă definească drept om normal. Eram atent la detalii, căutam prin biblioteci răspunsuri, însă rezultatul lipsea. De fapt, pe cine încercam să mint? Eu știam că nici nu are de unde să fie. Amintiri din viitor...

În pofida la toate, continuam să merg la orele de literatură, unde, după trei ani, urma să o întâlnesc pe ea. Da, puteam să vin peste trei ani, în ziua și la ora cuvenită. S-o văd și să-i vorbesc. Apoi să ne trăim împreună destinul. Doar că m-am încăpățânat și simțeam nevoia de a fi cât mai des posibil în acel auditoriu. Aveam un punct comun, trebuia doar să ne intersectăm. O banală intersecție ce decide totul.