It's Complicated // Dolan Twins

Capitolul 30

Două luni mai târziu

"Mamă, trebuie să plec. Sunt bine acum. O să pierd începutul facultății."

"Alissa, nu știu ce să zic. Putem îngheța anul acesta, ca să te recuperezi complet."

"Aștept momentul ăsta de când am început ultimul meu an de liceu. Te rog, lasă-mă să plec! Sunt bine. O să-mi iau pastilele la timp. Te voi suna în fiecare zi. În plus, o s-o am pe Judy în caz de ceva."

"E doar cu trei ani mai mare decât tine. Nu poate să te crească."

"Dar îi poți explica tu ce să facă."

"O să vorbesc cu tatăl tău și cu doctorul. Vedem ce o să facem."

"Peste o săptămână încep facultatea. Te rog, nu mă face să mai aștept un an. Nu vreau să fiu în urmă față de Claire și Sarah."

Înnebunesc dacă mai stau aici. Singurele lucruri care m-au ținut de la ajunge în pragul demenței au fost vizitele părinților și bunicilor mei, a lui Cindy, Sarah și Claire. Oh, și niște seriale. Am văzut până acum Stranger Things, 13 Reasons Why și Riverdale. Am încercat să mă uit la Famous In Love. Mare greșeală. În momentul în care pentru doar treizeci de secunde i-am văzut pe Ethan și Grayson, am aruncat cu o pernă în încăpere. Să se mulțumească (,) că nu a fost laptopul ori telefonul, care e oricum spart.

°°°

"Mergem acasă!" mă anunță mama cât mă uitam la Camera de Gardă.

"Vorbești serios?" o întreb și opresc episodul.

"Da. Dar, trebuie să stabilim niște reguli. Nu vei mai încerca să te sinucizi, nu vei mai ascunde astfel de probleme de mine ori de tatăl tău, și îți vei lua medicamentele la ore fixe."

"Ok."

°°°

"Alissa, ești gata?"

"Dap. Cobor acum!"

Îmi iau telefonul și arunc o ultimă privire în cameră. O s-o văd din nou abia de Ziua Recunoștinței.

Wow, câte amintiri am aici! Câte zile mi-am petrecut aici cu Ethan!

Stai, nu. Nu începe. Lasă-l. E în trecut. Acum o să încep o nouă viață în New York, departe de tot ce ține de ei. E mai bine așa.

În sfârșit nu mai reacționez urât când îi aud numele sau îl văd pe undeva. M-am mai uitat la câteva videouri de-ale lor. Pare că a trecut peste. E mai bine așa.

Fanii au aflat că ne-am despărțit, dar nu știu motivul adevărat. Și nimeni, în afară de cei apropiați, nu știu că am fost internată.

Închid ușa camerei și cobor încet scările. O să-mi fie dor de casa asta!

"Succes la facultate, Ali!"

O îmbrățișez strâns pe Cindy. Pot să spun că acea întâmplare ne-a adus mai aproape.

"Mulțumesc! O să-mi fie dor de tine!"

"Și mie de tine. Vreau să-mi povestești viața de facultate."

"Când am timp promit să te sun."

Îi dau drumul și mă mușc de obraz. O să-mi lipsească să mă cert cu ea!

Ieri mi-am luat rămas bun și de la Sarah. La ea chiar am plâns. Nu o să-mi văd prietena cea mai bună pentru câteva luni. E oribil!

°°°