Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul IV

       Azi e prima zi de după vacanta de Paște. E miercuri. Afara e cald.
       Maine avem test la istorie și ma gândesc ca trebuie sa învăț la sânge lectiile. În ultimul test am luat 8,si sper sa iau o nota măcar la fel de buna ca asta.
        Eu și Julian nu mai avem timp sa ne vedem decât în weekend, fiindcă avem un program foarte încărcat. Nu-i nimic, oricum vorbeam mereu la telefon sau prin mesaje. Simplul fapt ca aveam telefonul deschis și apelat la el ma făcea sa simt ca e chiar lângă mine. De obicei nu spunem aproape nimic, ci ne bucuram ca știm ca suntem unul lângă altul. Între ghilimele, bineînțeles.
       Nu s-a întâmplat nimic nou, dar astăzi mi s-a făcut extrem de rău înainte de ora de fizica. Am vomitat de 3 ori in pauza, și doar apa cu sânge. Nu știu ce e, dar m-am speriat îngrozitor. Asa ca m-am învoit, și cum toți profesorii știu ca Julian are grija de mine in genul asta de situații, m-a condus acasă.
       In fine,când am ajuns la spital au spus că trebuie să mă interneze fiindcă am ceva la plămâni. Când Julian a auzit asta pun pariu că a rămas cu gura căscată. Nu îi puteam vedea fața fiindcă îi zisesem la telefon.A urmat o liniște lunga după aceea.
       - Julian?...Julian! Mai trăiești?!
       -...vin la tine...
       - Ce? Nu,ești nebun? AI ORE!!!
       - TU ESTI MAI IMPORTANTA DECAT ORELE!DECAT SCOALA,DECAT TOT! TU ESTI VIATA MEA,SI VIN LA TINE FIE CA VREI FIE CA NU!
       - Cat de eroic...
       -...nu..nu te bucuri?...
       -Ba sigur că da,cap de sfeclă! Dar vreau sa vad cum intri că nu-i programul de vizita încă!!!
       -...Oh...E NA, PENTRU MINE E MEREU PROGRAM DE VIZITĂ!!!
       - Bine,dar daca nu te lasă să intri,sa nu spui că nu ți-am spu...
       M-am oprit cu telefonul la ureche când l-am văzut pe Julian,cu tot cu frații mei și părinții mei in salon. Julian era roșu.
       -..s...
       - Ți-am zis că pentru mine e mereu program de vizita!
       -...CE NAIBA?!...