Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XXXV

   - Deeeeci... Spune-mi tot ce s-a întâmplat după ce te-ai întors în oraș, îi spun lui Julian.
   - Când m-am întors totul era normal. Toată lumea se întreba ce e cu tine și le părea rău că nu erai cu ei. După două zile Brian  și Freddy s-au certat. Nu știu de ce. A, cred ca de la Ruby...
   - Ruby? Cine-i aia?
   - Au primit o fata noua în grup.
   - Și nu m-au întrebat?!
   - Lui Freddy îi plăcea de ea și s-a temut și nu îi zici nu.
   - Pai oricum zic și acum NU! Ma rog, continua.
   - Asa. Și cred ca și lui Brian și lui Freddy le-a plăcut de ea, iar când Freddy a aflat s-au luat la cearta. Și deci grupul a rămas fără lider. Asa ca Brian a fost pus lider,si pe deasupra, s-a pus împreună cu Ruby!
   - Doamne!...
   - Știu! Apoi s-au pus împreună Amy și Alex, dar Amy a trebuit sa se mute din oraș. Și în final, Ruby, care nu te cunoaște nici acum, te-a bârfit de rău tuturor și grupul nostru s-a distrus. Atât.
   - Și tu nu ai zis nimic?!
   - Nu e vorba ca au crezut-o, doar ca nimeni nu voia sa mai stea Cu Ruby. Nici Brian, probabil s-au despărțit. Și pe mine nu știu cât m-ar fi ascultat.
   Cum se poate sa primească o fata noua în grup, și din cauza ei toată lumea sa o ia razna?! Dacă m-ar fi întrebat, i-aș fi convins sa nu! Sau Daca nu, măcar as fi scapat de fata aia înainte sa se certe Freddy și Brian. Asta e foarte urat!
   - Mai bine nu plecam la cursuri. La ce îmi mai trebuie acum? Și asa nu cred ca voi mai apuca sa mai cant macar o data în tot restul vieții...
   - Poate ca vei avea o șansă să scapi!
   - Poate. Dar ma pot omorî dacă îmi dispare semnul. Și s-ar putea sa dispară dacă nu fac ce trebuie.
   - Amm, cred ca trebuie sa plecam,spune Rider.
   - Ce? De ce? Au trecut asa de repede doua ore?!
   - Dap.
   Coboram toți trei la parter și mergem în curtea din spate. Cum de știe Rider drumul?!
   Când ajungem Slenderman și cei trei proxy stau aliniați, așteptând sa venim.
   - Perfect,incepe Slenderman. Cei trei va vor învața niște lucruri. Practic, asta e antrenamentul. Sper sa va descurcați, încheie și dispare.
   - Pentru asta am făcut echipe formate din profesor și elev, ne spune Masky.
   ȘCOALĂ! NU DIN NOU!
   - Ally, tu ești cu Hoodie, Toby cu Rider, iar eu cu tine, Julian.
   Meh.
   Masky, Toby, Julian și Rider ies pe o poarta care da spre pădure, însă merg în direcții diferite.
   - Stai jos, îmi spune Hoodie și se așează lângă mine. Ai multe de învățat. Dar nu avem mult timp, asa ca va trebui sa te străduiești și sa fii cooperanta.
   - Voi încerca. Dar nu promit nimic.
   - Nici nu trebuie. Antrenamentul asta nu e asa cum crezi tu. Nu e ceva de armata, trebuie doar sa înveți sa te miști rapid, și sa gândești rapid. Dar, mai întâi...
   Hoodie se ridica în picioare, în fata mea.
   - Sa vedem cine ești de fapt.
   - Cum adică?
   - Adică sa îți creezi identitatea de criminal.
   - Of! Nu vreau sa omor oameni!
   - Și tu crezi ca îi pasa cuiva de ce vrei tu?
   - Nu...
   - Atunci începe sa te gândești.
   Hoodie ma lasă și singura în gradina, dar ceva se schimba. Acum sunt într-o camera uriașă plina cu arme, haine și măști. Ma uit printre lucruri mult timp, și în final îmi găsesc ținuta:un hanorac rosu, o pereche de blugi negri rupți în genunchi, bocanci negri de piele puțin mai sus de glezna și o masca de gaze. Mi-am taiat parul într-un bob lung în fata și scurt în spate și mi-am ales ca arma un satâr. Nu vreau sa fiu cine știe ce, ci doar sa nu ma recunoască lumea. Ca nume am ales Red Psicho, fiindcă nu am găsit ceva mai bun.
   După toate astea, ma trezesc din nou în gradina, gata echipata. În fata mea e Hoodie.
   - Bun. Sa înceapă prima lecție.
   Și din pământ rasar manechine cu ținte roșii desenate pe cap și pe inima. Manechinele încep sa se miște haotic.
   - Vreau sa omori toti "oamenii", înjunghindu-i în amândouă țintele.
   Hoodie se da deoparte iar eu alerg înspre manechine. Din zece am doborât abia doua.
   - Repede, repede, imaginează-ți ca toată chestia asta e adevărata!
Trebuie sa omori toți oamenii pana când ajunge poliția, și chiar mai repede dacă vrei sa scapi!
   Fiind ambițioasă din fire am reușit sa dobor toate manechinele la timp.
   - E bine, e bine, spune Hoodie ca și cum ar fi fost în locul meu. Vei mai exersa și singura și împreună cu Julian și Rider. Acum vreau sa faci zece ture de teren fără sa te oprești.
   Ei bine, asta e mult mai greu. Nu știu cum va merge dar măcar îmi voi da silința. Încep sa alerg cât te repede pot, dar obosesc la a cincea tura.
   - Hai Ally!
   Trag aer în piept și îmi revine energia, scoțând la capăt cele cinci ture ramase.
   - Mai ai de lucrat puțin. Asta a fost a doua lectie. Și acum a treia și ultima. Fii atenta. Rider și Julian sunt cu Toby și Masky în pădure. Fiecare echipa e în alta parte. Vreau sa fii foarte silențioasa și sa îi cauți. Gândește-te ca și ei vor face același lucru. Sau dacă ți-e mai ușor, gândește-te la ce vrei tu, doar fii extrem de atenta sa nu faci zgomot. Eu te voi urmări dar nu îți vei da seama. Sa nu te lași distrasa de asta, bine? Ne vom întâlni toți la final, dacă reușești sa îi găsești pe Rider si Julian și sa găsiți pasajul secret. Ai înțeles?
   - Da!
   - Bine, acum du-te!
   Pornesc în căutarea celor doi, pășind silențios dar rapid prin frunzele uscate de pe jos. Afara e înnorat, și sincer sper sa ma prindă ploaia, ca să îmi dea energie. Încerc sa ma gândesc la un scenariu care sa îmi convinga creierul sa coopereze. Sa zicem ca Julian a fost răpit iar eu trebuie sa îl găsesc. Mda, cred ca ajuta.
  Gândește-te ca tu ești cavalerul și Julian prințesa pe care trebuie sa o salvezi!
   Mi-l și imaginez pe Julian într-o rochie roz cu sclipici!
   Hahaha, perverso...
   Nici tu nu ești mai bine!
   Mergând printre frunze descopăr ceva foarte dubios. Un cadavru de bărbat lăsat pe jos sa putrezească. Ma opresc pentru o clipa și aud un foșnet de frunze pe undeva în jurul meu. Poate e Hoodie, dar nu cred ca ar merge în timp ce eu ma opresc. Stau și ascult foarte atent, fiind atenta sa și vad ceva. Deodată simt o mana pe umărul meu, și ma întorc cu satârul conștientă fiind ca voi lovi acea nenorocoasa persoana în stomac.
   - Agh!
   - O Doamne, ce m-ai speriat! Jeff, tu ce cauți aici?!
   - Femeie, tine-ți iataganul departe,spune el ținându-se cu o mana de burta.
   - Îmi pare rău pentru asta.
   - Au, ah, nu-i nimic...
   - Îmi poți spune și mie ce a fost în capul tău când ai făcut asta?!
   - Nu te-am recunoscut, și am vrut sa te omor.
   - Pai și dacă nu te loveam?!
   - Cel mai probabil spuneai ceva și ți-aș fi recunoscut vocea, au!
   - Încă o data, îmi pare rău că te-am lovit.
   - Sa nu-ți para, ți-a apărut instinctul de criminal!
   - Încă încerc sa imi dau seama dacă e bine.
   - Normal ca e bine!!!
   - Dacă zici tu... Eu voi pleca acum, pa Jeff.
   - Noroc!
   Ma îndepărtez cu aceeași liniște de el, mergând mai departe. Nu îmi place ca mi-a apărut acel instinct, dar măcar îmi ușurează treaba. Nu am ajuns aici din proprie inițiativa. M-am îndepărtat considerabil. Dar tot mai aud ceva. Ma uit în sus și o picătură de ploaie ma lovește chiar în ochi.
   - Au! fac eu. Măcar bine ca vine ploaia.
   Ma uit printre copaci și îl vad pe Rider, care se uita și el destul de bulversat prin jur. Merg și mai silențios pana în spatele lui. E o minune ca nu m-a auzit lângă. Dar din experienta cu Jeff ma gândesc ca s-ar putea sa pățesc la fel asa ca ma dau mai în spate.
    - Rider!
    El se întoarce spre mine făcând același lucru pe care i l-am făcut eu lui Jeff. Noroc ca m-am dat mai în spate.
   - Ally! Ce bine, mai trebuie sa îl găsim pe Julian!
   - Sunt aici.
   De data asta facem amândoi același lucru, în același timp, în aceeași direcție.
   - Uău uău uău, mai ușor cu armele! spune Julian.
   - Instinct de criminal, spunem eu și Rider la unison.
   Masculul alfa nu pare prea fericit de situație.
   Mdea.
   - Bine, hai sa cautam minunata ascunzătoare sau ce o fi aia, spune Rider.
   - Unde credeți ca e? întreabă și Julian.
   - Poate în inima pădurii, răspund eu.
   - Perfect! Drept în fata!
   Mergem toți trei și peste puțin timp dam de o coliba părăsită.
   - A fost mai ușor decât credeam, spun eu.
   - De unde știm ca e asta?
   - Bravo copii, se aude vocea lui Masky.
   Cei trei proxy se ivesc în spatele nostru dar toți trei ne abtinem din a face mișcări.
   - Stați aici dacă vreți. Conacul e drept în fata. Puteți sa va luați după semnele de pe copaci.
    Ce semne oare? Nu m-am uitat atent la copaci.
    Cum nimeni nu spune nimic proxy-urile pleacă. Noi trei întram în coliba fiindcă începe sa ploua cu găleata.
    Coliba are un fel de bucătărie cu tot ce îți trebuie,inclusiv vesela. Mai e o camera cu patru paturi și un televizor vechi și o masa cu scaune, și încă o camera dar mai mica care e Baia.
   - Rider, deschide televizorul, spun eu.
   Rider îl aprinde și vedem cu adevărat ca e vechi televizorul: purici. Are purici care mișună prin imagine și îi dă un aer ciudat.
   - Oare are desene animate? întreabă Rider.
   Schimba canalul și găsește desene animate vechi, în alb și negru și mute. Rider se așează pe canapeaua prăfuita de care am uiat sa va spun și se uita la televizor.
   - Stam aici pana la noapte sau ce?
   - Sigur ca nu, spune Julian, plecam imediat ce se oprește ploaia. Dacă se întunecă și încă mai ploua fugim.
   - Bine, și noi cum știm ca mergem drept spre conac? Dacă ne pierdem?
   - Cu siguranță nu ne va lăsa Slendy singuri, intervine Rider.
   Decid sa ma relaxez și ma așez pe un pat. Abia acum îmi dau seama de costumele băieților. Rider e îmbrăcat într-o geaca de piele, cu pantaloni negri destul de larguti și cu bocanci, fara nicio masca. Julian are un pulovăr lung și alb, cu pantaloni negri și tot cu bocanci. Are o masca intr-o parte, care e complet alba dar are o fata zâmbăreata, din care curg șiruri de lacrimi violet.
   - V-am adus ceva, spune Rider.
   Eu si Julian ne uitam înspre el și observam ca flutura in aer trei perechi de mănuși negre:una fără degete, scurta, alta tot fără degete dar pana la cot și una simpla. Toate fiind din piele.
   - Eu o iau pe aia pana la coate! ma grăbesc sa spun.
   - Eu varianta pana la încheietura! spune și Julian.
   - Perfect. Exact ce voiam.
   Mi-am tras mănușile peste mânecile hanoracului și acum arat chiar și mai bine. Întotdeauna am vrut stilul asta.
   - Hei, ți-ai tăiat parul.
   - DA Julian, abia acum ai văzut?
   - Nu, doar nu am avut timp sa îți spun. Arăți bine!
   - Whoooo fata! spune Rider și fluiera.
   - Doamne cu cine stau eu, spun și eu.