Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XVII

   Ajungem (în sfârșit!) în fața unei uși pe care scrie PSIHOLOG. Doctorul ne spune să intram. Cabinetul are un birou la care e o doamnă care scrie ceva pe laptop. Își ridică privirea și închide laptopul.
   - Buna Ally!  Buna Julian!ne salută ea zâmbind. Ma bucur sa vad ca sunteti bine.
   - Buna seara. Multumim, îi răspunde Julian.
   - Eliza, te superi dacă o bandajez pe Ally cât timp vorbiti?o intreaba doctorul.
   - Sigur că nu, Fa-ti treaba. Puteți lua loc.
   Doctorul începe să ma panseze. Termină și pleaca.
   - Acum ca suntem singuri, imi puteți spune pe nume și imi puteți vorbi la pertou. Vreau sa va pun niște întrebări. Și vreau sa vorbesc mai ales cu tine, Ally, imi spune ea. Julian, te deranjează ca voi vorbi mai mult cu ea?
   - Nu!
   - Deci Ally, Spune-mi, ce vezi? Adică, ți se pare că vezi lucruri ciudate?
   Ma uit pe geam pe ascuns. Ei se uitau la mine. Din nou.
   - Poate?... Pe cine păcălesc, da, vad lucruri care totuși nu mi se par câtuși de puțin ciudate... Mi se pare că sunt urmărită mereu, și totuși nu mi s-a întâmplat nimic...
   - Aha. Înainte să te intreb ce vezi, Spune-mi te rog, vezi lucrurile astea după accident?
   - Ăăă, da...
   - Și ce vezi mai exact?
   - Umbre. Care nu par foarte fericite....
   Eliza își noteaza ceva pe laptop și se uita din nou la mine.
   - Ally, dacă vezi lucrurile astea, înseamna ca nici bine nu te prea simti. Imi poti spune temerile tale?
   - Nu stiu. Nu mi-a fost niciodată frica de întuneric sau chestii ciudate... Cred ca mi-e frică să rămân singura.
   Eliza dă din cap gânditoare și își notează iar în laptop. Ma uit iar pe geam. Ei se uita iar la mine.
   - Te doare capul câteodată? Auzi sunete ciudate?
   Ma gandesc puțin. Nu ma doare nimic dar aud niște sunete care parca sunt provocate de droguri.
   - Nu ma doare nimic, dar aud sunete care par a fi de la droguri. Deși nu am consumat niciodată!
   - Ciudat. Ar fi trebuit să te doara capul... Ai ceva pe mâna, Ally.
   Ma uit la mâna mea până găsesc un semn. Un cerc cu un x în el, care se vede vag, roșu, dar tot se vede.
   - Abia se vede... Cum ai observat?
   - Vezi tu Ally, toate lucrurile astea pe care le vezi și sunetele pe care le auzi nu sunt o coincidență și nu sunt provocate de accident. Julian, poti ieși puțin din cabinet până te aduce Ally?
   Julian iese din cabinet.
   - Ally, ai auzit vreodata de semnul proxi?
   - Da. Toți pustii si-l fac în același loc în care îl am eu...
   - Nu ți se pare puțin ciudat?...
   - Ba da! Foarte!
   - S-ar putea ca semnul ala sa iti fi apărut din cauza unui material, deși nu cred. Poate dispare, poate nu.
   - Ce se întâmplă dacă nu dispare?
   - Nu stiu. Dar dacă dispare nu se va întâmpla nimic rău. Va fi totul normal.
   Ma uit la semn. Acum parca se vede mai tare.
   - Imi poti spune cum arată umbrele? Adică dacă ai văzut altceva dacat negru.
   Ma gandesc: nu vreau sa îi spun nimic. Am de gând să las asta secret.
   - Nu.
   Eliza imi împinge în fața un borcan destul de mare cu pastile roșii.
   - Probabil te întrebi la ce iti trebuie. Ei bine, Ally, imi pare rau sa te anunt, dar chiar dacă nu pare, esti pihopata.
   - Ce?!
   - Imi pare rau. Boala asta are mai multe forme. Tu o ai pe cea mai rară. Nu mai poti scapa de ea. Pastilele astea te vor ajuta sa nu evoluezi în boala. Cât despre ce auzi și ce vezi, nu poate ajuta.
   Imi las capul în jos, cu ochii în lacrimi. De ce? Cum s-a ajuns la asta? Ma uit pe furis pe geam. Ei sunt acolo, ca de obicei. Măcar nu sunt singura. Îl am pe Julian. Îi am pe ei.
   - Ally, te rog sa iei doua pastile. Uite, ai aici apă. Și poartă asta peste semn.
   Eliza scoate din sertar un fel de bratara de piele. O iau și mi-o pun pe mâna. Începe să ardă!
   - AU AU AU!!!
   - Ce e Ally?!
   Mi-o dau jos de pe mâna foarte repede. Semnul e foarte roșu, si simt cum ustură și palpeaza.
   - Simțeam cum arde!
   Eliza face ochii cât cepele.
   - Atunci, nu o purta...
   Începe să scrie la fel de mirata pe laptop. Eu îmi iau pastilele. Pentru un timp, totul se face roșu, pereții sunt plini de sânge, Eliza e moartă și dezmembrată iar ei trei sunt în fața mea. Toată imaginea trece repede. Ma uit iar la semn. Acum e foarte evident, și nu mai doare.
  

        Inspirat din jocul
            FRAN BOW