Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XXXII

  Rider se așează lângă mine și începe sa mănânce și el.
  - Cât timp am stat pe podea?
  - Nu știu, în jur de doua minute. De ce întrebi?
  - Habarn-am, voiam doar sa ma bag în seama.
  Mai știu pe cineva care face asta. Nu dau nume.
  HEI!
  Ce, te-ai simțit?
  Mai taci...
  Mi-a prins bine o porție de mancare calda, nu ca la spital nu era calda. Dar avea gust de... Nu știu...Era ciudata.
  - Auzi Rider, tu crezi ca Slendy vrea sa ne lase boala la nivelul asta?
  - De ce întrebi?
  - Fiindcă avem pastile. Și ma gândeam ca nu ar vrea sa ne lase asa, ci sa agraveze boala.
  - Sunt multe lucruri pe care nu le știi, Ally. Ca de exemplu asta. Boala oricum se va agrava în timp, indiferent dacă ne dau pastile sau nu.
  - Și atunci de ce le mai luam?!
  - Poate ca să ne simțim în siguranță.
  Cred ca are dreptate. Poate nu vor sa ne sperie, deși ar fi greu de crezut.
  - Știi, nu te-am auzit niciodată vorbind cu mama ta,îi spun lui Rider.
  - Nu cred ca ma iubește cu adevărat. Oamenii nu prea agreează psihopații, ne cred niște monștrii.
  Oare asa merita sa trăiască toți psihopații? Asta e o discriminare dureroasa.
  - Cred ca și la mine e la fel.
  - Știu de faza cu familia ta. Îmi pare rău pentru asta.
  - Nu trebuie, pana la urma nu e vina ta.
  - Cred ca noi doi semanam foarte mult, Ally. Cel puțin, cât te cunosc eu.
  - Poate. Tu ai iubita? Sau ceva?
  - De ce, ești doritoare?
  - Ce naiba, nu, Doamne... Doar ca eu...
  - Julian.
  - Ce?
  - E vorba de Julian, asa e?
  - Tu de unde știi atât de multe lucruri despre mine?!
  - Eliza mi-a povestit situația ta, asa ca am decis sa ma port frumos.
  - Ar trebui sa te porți frumos indiferent de ce se întâmplă!
  - Da știu, spuneam și eu asa.
  E sa mori tu!
  - Deci ce nume i-ai pus?
  Ma cheamă Mo. Domnul Mo, pentru tine.
  - Știi, am și eu o voce în cap. O cheamă Miranda.
  - Serios? Și ei doi pot discuta?
  - Presupun ca da.
  Salut fata, ieși la un suc?
  Boule.
 

Nu asa se vorbește cu o fata, Mo! Scuza-l.
  LOL hai salut.
  Stai ce? Rider? Putem vorbi prin telepatie?!
  Presupun ca e un cadou de la tata Slendy. E supranatural.
  Eu nu mai înțeleg nimic.

  Ally, trebuie sa discutam. Cred ca intuiești cine sunt. Vino jos te rog, acum.

  Sper ca nu ma înșel. Cobor la bucătărie și îl vad pe Slendy, probabil citind ziarul.
  - Ia loc, îmi spune el. M-am gândit mai bine la Julian.
  - Adica îl poți aduce aici?
  - Dacă îmi răspunzi la o întrebare: de ce ții atât de mult la el?
  Răspunsul mi-a venit în gând ca și vorbele.
  - Nu cred ca îți pot spune de ce. Adică, Julian e o parte din mine. Simt o gaura în suflet când nu e cu mine.
  Slendy da din cap încet.
  - Îl vei vedea pe Julian mâine.
  - MULTUMEEEEEEEEEEEEEEEEEESC!!!!!!
  Ai auzit, Mo?
  Dap.
  YEHEEEE!
  Fug în camera cu viteza luminii.
  - Rider, de mâine avem un coleg nou!!!
  - Ce? Pe cine?!
  - Ghici.
  - Chiar nu îmi vine.
  - PE JULIAN!
  - Îl aduceți pe Julian aici?! Unde o sa stea?
  - Eu sper ca în camera asta.