Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XXIII

    Ma îndrept  spre camera. Dar îl văd pe Rider la un geam. Pare abătut.
    - Ce e?
    - Stii... Am impresia că dintre proxi-urile lui Slenderman, nici unul nu ma prea place...
    - Ha?
    Rider se uita la mine confuz.
    - Ai auzit vreodată de Slenderman?
    - Aaa... Daa?
    - Datorită lui avem semnul asta și tot datorită lui mai trăim. Iar Masky, Hoodie și Toby se numesc proxi. Proxi-urile lui Slenderman. El i-a făcut criminali.
     Dau din cap.
    - Tare, spun eu. De ce crezi ca nu te place nimeni?
    - Nu stiu. Cu tine parca se poarta mai frumos... Poate pentru ca esti fata.
    - Asta e un fel de discriminare.
    - Nu, nu e.
    Ma uit din nou în spate și ghiciti pe cine vad. De data asta sunt toți trei.
    - Mama, ce talent aveti să vă furisati! remarc eu.
    - Rider, noi nu avem nimic cu tine, spune Masky, dar uneori parca esti cel puțin la fel de enervant ca Toby.
    - Hei!
    - Taci Toby, spune Hoodie.
    Rider se întoarce cu capul spre geam si răsuflă.
    O vad pe Eliza venind puțin grăbită.
    - A, buna! spune ea. Ne întâlnim... Stiti voi unde. Ally, Rider, veniți cu mine!
     Eu si Rider ne uitam la cei trei proxi care și ei, la rândul lor, se uita la noi. O urmăm pe Eliza și ajungem la o ușă, după care se ascund niște scari. Coborâm și dam se o ușă de metal pe care Eliza o împinge ca să o deschidă. Și ne trezim intr-un fel de arenă. E o cameră complet Alba, iar sus e înconjurata de geamuri. E o masă Alba, mare, cu foi, creioane, carioci si acuarele pe ea.
    A, superb, suntem la grădiniță! Ce naiba ma, urmează să și cantam? Ce-i asta? Ai doisprezece ani, în pana lui Julian!
    Aha, doisprezece ani și ghici ce. SUNT PSIHOPATA.
    PE NAIBA! ASTIA MA ȚIN AICI SĂ STRÂNGĂ  COPCHII SĂ FACA FONDURI, CA DIN ASTA TRĂIESC! MA INDOAPA CU PASTILE PANA NU MAI POT DORMI, ȘI CICA SUNT PSIHOPATA!
    Buna logica.
    Oare când se va sfârși tot chinul asta? Offf... Julian... Unde esti?...
    - Bine, acum va rog sa desenați tot ce vreti. Puteti folosi câte foi vreti și aveti tot timpul din lume. Eu voi fi acolo sus cam cinci minute, și apoi va las pe ei să vă supravegheze.
     Da sigur. Nu se poate fara ei, asa-i? Agh...
     Ma așez la masa si ma pun pe desenat:  pastile (muuulte pastile), crucea ca semn al Spitalului, pe mult "iubiții" proxi, dar cel mai important, pe Julian. Și multe inimioare pe lângă Julian. Nu ma obosesc să colorez.Si așa vad tot în alb și negru. Le fac umbre, și mai colorez cu gri și negru. Ma uit la Rider. La el e o foaie roșie pe care a tot scris "Omoara-i! Fa-i să sufere. Asculta-ne și vei fi liber! Asculta-l pe Slenderman! Asculta-i pe proxi! Esti un nimic, nu poti alege singur! ".
     Imi pare rau pentru Rider. Pare foarte trist. Ochii lui sunt inlacrimati, dar nu îi cirge nicio lacrima.
     Înapoi la foaia mea, prin spațiile libere, tot scriu " De ce? ", " Mai târziu, spun ei... " și "Unde esti Julian? ". Mâna mea nu se poate opri. Nici nu incerc să o opresc. Asta e.
    Esti o psihopata. Accepta asta.
    Nu! Sunt normală!... Vreau doar să fiu normală!...