Eu Si Ei - O viata năruită

Capitoul XIX

   Se aude sunetul carjelor lui Julian. Îi intrezaresc capul de după colț. De asemenea, o văd și pe Eliza.
   - Hai, Ally, mergem la doctorul Joseph.
   - Cine?
   - Cel care v-a adus la mine.
   Ma ridic leneș de pe scaun și ma duc în urma lor, fiindcă stiu ca ei vor fi în spatele meu. Imi amintesc de acele zile în care am fost internată la spital. Am semnul încă de atunci dar a dispărut chiar după ce am fost externată. Ciudat. Care e logica?
   Luminile palpaie din nou. Devine enervant dar stiu ca asta e semnul ca ei sunt aici. Ma uit în spate. De data asta îl văd pe cel cu masca. Merge și el, dar i se vad doar capul si picioarele în întuneric. De data asta de ce merge?
   Ajungem la cabinet. Doctorul Joseph ne spune sa stăm puțin pe hol. Julian vrea să meargă la baie fiindcă îi e rau. Iar eu raman iar singura. Bine, poate nu chiar singura.
   El sta sprijinit de perete, chiar lângă mine.
   - Cum de dispareti chiar când mai e puțin și va vad si ceilalți oameni?îl intreb eu.
   - Asta e ceva ce vei înțelege mai târziu, imi răspunde el.
   - Ai și tu semnul pe mâna?
   - Da.
   Vocea lui e stinsa.
   - Pot să te intreb ceva?
   - Deja m-ai întrebat.
   - Înafara de asta.
   - Fie.
   - Cum va cheamă? Sau ma rog, cum te cheamă.
   - De ce vrei sa stii?
   - Pentru ca sunt curioasă.
   - Pe mine ma cheamă Masky. Restul, iti vor spune ei.
   Aud sunetul făcut de carjele lui Julian.
   - Fugi!
   - El nu ma poate vedea. Și nici ceilalți. Poate doar Eliza.
   - Ce? De ce Eliza?
   - Fiindcă are același semn.
   Nu am timp sa ma mir ca Julian apare lângă mine.
   - Esti mai bine?
   - Puțin.
   Ușa se deschide și doctorul Joseph ne spune sa intram. Ma uit discret la Masky sa vad ce face. A dispărut! Cu siguranță va aparea in cabinet.
   - Julian, tu poti sa pleci acasă. În 30 de minute un echipaj te va prelua. Dar tu, Ally, trebuie să stai internată aici, imi pare rau.
   - De ce sa rămân internată?!
   - Din cauza bolii, Ally. Iti poate apărea o criză oricând, iar crizele de psihopatie sunt extrem de periculoase. Poti deveni foarte violenta dacă nu iti iei pastilele la timp.
   - Și cât timp trebuie să stau? spun eu pe un ton înfricoșător simtindu-mi venele gata să explodeze de furie.
   - D-deocamdata nu știm, imi răspunde Eliza vizibil îngrijorată. Te rog, calmeaza-te!
   Incep sa ma abțin tot mai greu să explodez efectiv de nervi și furie. Inspir adânc și apoi expir lent. Se pare că e mai bine acum.
   - Trebuie să o sun pe mama, le spun eu si ies în grabă din cabinet.
   Imi scot telefonul și vad cum imi tremura mâna. Clar nu e frica. Apelez.
   - Da Ally, esti bine? Chiar acum voiam sa te sun!
   - Mama, te rog sa nu plangi. O sa iti dau pe cineva la telefon. Dar sa nu te sperii.
   Alerg până la cabinet și îi spun Elizei:
   - Te rog, vorbește tu cu mama mea.
   Ea imi ia telefonul și îl pune la ureche.
   - Buna seara! Eu sunt Eliza, sunt un psiholog de la spital, am vorbit cu fiica dumneavoastra. Trebuie să vă spun ceva. Ally... Ally suferă de psihopatie. Va rog sa nu va speriati! Lăsa... Lăsati-ma sa va spun...
   Doctorul Joseph se îndreaptă spre mine si Julian și ne sopteste:
   - Eu ies puțin, am niște treaba. Revin puțin mai târziu, bine? Stai aici, chiar dacă Eliza va pleca. Julian, tu vino cu mine.
   Julian imi dă o îmbrățișare caldă și pleacă împreună cu Doctorul Joseph.
   - Ally este un copil foarte intens, o aud pe Eliza. Boala asta nu îi pune stăpânire pe gândire și personalitate, stati linistita. Doar ca trebuie să fie foarte atentă. Trebuie să învețe să fie calma indiferent de situație, altfel va fi foarte violenta cu toată lumea în jur de trei ore. Dacă face vreo criza trebuie să aveți grija sa stati cât mai departe de ea, și de asemenea sa nu lasati pe nimeni sa o atingă sau sa îi vorbească. Sa NU VA MIȘCAȚI! Stati în aceeași poziție în care a făcut criza, dând impresia că a înghețat timpul, ca sa se calmeze. Are nevoie de extrem de multă liniște și sa o lasati împace. Nu o puneti sa faca nimic din ce nu vrea, nu o obligați, nu o enervati, și aveti grija cum îi vorbiti. Asta e tot. Vom vorbi mai mult maine, trebuie să se odihnească, o seara buna!