Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XX

   Eliza închide telefonul și mi-l dă.
   - Chiar asa de grav e?o intreb eu puțin tristă.
   - Nu chiar, imi răspunde ea induiosata. Cred ca vei sta aici aproape o lună, sau poate mai mult. Ai nevoie să inveti multe.
   - Eliza... Pot să te intreb ceva?
   - Orice!
   - Ai și tu semnul asta?...
   Eliza pare puțin mirata de întrebarea mea, dar totuși imi răspunde ezitant.
   - Da... Și eu, și tu, și mulți alții îl au. Putem spune că suntem marcate, râde ea.
   - Dar... Ce înseamnă asta?
   - Ca esti protejată. Mereu.
   Nu sunt sigură că asta inseamna, dar imi place răspunsul.
   - Și... Îi vezi și tu?
   - Da Ally, și eu îi vad, chair dacă până acum ți s-a parut ca nu, să știi că mi-am dat seama că sunt acolo. Te-am lăsat singura pentru ca stiu ca nu iti vor face nimic. Atât timp cât cineva are semnul fără să îl fi mazgalit, viața lui e salvată. Ar trebui să te simti norocoasa. Sub măștile de criminali, se ascund oameni buni.
   - Cum pot fi buni, când omoară oameni nevinovați?
   - Nu stiu Ally. Și eu imi pun aceeași întrebare.
   Se uita la ceas.
   - Julian pleacă în cinci minute. Ar trebui să mergem după el, Nu-i asa? imi zambeste ea.
   - Julian nu are semnul... gandesc cu voce tare în timp ce imi deschide usa ca să iesim. Îl pot omorî în orice clipa!
   -E alegerea ta dacă vrei sa il omoare.
   - Serios?
   - Da. Nu se pot atinge de el dacă tu ai semnul și îl iubesti.
   - Dar ei de unde stiu ca îl iubesc?
   - Ei stiu mai multe decât crezi tu, imi spune zâmbind iar.
   Coborâm scările și ajungem undeva la parter. Iesim pe ușa și îl vad pe Julian afara, vorbind cu doctorul Joseph. Lângă ei era o ambulanță.
   - Du-te la el, imi spune Eliza, îi va fi extrem de dor de tine!
   " Of, Julian! Cum de scapi mereu asa de usor? "
    Incerc să nu alerg la el, ci doar grăbesc pasul. El ma observa și ma asteapta zâmbind. Ajunsă la el, îl imbratisez.
    - Vorbim noi Ally. Nu scapi, glumește el.
    - Nici nu vreau, îi spun eu. Julian ma saruta până când doctorul Joseph îi spune să se urce. Îi fac cu mâna în timp ce masina pornește. Nu stiu cat am să stau aici. Și cine știe dacă Julian ma va mai iubi după ce ma voi întoarce.
    Ma mir ca nu m-a sunat Amy, sau Brian, sau măcar LANCE, în tot timpul asta. Ma simt de parcă au uitat de mine. Poate nu le mai pasa. Dar cine știe?...
    - Hai Ally, ne vedem maine. Eu trebuie să fac niște lucruri și să vad niște pacienți. Eliza iti va arăta camera.
    Deja sunt zorii zilei. Nu stiu când a trecut timpul. Nu mai vad pe nimeni dintre ei.
    - Eliza, cum îi cheamă?
    Stiu ca si-a dat seama la cine ma refer.
    - Masky, Hoodie și Toby. Pe care i-ai cunoscut mai bine?
    - Singurul care mi-a spus cum îl cheama a fost Masky.
    - Hoodie e cel cu hanorac. Iar Toby cel cu ochelari.
    - Hoodie e trist.
    - Toți sunt triști.
    Urcam scările, de data asta la primul etaj. Am fi putut lua liftul, dar Eliza a preferat să facem mișcare.
     La primul etaj e și mai puțină lumina. Eliza m-a condus intr-o camera cu paturi suprapuse.
     - El e Rider, imi prezintă ea un băiat care pare doar puțin mai mare ca mine.
     Rider poartă un fel de camasa care îi tine mâinile la spate, și o mască pe gura. Pare foarte agitat, iar irisii ochilor lui sunt mici și ma fixează.
     - Tu stai in patul de Sus. Iti aduc o camasa. Acolo e Baia.
     - Stai, și eu trebuie să port asta?!
     - Da, Ally. Și el a fost ca tine. Sta aici de un an, și încă nu si-a revenit. Nu a avut grijă ce face și boala a evoluat. Dacă vei învața să te controlezi, vei fi libera.
     Ma uit la Rider îngrijorată. Nu pare în toate în toate mințile.
     - Stai aici, vin cu o camasa.
     Eliza iese din camera. Ma indrept încet spre Rider. El pare să se sperie de mine fiindcă se lipește de perete.
     - Nu trebuie să iti fie frica, îi spun eu blând.
     Ma apropii de el ușor și reușesc să îi pun mâna pe cap, ca să îl ciufulesc. Parca e un câine, are și părul foarte moale. Se pare că îi place ca fac asta, fiindcă s-a apropiat de mine. Totuși ma intreb câți ani are.
    - Am venit!
    Eliza are în mână o camasa și o mască ca ale lui Rider.
    - Du-te și schimba-te în baie, te rog. După, putem merge la masa.
    Iau hainele și ma duc în baie. Imi iau doar camasa și ies.
    - Oh, atunci iti pun eu masca.
    Eliza imi pune masca și îl cheama pe Rider.
    - Rider, du-te tu cu Ally la masa, trebuie să fac ceva și vin și eu.
    Apoi îi dezleagă mâinile.
    "CUM MA POTI LASA SINGURA CU EL? CINE STIE CE FACE! POATE NU MAI AJUNG VIE LA MASA!"
    Totuși nu cred. Poate ca se comportă normal. Ochii lui verzi sunt normali acum. Imi face semn să vin după el.
    Coborând pe scări ma intreb de ce nu au apărut ei din nou. Poate apar doar seara și noaptea. Ajungem intr-o camera cu multe mese, pline de copii cu camasi dar fără măști, care mănâncă. Rider își dă jos masca.
    - Hai acolo, imi spune el, arătându-mi masa liberă. Să te ajut cu chestia asta...
    Imi da jos masca și ne așezăm la masa. Rider își sufleca mânecile. Are același semn că mine.
    - Îl ai și tu...
    - Ce? A, da. Și tu îl ai? Și pe tine te supravegheaza?
    - Mhm... E ciudat...
    - Nu chiar.
    - Tu câți ani ai?
    - Treisprezece.
    - Eu doar doisprezece.
    - Esti mică.
    - De parcă tu ai fi foarte mare...
    - Eh, ai dreptate. A uite, vine mâncarea!
    Spre noi vine o asistenta îmbrăcată în alb, care tine în maini două farfurii cu mancare.
    - Buna dimineata! ne saluta ea, și ne pune farfuriile pe masa.
    - Pofta buna, Ally!
    - Pofta buna, Rider!
    Încep să mananc și îi vad pe geam. Sunt iar acolo.
    - La geam!
    Rider întoarce capul și îi vede și el.
    - Apar și ziua. Apar mereu...
    - Stii ce înseamnă semnul asta?
    - În cazul nostru, ca esti protejat. Nu te pot omorî sau alceva rau dacă ai semnul asta.
    Asta mi-a spus și Eliza...