Eu Si Ei - O viata năruită

Capitolul XVIII

   Ies din cabinet și mă duc la scaunele pe care le-am văzut mai devreme. Julian e la geam.
   - Jules, poti sa intri.
   - Ce ti-a spus?
   -... Ca sunt psihopata...
   - Poftim?
  Își întoarce capul spre mine imediat. Pare foarte mirat.
   - C-cum?
   - Ai auzit Julian, nu ți se pare.
   Se îndreaptă spre mine si imi da o îmbrățișare. Întotdeauna a fost cald în bratele lui.
   - Ar trebui să te duci.
   - Ai grija aici, imi spune el și se îndepărtează.
   Zgomotul sumbru al carjelor face ecou pe holurile goale. Luminile palpaie din nou. Ma duc și ma așez pe un scaun, cam pe la mijloc. Luminile se opresc pentru două secunde și fața tristă apare din nou. E rezemat de un perete de la geam. Pur și simplu sta acolo.
    "Poate e doar imaginația ta. Eliza spunea că ai o formă rară de psihopatie. Poate iti imaginezi persoane reale. "
     Cu siguranță asta e. Nici nu ma mai sinchisesc să ma uit la el. Nu-mi mai e frica. Dacă tot tace și nu face nimic inseamna ca e doar imaginația mea...
     - Frumos semn pe mâna.
    ...SAU NU?
     - Tocmai ai vorbit?!
     - Stiu sa vorbesc. Sunt om.
     BINE, TOCMAI VORBESC CU UN CRIMINAL. URATI-MI SUCCES.
     - Chiar e așa de evident? îl intreb cumva oftand.
     - Ce, semnul? Da, e roșu.
     - Esti cumva în imaginația mea? Pentru ca tocmai mi s-a spus că sunt psihopata și mi se pare că vorbesc singura intr-un spital.
     - Nu, nu sunt în imaginația ta. Dar pot fi.
     - Stiu cine esti. De ce nu m-ai omorât până acum?
     - Pentru ca ai semnul ala. Avem ceva în comun.
     Își sufleca hanoracul și isi da puțin mai jos manusa. Are același semn, doar ca e negru.
     - De ce e al tau negru?
     - Nu stiu.
     Minte. Cu siguranță știe.
     - Și ce e așa de misto la semnul asta de și-l fac toți pustii?
     - Pustii habarn-au ce înseamnă semnul asta. Iar tu vei afla curând.
     Imi întorc capul și ma uit în jos. Ce fac acum? E liniște din nou.
     -... Ce spital e asta de e așa de liniste? Și cum ai ajuns aici? Unde sunt ceilalți doi?
     - Multe întrebări. Nu stiu la care sa iti raspund.
     - La toate.
     - Asta e o parte din spital special pentru nebuni, de aceea e așa liniște.
     - SUNT ÎN SPITALUL DE NEBUNI?
     - Nu esti psihopata degeaba. Semnul ala te da de gol. De aia esti aici. Cred ca o să te interneze.
    - ȘI EU CE FAC CU VIAȚA MEA??? AM DE CÂNTAT LA PIAN!
    - Ai răbdare. Totul se va termina în curând.
    - Tu de ce esti aici?
    - Dar tu de ce esti aici?
    - Stii răspunsul.
    - Și tu îl stii.
    - De ce ma urmăriți?...
    - Nu te urmărim. Te supravegheam. Ai grija ce le spui. Nu pentru noi. Cu cât le spui mai mult din adevăr, cu atat mai mult vei rămâne aici.
    Luminile palpaie. El a plecat.