Dincolo de limite

3~O poveste din trecut~

Merg până la canapea unde văd că era...mama?! Ce face aici?! Cum de e bine?! De ce nu a răspuns?! Oare știe de toate astea?! De ce toată lumea știe ce se întâmplă mai pițin eu!!!?

Fac ochii mari și vreau să spun ceva dar când mama se ridică și face un pas spre mine alerg la ea și o iau în brațe. Erau prea multe pentru o zi. Nu mai vreau nimic în plus. Nu voi putea rezista. Știu că ar trebuii să fiu obtimistă și zâmbitoare doar că...nu mai pot. Au fost prea multe. Am fost singură, speriată, trădată și mințită. Am avut parte de prea multe lovituri. Trebuie să iau o pauză. O să clachez și sigur voi începe să plâng iar eu nu am mai avut o astfel de criză de când eram în clasa a cincea.

Atunci eram tare grăsuță dar înainte de asta eram foarte slabă. Am fost criticată în ambele ipostaze până am ajuns la concluzia că e mai bine să ignor să zâmbesc și să trec peste. Oamenii o să critice mereu, nu pot devenii pe placul lor orice ar fi. Dar azi....toată încerederea și bucuria s-au dus. Am nevoie neapărat de odihnă.

Îi dau drumul mamei și ea mă mângâie pe cap apoi mă așează pe canapea mângăindu-mi obrazul. Zâmbește și îi întorc gestul. Rămân nemișcată câteva secunde, asta e ca o pauză de revenire. Poate că a fost scurtă dar a fost ceea ce am avut nevoie cel puțin pentru moment. Mama se ridică și spune:
—Madison dragă, o să te duci la tine în cameră și după cină o să discutăm ne-am înțeles? Dau din cap robotic.
—Bine, atunci băiete du-o în viitoarea ei cameră. Madison...peste jumătate de oră să fi aici.
—Am înțeles. Spun rece, nu ca deobicei și plec cu un băiat înalt bine făcut, brunet care era în fața mea.

Am obosit să am această postură, impunătoare, rece, antipatică, încruntată. Să fi altcineva e obositor. Mă prind de brațul lui și închid ochii în timpul mersului. El își elibereză mâna și o duce după umerii mei.
—Se vede că nu ești obișnuită cu așa ceva. Și se vede că ai ceva aparte...după ce trece cina vei scăpa. Asta e partea cea mai grea... Fii puternică!

Mă strânge mai tare și nu știu cum ajung în fața unei căsuțe impresionante. Nu de mărimi mari dar e extrem de primitoare chiar și pe interior.  Privirea mi se încețoșază și nu îmi mai dau seama de restul trăsăturilor băiatului dar știu că mă ia în brațe și mă duce pe un pat moale, comod și cald unde adorm ceva vreme până îmi sună ceasul de pe noptiera de lângă pat. Cred că el a făcut asta. Îi rămân datoare.

Acum aproape refăcută decid să mă îmbrac cu altceva. Mă uit prin dulap și găsesc niște pantaloni negri o cămasă albă și cum undeva în lateral am văzut un bilețel pe care scria că ar trebuii să mă îmbrac mai select am ales niște botine crem cu toc jos. Nu prea port toc foarte înalt, ar fi cam incomod deșii îmi plac forte mult.