Dincolo de limite

31~O imagine dintr-o poveste ~

                              *
                             **
                            ***
________Patru ani mai târziu_______

                            ***
                             **
                              *

Soarele strălucea, omenii mișunau prin oraș împreună cu copiii sau câinii. Mașinile goneau pe străzi. Toată acestă forfotă dădea orașului o imagine modernă, plăcută, relaxantă.

Toți oamenii erau bucroși, zâmbeau, se jucau, și undeva în surdină se făcea auzită o muzică antrenantă.  Până și iarba mirosea extraordinar. Semn că cei de la îngrijirea parcului își faceau treaba cu stoinicie.

Numai eu eram pe fugă. Intram în persoane cerându-mi scuze. Alergam pe străzile încinse ale Los Angelesului pentru a ajunge la cursurile de la facultate. Începutul lui mai aducea un miros floral, mai ales în orașul ăsta. Sau asta era doar părerea mea.

Pentru unii le era complet imposibil să îmi înțeleagă fericirea. Da eram în întârziere mai mereu dimineața, da poate nu eram mereu în paramentri normali cu somnul, sau notele și da poate mai făceam trăznăi. Dar pur și simplu orașul mă facea să mă simt acasă. Eu iubesc soarele și lumina iar aici nici noaptea nu scapi de ea.

Sunt în parcul din apropierea facultății și aproape am ajuns pe strada principală. Reușesc să ies din parc. Trec pe lângă un magazin de haine și un amanet iar pe partea cealaltă este o școală elementară, acolo zăresc un chip semi cunoscut.

Părul negru, tuns puțin pe margini și aproape de loc pe mijloc, flutura în văntul răcoros, cu un iz de ocean. Mă opresc pentru al privii. Îmi semăna cu cineva, dar cine.

Dacă s-ar întorce aș putea vedea cine este. Din poziția asta îi văd profilul. Un maxilar puternic, buze ușor proeminete, un corp puternic, se vede clar că era lucrat la sală, sau cine știe poate muncit.

Nu avea șoldurile chiar mici, fiind foarte puțin rotunde, avantajate de blugii negri, puțin mulați, ce îi alunecau pe șolduri.
Cu acel tricou grena mulat, arăta extrem de bine. Bărbatul semăna cu un agent de poliție, sau detectiv particular.

De undeva din depărtare apare o fetiță brunetă, cu părul foarte lung, prins într-o coadă, ar fi putut avea unsprezece, sau treisprezece ani.

Dar cert era că arăta angelic. Avea o față superbă. Aș fi vrut să o văd de aproape, și pe acel bărbat la fel. Cei doi vorbesc și râd, par fericiți. Oare o fi tatăl ei? Bărbatul o ia de mână și merge cu pași mici ieșind pe poarta școlii. Acesta își întorce capul și pentru o secundă îi simt privirea sfredelitoare. Acel negru. Am mai văzut. Nu se poate! Nu era posibil să dau peste el. Atunci îmi sună telefonul și îmi desprind ochii de la cei doi.
«Convorbire telefonică »
"Alo! Madison! Unde ești? Mai sunt cinci minute până începe cursul și ști cât de dur poate fi profesorul de statistică!"
"Și?"–Spun dezinteresată reluându-mi drumul.
"Iar tu tocmai la asta nu te descurci inconștiento!"
"Bine bine! Nu te mai impancienta! Acum intru pe poartă!"
"Da acum urcă și proful pe scări!"
"De unde ști tu mă rog?!"
"În caz că ai uitat sala noastră este chiar lângă casa scărilor profesorilor! Și e normal să aud! Eu nu sunt o neatentă ca tine!"
"Gata, gata! Acum sunt pe hol! Nu mai trăncănii atât! În ce rând ești? Ajung în treizeci de secunde!"
"În al șaselea. Ai grijă te cronometrez!"
"Dacă ajung ce primesc?"
"Mai întâi să ajungi și apoi mai discutăm..."– Eu încep să râd iar ea închide.
«Convorbire telefonică încheiată »
Încep să alerg și intru pe ușă trântind-o când o închid la loc. Mă strecor printre ceilalți cursanți și mă trântesc pe scaun lăngă prietena mea.
—Deci? M-am încadrat?
—Mda... La o secunda!!