Dincolo de limite

8~O seară și o săptămână...~

      *Madison te rog să te braci!*
      *Stai calm...nu voiam să îmi dau jos prosopul în fața ta! Vreau să ieși până mă schimb.* nu mai zice nimic și se conformează. Mă schimb tot cu niște colanți de data asta trei sferturi și un tricou puțin mai mulat. Am preferat să nu iau ceva foarte pe corp cum fac de obicei. S-ar putea vedea prea mult din sâni. Și nu îmi permit asta cu el aici.  Îi deschid ușa și merg către pat fiind urmată de el. Mă bag în pătură și el rămâme în picioare. Mă uit nedumerită la el și îl întreb:
    *Ce e? De ce nu te așezi?*
    *Vreu să stau lângă tine.*
    *Lângă mine?* un mic fior trece pe șira spinării și părul de pe mâini mi se ridică. După experiența de azi, prefer sa nu am așa aproape un băiat.
     *Nu vreau să îți fac nimic! Aș vrea să mă asigur că te odihnești cum trebuie.* văd privirea sinceră cu care mă fixează și nu pot refuza.
     *Bine haide.* mă dau mai spre perete facându-i loc, se așează lângă mine și stinge lumina. Eu mă întorc cu spatele la el. Daca aș sta cu fața nu aș rezista și sigur aș face infart. E prima dată când un băiat doarme lângă mine.
     *Nu vreau să îți creez neplăceri așa că o să mă întorc. Dacă e ceva mă trezești ok?*
     *Mhm.....* pun capul pe parnă și stau câteva minute bune așa, dar nu pot să adorm cu toate că mă simt foarte obosită. Îmi fac curaj și mă întorc spre el. Încă e cu spatele. E o tentație așa mare. Punâna încet pe spatele lui, e cald, ba chiar fierbinte. O plimb până în treptul șoldului, simt mușchii bune definiți ai spatelui. Îmi pun mâna pe brațul lui atât de bine lucrat, cu o formă perfect definită. De ce de el nu mi-e teamă sau scârbă, mai de grabă, cum îmi e de alții? Ce are el de mă face să am atât de multă încredere îl el? Să mă deschid așa mult. Mă mișc puțin încercând să mă dau mai aproape însă simt din partea lui o mișcare și observ cu greu prin semi-întuneric cum se întoarce cu fața spre mine. Pune o mână pe ceafă și îmi dă tot părul pe spate, îl îndepărteaza de pe gâtul meu și îmi mângâie cu degetul mare obrazul apoi usor gâtul. Pot vedea cum zâmbeste și apoi îmi șoptește, cu o voce ușor răgușită:
      *S-a întâmplat ceva?* eu doar dau negativ din cap. Buzele îmi sunt lipite, îmi simt gura uscată și buzele crăpate nu îmi pot mișca limba.
      *Atunci? Nu poți sa dormi?* Spune continuând să își plimbe mâna de la claviculă la obraz.
     *Mda.. Scuze nu voiam să te trezesc.*
      *Nu e o problemă eu oricum adorm repede.* el aprinde lampa care dă o lumină caldă dar slabă în cameră, ce nu mă orbește. Se ridică și merge spre ușă, clătinându-se ușor.
      *Unde te duci?* îl întreb ridicându-mă în capul oaselor. Nu vreau să plece de lângă mine, îmi place mietosul lui. Surâde și spune:
     *Merg să îți încălzesc un pahar cu lapte. Poate te ajută.* și cu asta iese din cameră. Hah...ce m-ar ajuta ar fi să stea lângă mine și să mă ia în brațe!  Îmi spun încrucisând mâinile la piept după ce pleacă. Aștept puțin și apare din nou pe ușă, normal, cu un pahar cu lapte. Îl dau pe gât și îl las pe noptiera de lângă pat.  El se pune înapoi cum era, cu spatele și eu rămân întoarsă la el. Îl înțep în spate și se întoarce lent și discret privindu-mă nedumerit.
        *Vreau să stai cu fața la mine.* Un mic zâmbest se formează în colțul gurii și se dă un pic mai aproape de mine. Eu închid ochii și îmi pun o mână dub cap. Aiden mă prinde de mijloc și mă lipește de el. Eu nu mă opun și mă cuibăresc la pieptul lui. Acesta îmi trace patura la spate. Mâna lui acopenindu-mă. Ah.. Atât de cald și sigur. Iubesc să fiu așa înconjurată din toate parțile de ceva cald o simt ca pe o îmbrățișare. Și adorm în sfârșit adorm. Și din nou un somn foarte odihnitor.

Simt un fior rece pe la spate și îmi deschid ochii rapid cu un inspirat adânc. Mă uit în pat în jurul meu și văd că nu e nimeni. Aiden nu mai e. Adica am visat? Oare așa mult m-a dereglat locul ăsta? Razele de soare intrau încet pe ferestră și  undeva în colțul camerei este cuierul, unde văd un hanorac destul de mare negru. Prea mare să fiea al meu. Deci asta înseamnă că a fost aici..... Oare  mai e? Sau a plecat. Fară fanorac? Poate a plecat devreme si  urmeaza să se întoarcă după el.

Mă dau jos din pat  și podeaua aproape înghețată mă face sa mă ridic pe vârfuri și sa merg repede până lângă acel cuier unde îmi erau papucii. Niște papuci negri pufoși. Iau hanoracul lui pe mine. Nu îmi era tocmai frig dar presimțeam că nu mai e aici și voiam să îi mai simt mirosul. Iar acea haină ținea foarte cald. Cobor încet pe scări și mă uit peste tot, cercetez casa cu pași precauți. Nu este. Oare de ce a plecat fără hanorac? Sau a vrut să mi-l lase? Nu! Cred ca l-a uitat. Data viitoare când mă întâlnesc cu el il dau.... Asta înseamnă că o să îl port pentru al avea când o să îl văd. Nu că m-ar deranja... Oftez când văd că nu e de loc. Aș fi vrut să mai petrec timp cu el. Poate nu e așa rău. Sau poate doar se simțea vinovat. Nu! O să îi dau haina și revenim la ignorările noastre. Decid să merg și să mănânc ceva, apoi să îmi petrec restul zilei cu Molly. Vreau să mai ieșim și să cunosc orașul. În bucătărie un miros delicios îmbracă încăperea și văd o farfurie cu omletă si un bol cu salată. Imaginea mă face sa zâmbesc gândindu-mă că poate a făcut-o chiar el. Și chiar dacă nu a făcut-o măcar s-a gândit la mine și a comandat. Undeva în lateral văd chiuveta, unde era un alt bol murdar și o tigaie. Deci s-a chinuit atăt de mult să facă o mâncare caldă pentru mine. Ce om imposibil..... Sau ce bipolar dulce! Acest gând mă face să rând. Apoi îmi dau seama că e caldă. Deci asta înseamnă că nu a plecat de mult. Lângă farfurie văd un bilețel. Care era scris de mână. Un scris de mână  îngrijit și ordonat, placut ochiului. Îl iau și mă așez pe scaun citind.
“Madison, vreau să îmi cer scuze pentru cum m-a purtat ieri la sala de muzică. Recunosc că nu am fost deloc drăguț. Ști nu prea le am cu cuvintele mai ales spuse în față...îmi e destul de greu. Dar sper că am reușit să îmi îmbunătățesc relația cu tine. A încă ceva.... Odihnește-te! O să te mai doară spatele, dar ți-am lăsat în sertarul noptierei o cremă antiinflamatoare. O sa te ajute. Dar te rog nu mai fi așa îmcăpățânată. Menajeazăte săptămâna asta!  Ne vedem!
Aiden! ” 

                          «*»

A trecut o săptămână. Dererea de spate a dispărut mai ales darorită cremei de la Aiden. O săptămâă neplăcută, ploioasă și friguroasă. Iar Aiden a lipsit până acum două zile. Adică până la jumătatea săptămânii. Sincer îmi făcusem griji pentru el. Îmi era teamă să nu fi pățit ceva, mai aveam puțin și mergeam să îl caut. Totuși ăsta nu e un loc cu oameni  tocmai....."pașnici". Când l-am văzut avea mici urme de vânătăi. Erau aproape vindecate loviturile și mâinile lui julite, dar dădea de înțeles că a avut o dispută, destul de....'sălbatică'... Am încercat să vorbesc cu el dar m-a evitat. În ultimile două zile nici nu prea ne-am văzut, dar de câte ori am făcut-o m-a evitat. Nici nu am apucat să îi dau hanoracul. Nu știu ce e cu el. Parcă i-ar fi teamă să se apropie, iar asta mă neliniștește. Sigur s-a întâmplat ceva. Dar nu pot să îl oblig cu nimic. Poate el chiar nu mă agreează. Cel mai bine ar fi să nu îmi fac filme. E băiat deci gândește diferit. Mai bine mi-aș continua ziua în liniște.