Dincolo de limite

23~Apelul~

—Vezi ți-am zis eu! Nu trec nici două secunde de la spusele lui Molly, îmi sună telefonul. Pe ecran apare numele lui Aiden. Zâmbesc și îi flutur telefonul prin față.
—Acum ce mai zici? Spun chicotind apoi răspund la telefon.
«Convorbire telefonică »
"Hei! Madi! Scuze că am închis dar era multă gălăgie!"
"Nu-i nimic!"
"Deci? De ce m-ai sunat? Mi-ai acceptat oferta? Vi să dăm o tură?"
"Nu, defapt....voiam să te rog ceva..."
"Hm? Ești bine Madi? În ultimile zile ai fost cam distantă."
"Ăăa, da... E ceva urgent! Vreau să vi la mine...Acum!"
"Ce ai pățit? Madi? Serios mă îngrijorezi!"
"Vreau doar să vi! E prea urgent să îți spun la telefon!"
"Ajung în cinsprezece minute. Nu te panica ok?"
"Da...."
«Convorbire telefonică încheiată» 
Am folosit cea mai moale voce pe care o avea. Zâmbesc și mă uit la Molly care era ușor ofticată.
—Ce mai zici acum? Mă împing în umărul ei și își dă ochii peste cap ceea ce mă face să chicotesc.
—Mda da bine! Ai avut dreptate! Aiden Hunter e un băiat bun!
—Hei eu nu îl judec pe Mex!
—Mex nu e așa de complicat precum Aiden. Și așa îmi place! Fata face botic, iar eu sar pe ea luând-o în brațe și râzând, ceea ce face și ea.
—Acum? Întreabă ea repede.
—Ce acum?
—Pai...Dacă vine ce o să-i zicem?
—Aaa, stai liniștită. O să doarma aici.
—Ce?! Tatăl tău o să înebunească!
—Ne acoperă Natașa.
—Bine.... Dar de ce vrei asta?
—Am un plan. Uite dimineață plecăm să îi aratăm mașina, dar plecăm cu niște bagaje.
—De ce bagaje?
—O să plecam undeva. Și vom merge cu mașina lui, cea nouă, de la mine. Și.... Va venii si Mex!
—Poftim? Ai vorbit cu el?
—Nup. Dar o să îl luăm pe sus. Oricum nu ne va rezista!
—Și unde vom merge?
—Asta vei afla mâine. Odată cu ei. Deodată telefonul sună. Era Aiden. Îi răspund și aflu că e în fața porții, nu îl lăsa paznicul să intre.
—Hai! Îi spun lui Molly.
—Ce iubițelul tău nu poate să treacă de un sfrijit de paznic? Spune urmându-l mă pe scări.
—Nu e iubitul meu! Și bineînțeles că poate! Doar că dacă ar face asta ar fi prea mult scandal.
—Bine bine! Nu te mai criza atât! Spune pe un ton zeflemitor.

Suntem în fața ușii iar eu mă uit urât la ea și aceasta se liniștește. Apăs încet le clanță și ies repede. Alerg spre poarta cea mare cu Molly pe urmele mele. Când ajung îl găsesc pe Aiden certându-se cu paznicul.
—Omule, înțelege că eu trebuie să intru!
—Iar tu nu înțelegi că nu te cred! Mă apropii și intervin repede.
—Paul! Lasă-l te rog!  Bărbatul se întoarce și îi deschide poarta cea mică.
—Oh! Mulțumesc! Mă îmbrățișază repede. Ești bine? De ce ai nevoie? Ce ai pățit?
—Wow! Mai ușor! Nu am nimic dar trebuie să rămâi aici până dimineață.
—Tu ești serioasă acum?
—Da de ce?
—Taică-tu o să mă omoare dacă află că intru în casa lui, pentru fata lui! În plus să presupunem că rămân dar mașina o s-o vadă!
—O să vorbesc cu Jaxon! Omule! Ai mai multe relați ca mine! Calmează-te! Înțelege că nu am nimic! El inspiră mult aer și îl exporă zomotos. Mai bine? Îl întreb zâmbind.
—Da. Ok atunci o să o fac să dispară și rămân aici. Da' de ce?
—O să vezi mâine dimineață!
—Fraților hai în casă altfel o să ne vadă Alexio!
—Așa-i! Spun și o iau înainte. Alergăm până la ușă. Eu o deschid încet și îi las pe ei să intre primii. Când intru și eu, mă întorc pentru a urca scările dau peste Natașa. Ea se încruntă la mine, iar eu zâmbesc și spune:
—Cine e baiatul?
—E un prieten! Nu știam cum să-l numesc și cum să-l prezint. Apoi îmi amintesc de Samantha. E băiatul Samanthei dar vom avea nevoie să îl scoatem din casă mâine dimineață. Femeia se schimbă la față și spune:
—În regulă,  vă țin spatele, dar data viitoare o să intre aici doar cu știrea lui Alexio.....Sau al meu. Se întoarce și pleacă.
—Mulțumesc! Spun repede si  dispar pe scări. Intru suflând ușurată la mine în cameră si acolo o văd pe Molly privindu-mă îngrijorată.
—Nu-i nimic. Era doar Natașa. Răsuflă ușurată, iar eu merg către ei.