Dincolo de limite

36~O favoare de nerefuzat~

Alarma sună frenetic. Mă scol tresărind,  iar în încercarea mea de a ajunge la telefon cad din pat și dărâm și telefonul pe podea,  scoțând un zgomot teribil.

Acum vibra pe podea,  lumina, iar soneria aceea enervantă nu se oprea. Dacă mai vibrează mult așa o să îmi vibreze și fundul.

Mă întind după el și opresc nenorocirea aceea de alarmă.  Mă ridic încet în picioare,  încă amețită după petrecerea de aseară,  când,  pe ușă intră Molly izbind-o de perete.

—Trezirea!  E o nouă zi!  Un nou început! O nouă zi de muncă!  Fata vine și îmi trage perdelele. Uite ce frumos strălucește soarele!
—Fira-i a naibii!  De ce faci atâta zgomot femeie nebună! Fata chicotește și se uită la mine. Care dabea îmi stabileam echilibrul.
—Încă ești mahmură după treaba de aseară?
—Mda... Mă frec la ochi simțind cum îmi întind rimelul.
—Ce am făcut aseară de nu m-am demachiant?
—Pai după ce neam întors toate de la restaurant-
—Stai! Care toate? Rostesc eu confuză.
—Păi am fost eu,  tu,  Melanină aia
—Melanie...  O corectez amuzantă.
—Care oricum s-a plâns în continu,  a fost Martha și bineînțeles Mex. Revenind!  Deci după ce ne-am întors de la restaurant am trecut pe la un magazin și am luat două sticle de vin, patru de cidru de mere și patru doze de bere neagră. Am ajuns noi acasă și am început să bem, până când, ce te-ai gândit?  Ce ar fi dacă ai încerca să le amesteci. Și în sticla de vin golită trei sferturi ai pus jumătate de sticlă de cidru și toată doza de bere a Melaniei și ai început să o dai peste cap.  M-am închinat de șapte ori că nu ai murit!  După asta ai început să faci strip-tease,  deci Mex a fost trimis în dormitorul meu. Ai început să o pipăi pe Martha care cică după părerea ta avea "niște balcoane de toată frumusețea",  și cam după o jumătate de oră de glume pervers e ala Medi ai adormit. 
—Presupun că tu m-ai adus aici și m-ai îmbrăcat nu?
—Ai o intuiție foarte bună draga mea. Rostește ea ironică.
—Parcă ai fi bunica.  Spun îndreptându-mă spre bucătărie pentru a bea puțină apă rece.
—Ști că trebuie să mergi la muncă nu?
—Da știu. Cât e ora? Întreb îngițind încet apa din sticlă.
—Păi... E zece și jumătate. Eu mă înec cu apa.
—Trebuia să mă trezești mai devreme! Spun alergând spre camera mea.  Îmi iau o pereche de blugi scurți cu dres plasă pe dedesubt, niște sandale negre cu toc gros și un body roșu cu New York city scris cu negru. Îmi iau geacă de blugi peste. 

Îmi pieptăn repede părul,  îmi iau repede ochelarii de soare,  geanta și ies în viteza coborând scările. Intru repede în mașina mea și pornesc ambalând motorul.

Când ajung în birou,  nu era nimeni.  Aiden lipsea. Oare să am eu norocul ăsta?  Să întărzie el?  Poate am reușit să mă scutesc de nelipsita lui morală.

Atunci pe ușă intră Aiden cu telefonul în mână.
—Dacă nu ai fi apărut te-aș fi adus cu mâna mea.  De ce nu ai fost aici acum o jumătate de oră?  Spune el enervat.
—O haide Aiden!  Parcă ai fi un bărbat de vârsta a treia!  Cred că ai stat prea mult cu tatăl tău!  Îmi dau ochii peste cap și mă așez la calculator.
—Medison înțelege că eu am nevoie să ai un program fix.  Nu toată lumea poate sta după tine.
—Ce treabă au ceilalți cu mine?
—Eu vin pentru a-ți da ție infotmațiile necesare rapoartelor, oamenii de aici vin pentru a-mi da mie aceste date dacă tu nu vi la timp eu nu pot pleca să mă întălnesc cu sponsori și partener pentru a extinde această afacere!  Deci vino la timp?
—Ești exasperant! Oricum pot să iau și eu datele de la oamenii tăi!
—Da să stea ei să alerge după tine în loc să-și facă treaba!
—Nu crezi că exagerezi?! Pista asta nu e așa de mare!  Se poate administra și de un om fără studii superioare!  Oricum mai am două săptămâni și am terminat cu tot rahatul ăsta!
—Poftim?!  Strigă Aiden apucându-mă de mână întresupându-mă din introducerea datelor aflate pe foaia din fața mea,  scrisă de mână.  Scrisului lui de mână.
—Mai spune o dată.  Bărbatului i s-a înroșit fața de la atâția nervi câți fierb în el.
—Ai un scris de mână mai frumos decât al meu.  Acesta mă privește confuz și apoi oftează așezându-se pe scaunul de lângă mine.
—Bagă o dată datele alea și să terminăm o dată.
—Nu trebuie să stai lângă mine. Dacă am venit înseamnă că știu să îmi fac treaba.  Spun calmă privind atentă ecranul,  tastând repede.
—Am nevoie de raportul pe săptămâna asta printat și aranjat.  De aceea nu pot pleca.
—Mhm..  Cât  de urgentă e treaba?
—Crede-mă dacă îmi iese combinație mai deschid o pistă.
—Într-o jumătate de oră e gata îndosariat,  coperta,  spiralat tot ce vrei.  Și colorat dacă e nevoie.  Numai,  ai puțină încredere în mine.
—Nu cred că poți să te miști așa de repede. Spune el amuzat.  Îmi îndrept privirea către el și spun ferm.
—Fă-mi loc pe birou.  Dacă mă provoci ți-l fac și în cinșpe' minute! Acesta chicotește la privirea mea încruntată și se ridică pentru a strânge dezordinea de pe birou. Dar se mișca prea încet și ineficient.
—Nu așa!  Spun și dau toate lucrurile nefolositoare pe jos.  Așa!  Completez eu.  Acesta pufnește, dar nu mai spune nimic.

Mă așez înapoi pe scaun și încep să bat în tastele de la laptop,  de mi-era frică să nu sară vreuna.

După organizare a electronică a raportului mă întind pentru a lua un dosar cu spirală, cel mai bun pentru o prezentare,  pentru a impresiona și prin aspect.  Îi dau printare după ce verific dacă are suficient tuș. 

În cinci minute erau toate foile proaspăt scoase de la imprimantă. Mai rămânea să le plastifiez și gata.

În zece minute apare Aiden iar eu doar ce pusesem deoparte dosarul. Defapt alături de celălalt.  Tot plastifiat și în dosar cu spirală.

Aiden se apropie de mine si privește cum închid laptopul.
—Au trecut douăzeci de minute. Dacă îmi spui că ai terminat poți să vi la ce oră vrei și nu îți mai spun nimic! Mă anunță el încrezător.
—Foarte tentantă oferta.  Dar e nevoie de un bonus.
—Bonus?  De ce?  Ce are așa special?  Râde scurt dar când îmi întâlnește privirea se așează pe scaun și spune:
—Poți să faci câte curse vrei,  când vrei, cu ce mașină vrei fără nici-un ban.... Dacă,  repet dacă mă impresionează.  Spune el mai încrezător decât la început.

Îi întind dosarul plastifiat frumos aranjat. Iar lui îi dispare zâmbetul de pe față. Mă ridic îmi iau geanta zâmbind și înainte să ies îi spun privindu-l peste umăr:
—Ți-am zis să ai încredere în mine.  Dar nu am nevoie de bonusul acela.  Spun și ies.

Aiden vine din urmă și mă întoarce către el spunând:
—Stai așa! Mi-ai facut o favoare!  Nu îmi place să o spun dar îți sunt dator. 
—Ai putea să faci ceva pentru mine.
—Ce?  Întreabă privindu-mă curios.
—Ce ai zice să vi weekend-ul ăsta la ferma mea.  Să mai iei și tu puțin aer curat.  Să te mai relaxezi. Măcar așa de experiență.
—O haide!  N-am nevoie de relaxare acum.  Spune acesta ușor ofensat.
—Aiden!  Știm amândoi că în ultima vreme ești mult mai arțăgos decât de obicei.  E clar că te preocupă ceva.  Așa acolo poți să te deconectez puțin.  Și stai liniștit e foarte curat.  Doar ști că nu sunt cu munca fizică prea mult! Îi fac cu ochiul și trec pe lângă el.
—Hei!  Strigă el din urmă iar eu îmi întorc privirea.
—Unde ne întâlnim?
—Vin să te iau mâine la zece.  Ai numărul meu. Spun întorcându-mă și făcându-i cu mâna.