Dincolo de limite

20~Puterea Smith~

A trecut două săptămâni de când am început lecțiile de șofat, am ajuns aproape la fel de bună ca el. Nu. Exagerez! Am evoluat mult și acum nu mai opresc motorul la cinci minute de la pornire, nu mai fac slalomuri și nu mai intru în nimic. Schimb vitezele la perfecție, curbele le iau mai bine decât el, chiar și viteza nu e o priblemă. Singurul amănunt neplăcut ar fi ca uneori nu îmi dau seama de mărirea vitezei și o iau prea repede.

Serios omul ăsta este un profesor chiar bun, deșii nu o să-i spun asta. Și așa s-a distrat destul la câte gafe am făcut. Da în săptămânile astea m-am acomodat cu casa lui Alexio.

M-am împrietenit cu angajații, totul e chiar plăcut. Aici intervine din nou acel detaliu neplăcut. E o doamnă, mai în vărstă, cam cinci zeci și cinci de ani, care m-a cam terorizat în prima săptămână, dar am început să ne agreăm când m-am întors foarte târziu. Atunci m-a acoperit fiindca Alexio era destul de protector și voia destul de multe detali, uneori.

Acea doamnă se numește Natașa. Am aflat că se știe cu Samantha, mama lui Aiden. E o femeie care își iese mai greu din carapace, și e singura care se impune în fața lui Alexio care e mult mai tânăl ca ea. Am auzit cum că ea l-ar fi crescut. Casa e uimitoare, extrem de luxoasă cum mă așteptam.

Acum stau în pat și mă  uit pe tavan. Nu știu ce să fac. E vară, trebuie să mă distrez! Mă ridic rămânâd  pe marginea patului uitându-mă pe tavan. Apoi îmi amintesc că Molly nu a venit niciodată aici deci trebuie sa vină de urgență. Îmi iau telefon și îi dau un mesaj să vină repede aici. Mi-a răspuns  că nu poate și că are niște treabă cu un client.  Bine treaba asta cu clienți o să ne împiedice distracție. Mă hotărăsc să îmi iau niste pantaloni de trening scurți gri un maieu negru si cobor repede jos. Am de gând să îl expediez pe tipul care a revendicat-o pe Molly. Cobor în viteză pe scări și mă furișez încet pe lângă biroul lui Alexio. Nu vreau să îl deranjez. Ies din casă și mă urc în mașina tatei, unde la volan era șoferul, Albert.
—Neața' Albert.
—Bună dimineața domnișoară! Unde vă duc?
—La stațiune te rog!
—Nicio problemă!
—Mulțumesc!

Ajungem repde iar eu cobor în viteză mergâd trufașă pe lângă ceilalți. Intru grabită în acea sală mare unde se servea de obicei masa. Molly este lângă un băiat șaten cam cât ea de înalt îmbrăcat elegant. Mă duc la ea și o trag de mână scoțând-o din încăpere. Ea se oprește lâgă recepție și spune panicată:
—Ce faci? Madi! Tu îți dai seama ce ai făcut?
—Stai liniștită.
—Cum să stau liniștită m-ai scos de acolo cu forța! Există consecințe pentru așa ceva!
—Mai bine spune mersi că ți-am făcut rost de câteva zile libere! Hai! Spun zâmbind și merg la  doamna de la recepție.
—Bună ziua!
—Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?
—Păi, am venit să vă informez că domnișoara Molly Brookelyn nu poate fi revendicată, inclusiv revendicarea actuală este invalidă.
—Poftim? De ce? Spune femeia ușor panicată.
—Am nevoie de ea.
—Domnișoară vă rog! Nu se poate. Dacă șeful meu află o să iasă un scandal uriaș.
—Cine e șeful tău?
—Alexio Smith.
—Tu ști cum mă cheamă?
—Nu.
—Eu sunt Madison Smith. Femeia rămâne fără cuvinte și se uită prin calculator.
—Ăm. Bine, am anulat tot ce avea programat în următoarele două zile, este suficient de lungă perioada de timp? Întreabă aceasta pe un ton umil.
—Desigur! Spun zâmbind. O trag pe Molly spre ieșire. Băiatul acela vine din urmă și mă răsucește către el. Fapt ce aproape mă dărâmă din picioare și mă uit urât la el.
—Hei! Ce vrei? Întreb nervoasă.
—Ce vreau? Tocmai ai scos-o de acolo cu forța cine te crezi?
—A nu îți convine? Spun încrucișând brațele la piept.
—Normal că nu!
—Atunci vorbeste cu tata!
—Ooo! Vai dar cine dracu' e taică-tu!?
—Îl cheamă, fac o pauză și mă apropii de el, Alexio Smith...  Acesta face o față șocată iar eu o iau de mână pe Molly și o scot din clădire. Mergem la mașină iar după ce ne urcăm ea spune:
—Văd că ți-ai luat rorul de Smith în serios. Afirmație ne face să râdem zgomotos.
—Da. La urma urmei am ceva important să îți spun. Pe fața ei se vede un entuziasm uriaș și râde aproape țipând:
—O spune-mi că tu și Aiden sunteți împreună! Spune si fă-mi ziua perfectă! Mă uit la ea ușor speriată. Începuse să sară și să bată din palme.
—Ce? Nu! Deodată se bosunflă și mă privește inocentă, ceea ce mă face sa chițăi.
—Nu? Nici măcar puțin?
—Nu ai cum sa fii împreună cu cineva doar puțin! Râdem amădouă ea sprijinindu-se de umărul meu.
—Bine, atunci? Ce ai de gând?
—Pai... Mă gândeam să îi fac o surpriză lui Aiden-
—Aha, aha! Și îmi zici mie că nu îți place!
—Dar nu am zis eu asta. Zic mai încet întorcând capul.
—Deci recunoști!
—Nu recunosc nimic taci! Și lasă-mă să termin!
— Bine...continuă... Spune cu ochii închiși și buzele strâse.
—Așa. Deci voiam să îi fac o surpriză și m-am gâd să fie ceva ce are legătură cu șofatul.
—Adică o mașină?
—Da.
—Ști că Alexio are destui bani cât să-i ia câte mașini vrea. Ce vorbești poate să cumpere și tot continentul!
—Da știu dar nu problema e, ce fel de marcă, ce an și toate cele. Nu le știu!
—Mhm, și ce ai de gând?
—Păi mă gândeam să merg la pistă, și să văd dacă îl găsesc pe Jaxon. Dacă nu poate Olly știe pe unde e. Să vorbesc cu el și să văd toate detaliile.
—Ok și pe mine de ce m-ai luat?
—Vreau să petrecem mai mult timp împreună! În plus faci parte din a doua fază. Bine asta nu are legătură cu el.
—Și ai de gând să mă târăști după tine în hainele astea?
—Nu, tocmai de aia mai întâi vom lua micul de jun la mine și apoi pornim la drum după ce ne schimbăm amândouă.  Spun ieșind din mașină și luând-o spre casă. Fata mă urmează îndeaproape. Mergem în bucătărie și strig:
—Natașa!
—Da Madison! Spune apărând de după o ușă.
—Am vrea să mâncăm poți să ne faci ceva?
—Bine, dar mâncați aici!
—S-a înțeles doamnă!  O salut militărește iar aceasta surâde în timp ce Molly încerca să nu izbucnească în râs.