Dincolo de limite

21~O poveste din trecut și un set de tobe~

Ajungem în fața pistei și coborâm. Intrăm pe acea poartă mare din metal, iar când trecem pe lângă gardul care desparte garajul de pistă un tip, care era sub mașină îmbrăcat într-o salopetă, a fluierat și a zis:
—Hei frumoaselor? Vreiți o tură? Amândouă râdem trecând pe lângă el.

Deodată îmi dau seamam că nu prea cunosc locul așa că mă opresc, îi fac semn lui Molly ce am de gând apoi mă duc lângă gard în dreptul acelui tip.
—Hei! Ai putea să ne ajuți cu ceva?
—Sigur dulceață! De ce ai nevoie? Spune ieșin de sub mașină și stergându-se pe mâini.

Când se uita spre mine recunosc părul acela blond și cârlionțat.
—Olly? Întreb bucuroasă.
—Madi?
—Da. Îmi pare bine să te văd!
—Și mie, dar ce faci aici? Să sti că Aiden vine dabea diseară. Spune ridicându-se și mergând pe lângă gard spre poarta care dă spre pistă.
—Îl căutam pe Jaxon.
—Mhm, nu e aici. De ce?
—Păi...
—Hai mă! Îi cunosc pe băieți de mult! Poți avea încredere în mine!
—Ok. Păi am vrut să îi i-au o mașină lui Aiden.
—Mh? De ce?
—Pai cea de acum o are de aici nu?
—Da.
—Pai ar fi frumos sa o aibă pe a lui și să ieșim toți undeva.
—Aha! Ok, păi și ce te interesează?
—Marca, culoarea.  Defapt dacă ști, mașina de vis. Spun gesticulând. Ajungem la poartă unde era Molly. A Olly ea e Molly.
—Aaa, Molly. Spune zâmbind. Ceea ce mă face să râd. Ea ne privește întrebător, iar eu fac un semn să nu bage în seamă.
—Ok deci ne ajuți?
—Da. Doar că ar mai fi o chestie.
—Care? Zâmbește și ne face semn.
—Veniți!

Îl urmăm până la un garaj îndepărtat. Ridică usă acelui garaj, iar de acolo iese mult praf. Mă uit înteresă la încăperea prăfuită până Olly deschide acea ușă de finitiv. El face câțiva pași înauntrul și ne face semn să îl urmăm.

Intrăm amândouă fiind ușor aplecate si studiind tot ce e în jur. Erau multe piese de motor, cauciucuri, tot felul de chei și șuruburi vechi. Niște dulapuri extrem de murdare și undeva într-un colț era un set de tobe.
—Hei Olly! Al cui e setul acela de tobe?
—A fost a lui Aiden.
—Cum adică a fost?
—Bine, deci să clarificăm ceva. Garajul ăsta e istoria găști noastre. Toate astea înseamnă ceva pentru fiecare. Aiden cânta la tobe în trupa noastră. Uite!

Îmi arată o poză cu ei patru. Aiden la tobe în picioare și ceilalți în spate,ținându-se de umeri, păreau să aibă șaisprezece ani. Toți zâmbeau, același zâmbet pe care îl avea Aiden la câstigarea cursei. Trupa chiar îl făcea fericit. Șterg poza puțin și mă uit din nou la Olly.

—Aiden era toboșar, eu eram pianist, Jaxon chitarist iar Mex normal solis.
—Dar și Aiden are voce.
—Știu dar el iubiea tobele.
—Și? De ce nu mai cântați?
El continuă să vorbească căutând ceva.
—Pentru că Aiden era cel care ne ține împreună. Nu a mai putut să continue fiindcă mama lui suferă de cancer si a trebuit să se concentreze pe curse. Iubește să conducă, dar uneori e prea stresant, pentru toți. Ști ce zic? Și de aia m-am mirat că a fost așa satisfăcut la câstigarea acelei curse atături de tine. Toți au un trecut și pentru toți a însemnat ceva trupa aia dar nu am putut continua fără el..... Eh, măcar nu am ajuns să ne despărțim. La urma urmei au trecut trei ani. Aha! Am găsit!
—Ce? Spun în timp ce el dă jos o prelată.
—Asta e mașina cea mai dragă lui. Reușise să și-o ia el singur din primele curse căștigate într-o vreme când mama lui era chiar ok. Ști are perioade și perioade. Și ținea mult la mașina asta. O luase și a și concurat cu ea. Cred că s-a întâmplat anul trecu, o bandă de motocicliști l-au provocat la o cursă cu mașina și înainte cu o noapte i-au dat cu ceva să ruginească și  au lovit-o. Aiden s-a descurcat la cursa concurând cu o motocicletă, dar nu a vrut să mai investească în mașină. Era adusă la zi cu orice. El chiar ținea la mașina asta.