Dincolo de limite

32~În lift~

Soarele strălucea, cerul era senin, și parcul gemea de tineri, unii pe bănci, alții cu bicicletele sau rolele. Era o dimineață minunată de sămbătă, în care eu alerg ca în fiecare sămbătă.

În acea dimineață era și Molly cu mine, împreună cu Mex.
—Madi! Sprigă Molly epuizată, iar eu mă opresc.
—Da? Îi răspund râzând.
—Cum mama naibi nu obosești? Cine te crezi? Spune Mex dabea respirând și scuipând puțin pe jos. Amândoi se așează pe banca de lângă mine, iar Molly zice:
—Asta sigur e de la călăria aia! Normal! Își trântește palmele pe genunchi și își lipește spatele se banca. Mex o privește nedumerit spunând:
—Ce călărit?
—Pai...Tampita asta a primit cadou de la taică-su o fermă de cai de rasă anul trecut după ce a reușit să-și deschidă afacerea ei. Ști că ți-am zis.
—Serios?
—DA!  Mex tresare și o priveste.
—Ăăăa..... El îi arată un zâmbet de nevinovat ridicând mâinile. Molly își dă ochii peste cap și începe să explice.
—Pai ea are o cafenea ce este și librărie și bibliotecă, unde pot face adolescenții proiecte fără să dea vreun ban, și are și mâncare. În caz că vine vreun fomist să citescă, să nu-i mănânce cărțile și s-o lasle cu pagubă. Și culmea, face o căruță de bani!  Încep să râd și mă așez lângă ei.
—Nu e doar de la calărie. De ai ști tu ce maraton fac în fiecare dimineață spre facultate, numai numai să întârzi.
—Aha! Ți-am zis eu! Trebuie sa te scoli mai devreme! Dar nuuu! Tu nu vrei să mă aculți! Îmi dau ochii peste cap amuzată.
—Hei felicitări! Asta înseamnă că nu te mai bagi la curse? Întreabă Mex curuos din caleafară.
—Mă, să ști că m-am cam saturat. Ști, e....bine să câștigi banii tăi.
—Știe! Spune Molly dându-mi una peste ceafă! Ma uit la ea mârâind.
—Știu că știe dar trebuie să știe cum mă simt eu! Pentru că sunt prietena ta cea mai bună! Ea își dă ochii peste cap și spune:
—Eu vreau să merg acasă! Meeex!
—Daahh? Spune el știind deja ce îl așteaptă.
—Vrea sa mergem acasă!–Spune Molly facâd botic.–Și pe urmă la cumpărături! Striga ea aproape zburând de pe bancă și luând-o înainte. Eu mă uit la Mex.
—Ar trebuii să o vezi cum e în magazine! Mai rău decât un atlet olimpic! Pe tocuri! Strigă el uitânduse la prietena mea care se apropia de iesirea din parc esi îi facea semne insistente să o urmeze.
—Cred că o cunosc toate vâzătoarele din toate molurile ale Los Angelesului! Ai nevoie de bani? Îl întreb eu după o scurta pauză.
—Nu. Dar dacă rămân cu vre-o gaură si un portbagaj care nu se mai pote închide, vreodată, o să îți cer despăgubiri! Râdem și el începe să alerge după Molly.

Era clar că dacă merge cu Molly la cumpărături; care este un devorator al banilor și spaima tuturor vâzătoarelor atunci e îndrăgostit până la infinit de ea; deoarece ăsta e cel mai mare defect al ei. Bine ar putea fi singurul.

Mă ridic de pe băncuță când ies din raza mea vizuală și încep să alerg, cu gândul să mai dau o tură de parc.

Mă întorc la apartament, mergând linistită, după cam o jumătate de ora petrecută în parc. E apropae ora zece iar orașul își intră în ritmul normal, alert al tuturor zilelor.

Așteptam liftul cu caștile în urechi. Simt cum civa apare în spatele meu. Mă încordez puțin simțind cum mă analizează. Nu purtam decât o pereche colanț și un maieu, pe sub hanorac, având mâinile în buzunar.

Liftul vine, iar când mă întorc îl văd pe el. Aiden intră în mica încăpere, în urma lui închizându-se ușile. El intenționează să apese pe un anumit buton dar își intoarce capul spre mine și mă întreabă:
—La ce etaj?
—Șase... Îi raspund dându-mi jos o cască. O liniște apăsătoare umple încăperea fiind perturbată doar de zgomotul melodiilor ce se auzeau din căstile noastre.

El era îmbrăcat cu un tricou gri închis mulat băgat în pantalonii de blugi, negri, ce aveau și curea. Părul îi era răvăsit, opera vântului puternic de afară.