Dincolo de limite

27~O hotârâre~

Aiden mă împinge către mașina lui care staționa cam la două străzi depărtare. După ce ne îndepartăm de Nate mă opresc pe loc și spun revoltată:
—Ce e cu tine?! De ce faci scene deastea?! 
Băiatul devine rigid și se ferește de a da răspunsul. Până la urmă îmi zice doar atât:
—Hai mai repede. E târziu!
Acesta bagă mâinile în buzunar și o ia înainte. Pe mine mă șochează atitudinea lui. Îl ajung apucându-l de umăr și oprindu-l. El nu mă privea ci statea cu capul în jos. Eu eram îngrozitor de furioasă și confuză.
—Aiden! Răspunde-mi! El doar oftează. Eu îi ridic fața uitându-mă în ochii lui. Era o sclipire. Una parte. Ceva care mă înmuia. Dar tot ce făcuse nu se putea șterge cu buretele. Deci întreb iar:
—Aiden. De ce ai făut asta? Spune-mi!! Vreau niște explicați!  El continuă să mă privească precum un cățel plouat. Un mic firicel de vinovăție se putea simții în privirea lui, dar mă enerva tăcerea lui. Și am explodat.

—La naiba Aiden! Răspunde-mi! De ce taci?! Te doare adevărul?! Ce?! Nu poți recunoaște că ești invidios!? Ce? Crezi că Nate e mai bun decât tine nu? Îți e teamă să nu pierzi în favoarea lui așa-i?! La naiba cu orgoliul tău! Ai văzut?! El s-a recunoscut înfrânt! De ce nu poți accepta anumite situații?
Încordarea și furia devin mai evidente pe fața lui inexpresivă. El începe să îmi strige în față exasperat.
—Nu! Spui numai aberați Madison! Cum poți să crezi că aș fii vreun îngânfat nebun?! Nu îmi place de tipul ăla! Mai ales să stea în preaja ta! Expiră obosit trecându-și o mână prin păr apoi contiuă:
—Sunt gelos bine?! Am recunoscut! Nu pot să controlez asta!
Mă mai calmase mărturisirea lui,  dar din nu știu ce motiv mă înfuria grav că el chiar credea că are dreptul să exteriorizeze sentimetul acela. Atunci îi zic cu o voce joasă:
—Și tu crezi că o să rezolvi ceva cu  ieșirile asta? Ar trebuii să încerci să accepți! Așa cum am făcut și eu! El mă prinde de umeri și mă zgâlțâie ușor împingându-mă un pas în spate sunând cu o voce disperată:
—Nu pot!! Crezi că dacă puteam nu mă abțineam? Dar asta e ceva prea  greu de suportat! Nu vreau să văd pe altcine în preajma ta! Nu vreau să te facă altcineva să râzi!! Nu vreau! Și nici nu aș putea suporta! Sunt un fraier știu, dar ăsta sunt!

Eram pe cale să cedez, dar poate nu spunea adevarul. În ultima vreme m-am cam îndoit de el. Poate nu e adevărat ce spune și o face doar să se simtă important.

—Aiden! Tu cu gura ta ai zis că tot ce a fost între noi a fost o greșeală! Și tu vii a doua oară la mine și spui că ești gelos! Eu m-am resemnat și nu am făcut scandal când erai cu alte fete! Sunt mică și naivă! Deloc experimentată, dar asta nu îți dă dreptul să te joci cum vrei cu mine! Ca să ști nu o să mă culc cu tine dacă ajung să mă îndrăgostesc!
—Madi.... Spune el cu voce pierită. Iar eu îl întrerup vorbin pe un ton  grav și obosit.
—Nu Aiden! Ascultă-mă!  Până nu o să hotărăști ce simți și ce vrei nu mai ai ce vorbii cu mine! Dabea după ce afli ce vrei defapt de la mine o să ai dreptul să îmi mai vorbești!
—Madoson.....  El îmi atinge obrazul, dar mă feresc și mă dau un pas mai în spate.
—Nu Aiden! Cu mine ai trminat-o! Ți-am spus! Sună-mă când o să îți lui ordine în priorități! El își lasă privirea în jos băgând mâinile în buzunar. După câteva secunde apăsătoare de tăcere continui:
—Eu am să plec acasă!
—Stai! Adică vrei să de întorci în oraș?
—Da. Nu mai rămân aici! Dar tu rămâi cu cei doi! Și anunțăi că am plecat. Casa e plătită. Puteți să rămâneți. Vocea îmi era obosită, pierită, ușor șoptită.
—Madison! Te rog! Măcar.....
—Ce Aiden? Ce.....?
—Măcar lasă-mă să te duc acasă. Vreau să fac un ultim lucru pentru tine!
—Bine.
Băiatul se mai luminează puțin la față dar ochii lui rămân șterși. Storși de putere fără acea sclipire caracteristică. Mă urc în mașină și el pornește repde. După o bună parte din drum îmi spune:
—Chiar nu am vrut să se termine între noi așa.... Spune și zăresc vag prin semiîntunericul din mașiă, o mică lacrimă pe obrazul lui.
—Aiden....Dar nu se termină. Trebuie doar să spui tare și clar ce vrei! Prietenie sau mai mult. Dacă nu știi acum vei fi nevoit să te lipsești de prezența mea până te vei decide. 
Mă ghemuiesc mai bine pe scaun și într-un final adorm cu o melodie lentă, romantică în surdină.

La un moment dat în noapte sau undeva la răsăritul soarelui simt mâinile lui luându-mă pe sus și scoțându-mă încet din mașină. Nu deschid ochii, prea îmi place atingerea asta.

Simt cum merge cu mine până în dormitorul meu și mă așează încet pe așternutul moale. Mă acoperă cu o pătură subție.

Simt cum îmi mângâie obrazul cu vârfurile degetelor, apoi îmi dă părul la o parte, pe spate. Îmi dau seama că s-a aplecat asupra feței mele datorită respirației sale calde. Cădea exact pe buzele mele.

Eram tentată să deschid ochii și să îl sărut, dar am amfirmat ceva și nu am curaj să fac opusul. Oricât de interesant ar suna. Nu îmi pot încălca principiile.

Simt cu Aiden se apleacă încet peste buzele mele atingâdu-le ușor, fin, suav. Cum face el mereu. Îmi doream să îi răspun și să îmi bag mâna în părul lui, dar..... Acel orgoliu imatur se încăpățâna să mă facă să țin cu dinții de "promisiunea" făcută. El îmi mai mângâie o dată fața sărutându-mi fruntea apoi aud ușa deschizându-se și închizându-se. Abia atunci am început să respir nornal. Îmi duc mâna la buze și o mușc ușor pe cea de jos. Parcă îi sințeam gustul dulce acrișor.

Dimineață mă trezesc undeva în jurul orei unsprezece. Mănâc ceva și mă întorc în cameră. Cam după o oră mă sună Mollly disperată.
«Convorbire telefonică»
"Madison!"
"Ce e? Ți-am trimis mesaj că plec."
"Da dar nu mi-ai zis că ești o vrăjotoare ce îi deprimă pe băieți!"
"Ce tot spui?"
"Aiden a apărut aseară stors de orice urmă de viață și a spus că tu ai plecat și o va face și el! Ce i-ai făcut?"
"Nimic...... Doar.... Am clarificat niște chesti."
"Adica? Ce chesti?"
"A făcut o scenă de 'gelozie' și i-am spus că nu mai putem ține legătura dacă nu știe ce vrea."
"Wow! Nu mă așteptam să țină așa mult la tine! Poate ar trebuii să-l suni?"
"Nu! Am spus că dacă se hotărăste mă va suna el. Nu îmi pot încălca spusele. Asta înseamnă slăbiciune."
"Vei rămâne cu principiul ăsta pentru toată viața nu?"
"Așa aș vre."
"Atunci mai vorbim. Eu si Mex mergem la plajă."
"OK! Ne mai auzim!"
"Ceao!"
"Ceao!"
«Conversație telefonică încheiată»

Am stat toată ziua în camera mea și am așteptat să mă sune. Să spună că îi pare rău și că vrea să fim prieteni, dar nu. Nu a mai dat niciun semn de viață. Și aș fi sunat eu, dar din nou nu puteam să îmi calc pe mândrie. Toată ziua am stat ca pe ace. Dar nu s-a întămplat nimic. Am așteptat de geaba.