Dincolo de limite

7~O zi cu el~

Aiden stătea întins pe canapea și cred că doarme. Dau să cobor din pat, dar camera începe să se învârtă imediat cum greutatea corpului meu se apasă pe picioare și podea.

Totul se face negru pentru câteva secunde și durerea de spate mă face să îmi pierd echilibrul. Aiden mă apucă de umeri și zice:
—Hei.... Ia-o ușor... Ai avut o zi grea. Să văd un zâmbet! Vederea îmi revine repede și îi văd ochii. Are o privire caldă și calmă, și un zâmbet drăgăstos. Expresia lui grijulie mă face să zâmbesc. El văzându-mi reacția spune ridicându-se:
—Ai văzut că poți! Spune și mă pupă pe frunte. Eu mă fâțâi pe loc căutându-mi telefonul. Aiden mă întreabă:
—Ce cauți?
—Telefonul. Știi cunva cât e ora?
—Telefonul e în sufragerie, și e patru jumătate. Mai mult sau mai puțin. Tu rămâi aici, mă duc să îți aduc ceva. Spune repede, alergând spre ușă și pe urmă pe scări.

Răsuflu zgomotos, dar mă simt ușurată. Îmi aduc aminte perfect tot ce am pățit. Nu e ca și cum aș avea anemie sau pierderi de memorie.

Parcă încă îi simt mâinile pe picioarele mele. Respirația asupra gâtului meu. Atât de scârbos. Saliva lasată pe mine. Cât mă bucur că nu a apucat să mă sărute.

Oftez la imaginile ce imi vin în minte. Regret mult că nu am putut să fac ceva. Eu nu sunt așa. De ce nu am putut face nimic? Puteam să îl lovesc. Asta trebuia sa fac. Nu ar fi trebuit sa mă sperii așa! Cât de lașă sunt. Ahh! Și nici nu mă pot schimba la comandă! Mă trântesc pe pernă dar imediat durerea de spate apare și mă face să încremenesc.

Aiden lipsește deja de zece minute poate ar fi mai bine să merg să văd ce vrea să facă.

Cobor încet pe scări cât pot de ușor încât să nu-mi dereglez spatele. Ajung în sufragerie și nu-l văd așa că decid să merg la bucătărie rămânănd singura obțiune.

Și îl văd.....cu o tigaie în flăcări în mână?! Bine asta am pățit-o și eu deci știu cu să o sting. Și nu e așa simplu. Nu doar arunci apă, poate sari pe tine din cauza materialului încins.

Iau repede mânerul aceleia cu un prosop și o arunc în chiuvetă apoi îi dau drumul la apă și mă dau în spate și o dată cu mine și pe el care avea fruntea ușor transpirată și respirația  parțial alertă.

Zâmbesc involuntar când mă găndesc la scena de mai devreme. După ce se stinge și nu mai sare de loc apă opresc jetul și mă întorc cu tot corpul către el analizându-i expresia ce părea ușor stânjenită, având capul întors într-o parte. Zâmbesc și mă apropii încet de el.
 —Ce voiai sa faci? Voiaia sa vezi dacă pielea arde? Îți dau un pont, arde, și doare. Spun zâmbind, aproape râzând.  El se uită la mine și își pune o mână la ceafă zicând:
—Îmi pare rău dar credeam că e mai ușor să gătești. Voiam să îți fac ceva....ceva ce mâncam eu la bunica. acest gând mă face curioasă. Nu cu privire la mâncare. Aș vrea să știu mai multe despre viața lui. El oftează și mă întreabă:
—Cum mai ești?
—Capul e ok, dar spatele nu e la fel.
—Te doare?
—Mhm...
—O să am eu grijă de asta. O să ai parte de un masaj ala Aiden. Marele maseur internațional. Spune gesticulând, iar asta mă face să surâd. Încă mă gândesc la mâncarea aceea. Poate dacă încerc să o fac aflu mai multe.
—Hei Aiden, aș putea gătii eu dacă tu știi rețeta.
—Nu te las să gătești în starea ta.
—Mmbine... Spun lăsănd capul în jos și dau să merg la mine în cameră dar nu mă lasă și mă prinde de umeri.
—Ce zici să comantăm ceva. Orice vrei!
—Rămâi cu mine?
—M-aș simții prost dacă nu așta sta. Prost și dator.
—Cred că eu îți sunt datoare nu tu mie. Spun lasând capul în jos, fiind ușor stânjenite și un pic deranjată de faptul că îi sunt datoare.
 —Acum, cel mai important e să te simți mai bine.
—Și....cum pot să mă revanșez?
—Deocamdată stai în pat că o să vedem mai târziu. Oftez și dau să plec dar o altă idee, prin care ne putem cunoaște, mă străfulgeră.
—Ce zici să comanzi niște mâncare italiană și să ne uităm la un film.
—E o idee bună dar de ce ai adăugat și filmul?
—E vineri seara, ce ai vrea sa fac? În plus dacă tot îmi faci o favoare așa mare am să profit. Zâmbesc ținându-mi mâinile la spate. Aiden surâde întorcând capul într-o parte. Își îndreptă privirea iar spre mine zâmbind și cedează prin lăsarea capului în jos zâmbind.
—Să înțeleg că da?
—Da... O spune ca un pufăit amuzat.
—Yeeyyy!! Perfect mă duc să mă schimb și vin!
—Nu te grăbii. Nu vreau să te forțezi.
—Sunt mai puternică decât crezi. Aata a fost.... Doar prea repede.