Prețul vieții

Capitolul 9

                              ~Capitolul 9~

Din perspectiva lui Christian Moon

Nu înțeleg de ce am făcut asta, sunt chiar și eu șocat de cuvintele pe care tocmai le-am scos pe gura, care evident au rănit-o. Dar ea? Ea este o persoană puternică și nu arată asta, posibil nu va arăta niciodată. Mereu va rămâne ascunsă sub aceea mantie puternică pe care ea și-a făcut-o și o poartă în fiecare zi grea.

O privesc cum se îndepărtează de mașină și simt cum un fior de reget îmi străbate tot corpul forțându-mă să apăs claxonul mașinii pentru a-i vedea, pentru ultima dată pe această zi urâta și îngrozitoare, fața.

Rămân șocat când privesc lacrimile strânse în jurul ochilor ei de caramel și îmi reiau expresia indiferentă pentru a pleca. Decât să afle părinții mei și să-i îngreuneze viața mai mult decât este deja, aleg să o fac să mă urască pentru a sta departe de mine și eu de ea.

Parchez mașina în fața porții deoarece îmi era lene să o mai bag în curte, oricum tot voi ieșii mai târziu pe afară și ce rost mai are?

-Buna ziua, domnule Moon. Sunt întâmpinat de unul din băieții de la securitate. Îi zambesc scurt părând mai mult un arogant și intru în curte plictisit. Viața asta degeaba e frumoasă dacă eu nu pot avea pe cine îmi doresc.

-Chrstian, puiule. Pe unde ai umblat? Sare mama pe mine imediat ce intru în casă. Eu și tatăl tău ne-am speriat în grozitor, nici la mesaje nu răspunzi sau la apeluri. Continuă ea pe un ton idignat care pe mine mai mult mă face să-mi dau exasperat ochii peste cap

-L-am avut închis. Răspund aruncându-mă pe canapea plictisit. Dar în fine, ce este așa important de îmi este onorată prezența? Întreb ironic și mama oftează scurt

-Părinții Soniei sunt aici, vor să oficializăm nunta. Îmi răspunde și o privesc uimit pentru câteva secunde ca apoi să bufnesc în râs. Un râs care se auzea în toată încăperea

-Eu nu am de gând să mă însor. Răspund printre râsete și mama își arcuiește o sprânceană

-Oh! Scumpule, nu mai folosi acest cuvânt înapoiat. Acum se spune căsătorie. Mă bate părintește pe umăr și eu afișez un zâmbet ironic

-Însurat, căsătorit. Mama, eu nu vreau nimic din astea două. Spun serios cu același rânjet pe față în timp ce îi îndepărtez mâna de umărul meu

-Poftim? Eu ce fac cu părinții Soniei? Relația voastră deja a întrecut toate apogeurile, Christian. Îmi explică ea și cu greu îmi abțin râsul. Apogeuri? Ce? Au venit aici să mă căsătorească cu ea doar pentru că ne-am distrat puțin? E imposibil!

-Care relație? Mă trezesc să o întreb și ea face o față crispată în timp ce pe chipul meu apare o grimașă

-Vrei să spui că nu mai sunteți împreună? Întreabă ea și eu dau afirmativ din cap zâmbitor

-Îmi plăcea de Sonia, ce s-a întâmplat? Începe ea să mă interogheze. Mai mult mă sâcâia la cap cu întrebările astea de prost gust

-Nimic important mamă, doar am realizat că nu merge. Nu îmi mai place de ea. Ridic indiferent din umeri și ea dă din cap robotic semn că vrea să mă contrazică

-Uite Christian, așa este într-o relație. Important este să o repari. Dacă este vorba despre o altă fată, va trebuii să te gândești că ea, Sonia, a fost mereu acolo în timp ce curva asta după care umblii îți vrea doar banii. Mă încordez imediat ce aud apelativul pe care mama la folosit pentru Anastasia și simt cum sângele mi-se urcă la cap