Prețul vieții

Capitolul 15

Capitolul 15

Deschid ochii ușor și tresar în momentul când simt o respirație în ceafă. Mă întorc cu fața la brunetul care dormea dus lângă mine. Un zâmbet larg îmi apare pe față când prin minte îmi trec amintirile cu el de azi dinainte să ne punem să dormim.

Mă ridic încet încercând să nu îl trezesc din somnul lui de frumusețe și mă încalț ușor. Mă îndrept tiptil spre fereastră pentru a pleca deoarece afară începuse să se întunericească și poate mama își face griji.

-Știi că pari ca fetele din filmele alea prost regizate care se furișează afară după o noapte de amor din vina alcoolului la un băiat acasă. Mă întorc speriată la Christian care mă privea suspicios din pat în timp ce inima mea stătea să sară din piept săraca. Ai băut? Sau am băut? Să știu ce să spun. Mă ia el la mișto și eu mă apropi de pat pentru a mă așeza și liniști. Cred că pulsul meu este deja peste limita exactă și nu m-ar mira dacă aș face vreun infarct.

-Am crezut că este altcineva! M-ai speriat! Țip la el și îi dau o palmă în umăr, el începând să râdă de eforturile mele de-al răni fizic

-Nu este vina mea că pleci fără să anunți, nu îți stă în caracter, Anastasia. Zice făcând un zâmbet ironic neluându-și privirea de pe mine încercând să mă  studieze.

-De unde știi tu ce îmi stă în caracter și ce nu? Îl întreb bănuitoare arcuind o sprînceană curioasă.

-Nu îmi este greu să te citez, ești imprevizibilă și ușor de manipulat. Răspunde cu un zâmbet specific lui apărut în colțul gurii.

Îl privesc oblic deoarece nu putam deslășuii ceea ce spune și mă axez pe un singur cuvânt, manipulat, sunt ușor de manipulat? Așa mă vede el? O marionetă pe care toți o pot joacă cum vor și doresc ei?

-Uite? Vezi? Asta e problema ta! Gândești prea mult când trebuie să acționezi, dacă vrei să mă săruți, fă-o pur și simplu.  Fără să-ți pese de adoratori. Nu te mai gândi la consecințe, trăiește momentul. Doar o viață ai, Anastasia! Își pune el ambele mâini pe fața mea și mă apropie cu brutalitate de el obligându-mă să-l privesc în ochii.

-Nu pot să nu mă gândesc la consecințe atunci când spun sau fac ceva. E imposibil pentru mine. Replic eu și el doar îmi zâmbește încurajator  creându-mi o stare de confuzie și disconfort. Nu îmi stă în natură să vorbesc despre firea mea, atitudinea mea a devenit complexă și de când am început toate aceste ieșiri nedorite cu Christian, dacă stau să gândesc logic și corect nici eu nu mă mai înțeleg.

-Eu când te sărut nu mă gândesc la consecințe, nu mă gândesc la mama, la faptul că ea cu tata dacă află mă dezmoștenește direct. Tu de ce nu poți face la fel? Mă întreabă și eu ridic din umeri tristă deoarece are dreptate. El are atâtea de pierdut, iar eu? Cu siguranță orgoliul, dacă m-aș cupla acum cu el m-aș înjosi. M-a jignit, insultat atâția ani și eu îl iert într-o clipită? Nu știu de ce, dar aș face-o, și asta mă înnebunește cel mai tare. Că aș putea să trec peste trecutul nostru comun în favoarea unui viitor împreună.

-Eu chiar țin la tine Anastasia, trebuie să mă crezi și să mă ierți. Îmi simt aerul oprindu-se în gât și bărbia căzând la pământ din vina șocului. El chiar a spus asta? S-a auzit din gura lui? E imposibil, să mă ciupească cineva!

-Nu am putea fi niciodată împreună. Rup contactul vizual și îl pot simți cum se încordează lângă mine dându-mi iar o stare de disconfort ce mă forțează să mă ridic din pat, la fel făcând și el.

-De ce am impresia că nu mă crezi? Mă întreabă uitându-se la mine serios și eu îi arunc o privire nedumerită deoarece nu este ceea ce crede el