Prețul vieții

Capitolul 23

~Capitolul 23~

Mă ridic în fund privind pe geam cum stropi de ploaie băteau în sticlă rezultând un zgomot înfernal. Mă ridic în fund mormâind ceva în barbă, asta făcându-mă să mă asemăn destul de tare cu Christian. Chicotesc la acest gând și mă ridic zâmbind din pat. Îmi întind mâinile și picioarele simțindu-mi corpul mai relaxat și îmi întorc iar capul spre fereastră.

Oftez lung întrebându-mă de ce fix azi trebuia să plouă. Christian mi-a promis că mă duce într-un loc minunat și îmi doream să fie o zi însorită ca ieri,norii ăștia urâți și gri cum au apărut și când? Azi noapte cerul lumina de stele și acum? Doamne cu ce ți-am greșit?

Mă îmbrac în ceva frumos arănjindu-mi după părul cât de cât în oglindă și cobor în bucătărie pentru a servi micul dejun.

Intru pe ușă și îmi ațintesc privirea pe Ariana care sorbea din ceașcă și o lasă jos când mă vede.

-S-a trezit frumoasa adormită, ceea ce înseamnă ca vom pleca. Se ridică de la masă și vine spre mine

-Nu mâncați? Întreabă mama privindu-mă pe mine și eu sunt pregătită să îi spun da pentru că foamea mă bătea cu 3-0 la pauză și omleta mamei mirosea atât de îmbietor, dar Ariana îmi taie orice șansă de-mi spune oful și mă trage afară din casă.

-Mie chiar îmi este foame! Exclam nervoasă și ea face o fată furioasă privindu-mă încruntată.

-Nu este timp de mâncat, am analizat videoul pe care mi l-ai trimis aseară și am găsit ceva. Îmi spune și eu fac ochii mari uitând de foame și de tot. O urmez până la mașina ei și urcăm împreună așteptând să spună ceva.

-Nu vorbești? Îi atrag atenția și ea face o față confuza fiind rândul meu să mă înfurii. Spune-mi ce-ai aflat! Mă răstesc la ea și îmi dă o palmă după umăr.

-Ești fraieră? Mă întreabă și eu îmi frec supărată umărul deoarece mă durea. Nu îți puteam spune ce am aflat atunci, eram afară și nu putem risca să ne afle cineva planul. Înțelegi cum stă treaba? Mă întreabă și eu mă strâmb la ea

-Puteai spune asta de la început! Îi răspund și ea dă din cap mândră zâmbind.

-Mergem să îl luăm pe Sky și după ne îndreptăm spre vila Devereux, vizavi de ei este un magazin mic. Cu siguranță are camere și una din ele trebuie să fii surprins ziua aceea. O aud și tot corpul meu est cuprins imediat de un sentiment ciudat.

Prefer să nu mai spun nimic, nu prea știu ce să spun. Sunt șanse să aflu după atâta timp cine este criminalul tatălui meu și nu știu ce să fac, cum să reacționez. Nu mă așteptam să prind și această zi și totul parcă se întâmplă cu acceleratul.

Îl privesc pe Sky cum intră cu viteză în mașină ca să nu fie udat de ploaie, dar este imposibil pentru că afară ploua cu găleata și este inevitabil să nu te uzi.

-Acela era locul meu! Îl aud pe Sky spunându-mi și eu îl fixez cu privirea

-Până să apari tu era locul meu! I-o întorc și el îmi trimite o privire urâtă.

-Ariana, de ce ai lăsat-o să se așeze pe acel loc știind că o să vin și eu? Își schimbă traiectoria spre Ariana care îl priveste prin oglinda retrovizoare

-Lasă prostiile! Îi cere ea pe un ton nervos. Ai adus ce ți-am cerut? O întreabă și el dă afirmativ din cap. OK, sper să ai cuvintele la tine, viitor domn avocat.

-Mereu sunt pregătit. Îi răspunde el pe un ton tenace și Ariana îi trimite un pupic în aer, el prefăcându-se că îl prinde cu mâna dreaptă și îl bagă în buzunar