Prețul vieții

Capitolul 16

                        ~Capitolul 16~

Privește apusul și gândește că odată ce soarele apune întunericul domnește peste tărâm și în sufletele oamenilor, nu și în cazul meu, bineînțeles. Pentru mine noaptea este o artă, iar luna îmi este muză. Aș privi-o toată viața și tot nu m-aș putea plictisi, probabil contează și pe cine ai alături în momentul când te holbezi la ea și te minunezi de misterul pe care îl emană.

Și uite-mă, într-o ipostază în care nu credeam vreodată că voi ajunge. Ascunsă adânc în pădure împreună cu Christian stând îmbrățișați pe bancheta din spate a mașinii lui privind luna plină prin plafonul panoramic.

-E destul de subru, nu crezi? Îl întreb încercând să deschid un subiect. De când am ajuns aici stăm îmbrățișați și el nu prea dă semne că ar vrea să vorbească.

-De ce? Că suntem în mașină aflați într-o pădure unde ne-ar putea găsi vreun criminal psihopat? Și ne omoară ca în filmele alea vechi horror cu doi tineri care se sărută și afară se aude foșnetul tufișurilor fiind urmat de pași, iar fata îl trimite să vadă ce se întâmplă și el se duce, dar nu se mai întoarce și fata când iese îl găsește spânzurat de o creangă în spatele mașinii? Mă întreabă și eu îmi dau o palmă mintală în frunte.

-Ai văzut prea multe filme. Spun serioasă și el râde slab cu un zâmbet specific lui

-Crede-mă, sunt prea frumos să mor spânzurat. Încearcă el să înveselească atmosfera și eu dau din cap uimită de egoul lui mare

-Ești culmea, Christian! Exclam rânjind și îmi cuprinde mână într-a lui lipindu-mă mai mult de el. Nu crezi că mama ta va face o criză când o să vadă că lipsești? Îl întreb și el ridică din umeri indiferent

-Chiar nu îmi pasă, poate să facă și infarct, nu e prima oară când plec de acasă fără să anunț. Îmi spune serios jucându-se cu părul meu creț. Ai un păr hazliu, așa ondulat și nu vrea să stea deloc cum vreau eu. De ce îl ții mereu prins și nu încerci să ți-l lași pe spate? Ai fii uimită ce bine ți-ar sta. Continuă și eu îl privesc în ochii gândindu-mă la ceea ce mi-a spus. Mă duceam mereu la liceu cu el prins într-un coc și cu același haine încă din antichitate. Poate dacă aș face o mică schimbare aș fi privită altfel, dar eu nu sunt cu schimbările și nici cu hainele. Mereu mi-a plăcut de mine așa cum sunt, dar de dragul lui Christian voi încerca.

-Nu știu. Răspund și el râde scurt sărutându-mă pe obraz. Chicotesc când observ că nu se mai oprește și mă sărută repetat, schimbând obrazul din când în când și bufnesc în râs în momentul când dinții lui îmi mușcă obrazul drept, dar nu în modul acela agresiv în cât să te doară. În acel mod jucăuș și amuzant care te face să te simți apreciată în cel mai ciudat mod.

-Sunt mort după tine, urâto! Îmi spune și eu zâmbesc timid simțindu-mi obrajii începând să ardă din cauza cuvintelor lui dulci.

-Nu mai spune. Zic acoperindu-mi fața cu palmele să nu vadă că m-am înroșind din vina lui.

-Ești așa drăguță când te înroșesti. Își pune ambele mâini pe mâinile mele și mi-le dă la o parte de pe față privindu-mă cu ochii lui ciocolatii nerupănd contactul vizual.

Tresar imediat ce îi aud telefonul lui Christian sunând și el îl scoate repede din buzunar. Își dă ochii peste cap când îi vede numărul mamei lui pe ecran și răspunde numaidecât.

-Christian Moon la telefon, momentan este cu o fată frumoasă ascunși de tine în inima pădurii. Te va suna el mai târziu când își dorește. Să aveți o seară plăcută. Îi închide telefonul în nas și îl privesc urât. Nici măcar nu a lăsat-o să spune ceea ce voia să spună, poate este Lucia o hienă, dar este ca orice altă mamă când unicul băiatul al ei dispare în mijlocul unei răceli