Capitolul 13

122 6 1
                                    




~Capitolul 13~

Stăteam în pat privind tavanul plictisită deoarece nu am starea necesară să mă ridic din el, sunt prea obosită și extenuată. Am lucrat până târziu ieri ca să am liber azi. Nu am niciun chef de bal, nu știu ce a fost în capul meu să accept acea invitație, mai bine stăteam acasă și dormeam ca orice om normal. Dar no, prostia mea a ales să vorbească în numele meu și să accepte.

-În maxim 3 ore apar băieți, și tu stai încă în pat! Începe ea să țipe revoltată aruncând pe jos pungile cu rochii și machiaje, iar eu abia reușesc să-mi ridic privirea la ea. Acum mă simt nasol, eu am obligat-o să vină și tot eu nu îmi dau silința? Sunt o persoană oribilă!

-Acum mă ridic. Spun și oftez lung în timp ce mă ridic din pat și mă îndrept spre ea să o ajut să strângă pungile pe care le aruncase acum câteva clipe pe podea. Ieri am ajuns foarte târziu de la muncă și nu am chef de nimic. Scuze că te-am supărat, tu nici măcar nu ai vrut să vii. Continui necajită si ea îmi zâmbește slab pentru a-mi îmbuna ziua.

-Scuze că am reacționat așa vulcanic, m-am certat cu Sky destul de urât din cauza hainelor noastre, iar când te-am văzut încă stând în pat pur și simplu am explodat. Spune ea cu vocea joasă și de data asta e rândul meu să-i arăt un zâmbet slab.

-Ce-ati făcut? O întreb confuză. Poate reușesc să rezolv măcar asta pe ziua de azi dacă în rest nu mai pot face nimic. Până la urmă este prietena mea și nu îmi place să o văd așa tristă.

-Din cauza culorii, el vrea albastru, eu roz. Nu vreau albastru, doar știi că albastru la brunete nu se vede bine! Spune ea iritată și eu dau afirmativ din cap deoarece avea dreptate.

-Trebuia să vă hotărâți împreună cu asta, nu doar tu și să o lași pe ultimul moment. Îi arunc o privire serioasă și ea își încrucișează mâinile la piept nervoasă deoarece aveam dreptate.

Nu știu sigur dacă ei chiar au făcut asta, dar la cât de bine o cunosc pe Ariana cu siguranță i-a spus lui Sky că se descurcă singură cu toate asta, iar el s-a bazat pe asta.

-Gândește-te la o culoare să vă placă la amândoi, nu doar ție că nu ești buricul pământului. Îi spun serioasă și ea iese din cameră arătându-mi limba înainte să se facă nevăzută.

Mă îndrept spre pungi ca să îmi aleg o rochie frumoasă în seara asta și mă uit după una cât de cât decentă și să se potrivească, în special, cu ținuta partenerului meu. Am ales o rochie crem, deoarece papionul lui Morgan este de aceași culoare.

Îmi ridic privirea la bruneta mea care intră în cameră cu un zâmbet larg pe față. Asta nu poate semnifica decât un singur lucru, ea și Sky au ajuns la un comun acord.

-Acum putem începe? O trezesc din vise și ea dă afimartiv din cap. Mă așez pe scaunul din fața mesei de machiaj cu spatalele la oglindă și ea se holbează încruntată la părul meu creț nehotărându-se ce să-i facă în primul rând.

-Ce-ar fii să-ți îndreptăm părul cu placa? Mă întreabă după câteva momente de tăcere holbându-se ciudat la mine. Ridic din umeri lăsând-o să-mi facă ce dorește și mă fac mai confortabilă pe scaun deoarece o să mai dureze ceva până termină. Chiar și eu sunt curioasă de cum o să iasă, nu mi-am îndreptat părul niciodată. Mereu am apreciat aspectul mai natural și plus că niciodată nu mi-am dorit să-mi stric părul sau să mi-l ard din cauza unui aspect mai frumos. Mie îmi place cum arăt, nu îmi pasă ce părere are altcineva despre mine.

-Ca machiaj, te va reprezenta mai bine ceva simplu. Nu vreau să te stric cu un machiaj strident. Mă antenționează începând prima șuviță de păr să o îndrepte și eu accept imediat pe motiv că are dreptate. De ce să se chinuie ore înșir pe un machiaj complicat, cu nu stiu ce culoare pe ploape, cu o codită care la un anumit interval de timp o să se șteargă, și cum sunt eu mai uitucă de fel, cel mai probabil o să uit să mă demachez înainte să adorm și nu vreau ca mâine dimineață când mă trezesc să mă sperii de propria persoană.

Prețul viețiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum