Prețul vieții

Capitolul 10

~Capitolul 10~

Intru în casă trântind ușa în urma mea rezultând un zgomot infernal. Ariana și Sky se ridică speriați de pe canapea și vin grăbiți spre mine când îmi observă fața, nu știam de ce plâng, sau cum am ajuns acasă. Dar un lucru era cert, îmi urăsc viața. Urăsc că sunt nevoită să mă gândesc mereu ce voi face mâine sau cum am reușit să trec ziua de ieri? Sunt niște întrebări stupide pe care trebuie să le uit, dar oricât de mult aș încerca nu reușesc. Ironic, nu?

-Anastasia! O aud pe Ariana venind lângă mine scuturându-mă încercând să mă trezească din această hipnoză în care sunt acum.

-Ce s-a întâmplat? Îl aud și pe Sky copiindu-i gesturile Arianei dar îi ignor pe amândoi. Trec printre ei și mă așez pe canapea ștergându-mi lacrimile

-Tatăl meu a fost ucis. Spun căzând cu capul în pernele micuțe ale canapelei vechi începând din nou să plâng, reușind cumva să le aud pașii prietenilor mei îngrijorați care se așează lângă mine șocați

-De unde ai dedus asta? Îmi ridic capul din pernă axându-mi privirea pe chipul Arianei care mă priveau cu o anumită confuzie. Normal că este confuză, cine ar fii în stare să omoare un om nevinovat? Poate era el cum era, un alcoolic, dar cu siguranță nu merita o așa soarta.

-M-a sunat doctorul care i-a făcut autopsia și mi-a spus, cauza decesului nu este de fapt apa, se pare că cineva la aruncat acolo. Oasele le avea zdrobite, ba chiar una din coaste ia pătruns inima cauzându-i o moarte pe loc. Cine îi putea face asta? Îmi ațintesc privirea întrebătoare pe Ariana și ea ridică din umeri neștiind ce să spună. Cine? Arunc privirea și pe Sky și el se așează abătut lângă mine pe canapea ridicându-și mâna și punând-o pe umărul meu

-Dacă te face mai fericită, acel domn o care a venit azi să verifice casa, se întoarce și mâine cu niște fotografii, cred, cu mobilă pentru a-ți alege una sau câteva. Îmi spune ea și eu îmi șterg lacrimile. Dau din cap semn că am înțeles și mă ridic din canapea.

-Eu o să urc în camera mea pentru a-mi termina temele, anul acesta avem examene importante. Schimb subiectul și urc cum am spus în camera mea.

Dar nu fac din prima cum am spus, să învăț. Mă las pe spate privind lung tavanul alb și mă gândesc la toate aceste momente. De ce eu? Există miliarde de oameni pe pământ, dintre toți trebuia să fiu fix eu alesă? Asta e culmea!

Mă ridic în fund, chiar trebuie să învăț. I-am promis dirigintei că nu o să mă abat de la învățat dacă am început să lucrez. Deschid câte un caiet de la fiecare materie și mă așez pe podea pentru a avea mai mult spațiu. Iau câteva culegeri pentru a mă ajuta și le deschid pe fiecare în parte încercând să iau câte un exercițiu din fiecare

Sunt trezită de niște bătăi în geam și simt cum inima îmi ia la galop când văd o persoană în afara camerei mele și conștientizez că eu sunt la etaj, dar îmi trag sufletul înapoi când îl recunosc pe tip ca fiind nimeni altul decât Christian care îmi face cu mâna robotic schițând un zâmbet inocent.

Mă îndrept confuză spre geam pentru a-l deschide și îi arunc lui Christian o privire urâtă, credeți-mă, dacă privirile ar ucide,  el ar fii mai mult decât în comă. Poate 2 metri sub pământ în cel mai rău caz.

-Ce faci aici? Îl întreb nervoasă, dar totuși curioasă. Nu îl vezi prea des pe Christian Moon urcând la geamul fetelor care au dormitoarele la etaj, nu? Poate dacă eram unele din acele fetele îndrăgostite până peste cap de el, eram într-un șoc sau poate leșinată pe podea, dar eu sunt mai mult nervoasă pe el. Nu prea îmi doream să îi văd fața, fix în acest moment critic și plus că sunt destul de ocupată cu învățatul și el cu siguranță o să-și spună părerile și opiniile pe care o se le ignor desigur.