Prețul vieții

capitolul 11

     ~Capitolul 11~

Totul era frumos aranjat în camera mea, adică noua mea cameră. A făcut o alegere frumoasă Ariana, mobila această este superbă. De sala de bal nu mai comentez. Acolo am șters puțin praful de pe candelabru și atât, am ales să las sala așa cum este, nu i-am făcut nicio schimbare deoarece era frumoasă deja si destul de curată.

Cobor la bucătărie plictisită, nu prea aveam ce să fac. Azi am liber de la cafenea și Ariana este plecată cu Sky într-o mini vacanță, se vor întoarce peste două zile. Casa din fericire este aproape gata, spun aproape deoarece nu este în întregime gata. Bucuria și fericirea mea este că sunt la zi cu toate, cu facturile, cu impozitele și tot ce mai sunt. A fost destul de greu să mă pun pe picioare, dar norocul meu a fost că am ajutoare. Sky mă ajută, Ariana la fel, și Christian m-a ajutat destul de mult atunci, cred că dacă nu era el încă eram înecată în impozite, dar în fine nu este un moment bun să vorbim despre trecut. Acum tot ce trebuie să fac, este să aștept, doctorii mi-au spus că mama nu s-a trezit încă, dar o va face la un moment dat. Poate o voi vizita azi, nu am mai fost la ea deloc zilele astea.

Mă îndrept spre cuier pentru a-mi lua geaca, este destul de frig afară, singurul motiv fiind că este sfârșit de toamnă, unii oameni au început deja să de-a focul în case sau să de-a drumul la gaze. Nu mă miră, și eu am făcut-o.

Mă așez pe bancuța din stație și privesc încruntată în jur, mașinile treceau cu viteză, oamenii mergeau cu ochii în telefon fără să le pese dacă se ciocnește cu cinev sau de cineva. Oare dacă nu eram cum sunt, dacă nu aveam părinții pe care îi am, sau daca nu o aveam pe mama, eram și eu în aceași situație ca ei?

Mă ridic imediat ce autobuzul oprește în fața mea și merg cu pași apăsați spre el. Sunt oprită de claxonul unei mașini și mă uit cu confuzie la mașina lui Christian. Rămân puțin blocată deoarece nu l-am mai văzut de mult și mă întorc la 180 de grade spre el. Deschid portiera mașini și mă așez pe scaunul din dreapta, acest scaun a început să-mi devină familiar la cât de des mă așez pe el în ultima vreme

-Mă urmărești cumva? Imit o față suspicioasă și el râde slab făcându-mă să chicotesc

-Ai vrea tu! Își întoarce privirea zâmbitoare spre mine și eu îi arunc o privire urâtă. Eram în trecere, m-am plictisit acasă. Continuă și eu fac ochii mari prefăcându-mă mirată

-Cum se poate ca marele Christian Moon să se plictisească acasă? Îl Întreb pe un ton batjocoritor și acum este rândul lui să-mi arunce o privire urâtă

-Să știi că la noi bogații, banii nu prind glas și nici gură nu au ca să-mi țină de urât. Face el o grimașă și eu ridic din umeri scurt

-Tu știi cel mai bine. Îi răspund privind pe geam cum depășește fiecare mașină. Vreau la spital, apropo. Am de gând să o vizitez pe mama. Continui având ochii tot pe geam. Rămân crispată când văd că Moon nu încetinește mașina și continuă să se bage în fața altor mașinii.

-Ai aflat că s-a trezit!? Mă întorc din instinct cu fața spre el și fac o față șocată. Îmi observă gestul și face o față confuză și curioasă. Ce-ai făcut? Nu știai? Continuă pe un ton neutru și eu dau negativ din cap

-Daca știam mai făceam fața asta? Îl întreb indignată și tot odată nervoasă bătând cu piciorul pe motiv că sunt foarte bulversată și confuză .

-Eu știu care față este care? Eu am aflat că s-a trezit acum două zile. Spune și eu fac o față șocată având gura până la pământ de uimire. Eu de ce aflu ultima!?

-Mă minți! Spun încrucișându-mi mâinile la piept pentru a-mi abține ieșirile nervoase.

-Nu am de ce, Anastasia. Spune și el la fel de bulversat ca pe mine.