Împrumutul 🔱 (Dragoste neîmpartăşită) Volumul ll

38

-Asta e ultimul rand, d-da? Intreba Derek ridicand paharul de tequila pentru a-i goli continutul tare si arzator pe gat. Voia sa isi stinga durerea dar nu voia sa o inunde in bautura.

-Hai...aş... aş... aşa! Cum adica ul...ul... ultimul?! Îhm... sughița Astor cu aburii bauturii in loc de creier, privindu-l cu un ochi mai inchis decat altul. Maine suntem lib...liberi!   Vreau sa petrec!

-Îhâmmm.. aproba cu greu din cap John care se tinea cu greu de Astor.

Stateau toti trei la bar si erau aproape ultimii in local.

-Eu... ma duc... acasa! Rosti cat putu de ferm Derek si puse paharul jos, acesta scotand un sunet infundat la contactul cu tejgheaua barului. 

-Du-te! Noi ne distram bi...bine aici! Nu-i aşa Jacob?!

-Ma cheama John, rătutitule! Se ratoi cat putu de mult John data fiind starea de ebrietate, spre mult prea beatul Aston.

-Cum spui tu! Hai noroc! Si ridica paharul, dand inca unul peste cap.

Derek scutura din cap, razand si isi lua mainile de pe tejghea, intorcandu-se pentru a pleca.

-Noapte buna, baieti!  Aveti grija de voi! 
Ieşi din local si facu cu mana unui taxi. Cand unul opri, acesta ii dadu adresa si urca, lasand linistea din masina sa il acapareze cu totul.

Insa dupa 20 de minute, linistea se sparse.

-Stai! Stai! Opreste puțin aici, te rog!

Sari ca ars de pe bancheta din spate, iar soferul, nedumerit de-a dreptul, puse frana si opri. 

Derek privi din strada casa indepartata a Evelynei. Lumina de la camera ei era inca aprinsa. O durere cumplita ii macina sufletul. Daca el era acolo cu ea in acel moment? Daca el facea dragoste cu ea? Daca ea il iubea?

-O sa raman aici, te rog.
Soferul aproba tacut din cap, iar Derek plati cursa.

Era cazul sa isi vada familia, asa ca intra in casa de alaturi unde locuiau parintii lui. Sora lui se mutase de mult de acasa intr-un apartament din estul orasului, impreuna cu iubitul ei.

Arthur Horen, impreuna cu sotia lui se speriara de moarte cand auzira usa casei deschizandu-se.

-Arthur, suntem pradati! Ce facem? Sari femeia din pat, doar in capodul involanat, bleu.

-Stai linistita, femeie! Nimeni nu ne fura cat sunt eu aici! Arthur lua crosa de golf din coltul camerei si o ridica, pregatindu-se sa-l loveasca pe cel ce indrasnea sa ii fure. Ajunse in dreptul scarilor, cu sotia lui in spatele sau. Aceasta il tinea strans, prea strans si se agita la orice pas.

-Stai pe loc, hotule! Am sunat la politie, esti inconjurat!  Striga Arthur cu crosa indreptata spre el, desi stia ca nu sunase la politie.

-Ho, ho, ho! Stai! Ce?! Se auzi o voce puternica barbateasca.  Dolores se agita si tipa, aprinzand luminile in timp ce Arthur se pregatea sa-l paleasca pe hot direct in cap.

-Derek?!
-Derek?!

Se mirara amandoi in acelasi timp. Artur lasa crosa, iar  Dolores putu sufla usurata.

-Derek, dragule, ce cauti aici? Il intreba speriata Dolores.

-Am pierdut mama...  am pierdut totul! Isi spuse Derek oful incepand sa planga in bratele mamei sale ca atunci cand era copil. Arthur ii lua in brate protector, parca dorind sa-si apere sotia si copilul de rele.

.....

In seara ce avea sa urmeze, Evelyn trebuia sa participe la petrecerea caritabila organizata de firma tatalui sau  in numele orfelinatului Greenwich, ca in fiecare an.  Pe Derek nu il mai vazuse de o buna bucata de timp. Exact asa cum promisese... o parte din ea era moarta, legata in lansuri si inchisa in temnița din adancul negru al sufletului ei.Partea aceea inca mai sangera, si rau. Nu voia sa ingroape acea parte dar trebuia sa o faca, pentru copilul ei...
Stiuse ca nu facuse alegerea corecta si ca facuse mai mult rau dar doar in felul acesta isi putea creste in siguranta copilul. Ferit de pericolul ce pandeste la orice colt asteptand sa-si ingroape coltii adanc, improscand suferinta.