❦ Capitolul 6 ❦

2.6K 375 15
                                    

Abia când parchează în fața vilei se uită la mine. Nu făcuse altceva decât să se bălăngăne pe muzică tot drumul și să se uite la telefon, ceea ce m-a făcut aproape să urlu la ea de nervi. Conducea, ce naiba? Măcar atunci să fie prudentă. Măcar pentru că sunt eu în mașină. Cer prea mult?

          Prin minte îmi trec toate momentele în care Sierra a fost o nesuferită cu diplomă cu mine și astfel îmi răspund singură la întrebare. Da, clar cer prea mult.

          Se uită la mine critic, în mod clar așteptând ceva. Și știu și ce așteaptă. Și ca să nu-i dau ocazia să își deschidă gura și să mai împroaște cu venin, îmi deschid geaca de piele, lăsând la vedere costumația de stripteuză pe care mi-a impus-o. Apoi mă uit și la ea cum își dă jos blugii negri și rămâne într-o rochie foarte scurtă. Bine, acum mă simt decentă. Își desprinde și părul din coadă, apoi îl aranjează ca să stea cât mai dezordonat și coboară din mașină. O urmez, dar îmi doresc să fi apucat să o întreb dacă pot rămâne aici până termină ea de petrecut. Am netflix pe telefon, deci m-aș fi descurcat pentru câteva ore.

          Casa spre care ne îndreptăm are trei etaje și o grădină foarte mare, împânzită de adolescenți cu pahare în mână, care discută și se bălăngăne pe muzica house care răsună dinăuntru. Sierra salută numeroase persoane, iar eu merg după ea ca o umbră. Nu mai sunt atât de sigură că ideea tatei cu „ai grijă de ea" va și funcționa. Bine, de fapt, știam de când am plecat de acasă că e o tâmpenie. Poate aranja că în câteva minute să fiu închisă în baie, legată cu bandă adezivă de closet. Poate totuși nu se va întâmpla asta.

          Cum pus primul picior în casă, mă hotărăsc că aș fi preferat să fiu legată de un closet decât să stau aici pentru tot restul nopții.

          Nici măcar spionatul lui Hex nu o să mă facă să mă simt bine. Și la câți oameni sunt aici, îmi va fi imposibil până și să îl găsesc.

Mireasa în geaca de blugiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum